< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - miercuri, 2 septembrie 2009

Un kilometru de centura in Suceava costa 4,79 milioane de euro

Suceava va avea o sosea de centura care nu corespunde studiului de fezabilitate realizat de o firma particulara, pe banii Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi, desi pentru construirea ei se vor plati cateva peste 63 de milioane de euro, scrie, miercuri, Monitorul de Suceava.

Desi soseaua trebuie sa aiba patru benzi, in prezent au ramas doar doua, cate una pe sens, dar sunt si zone aflate la limita constructiilor de locuinte. Cu toate acestea, din 2006 si pana in luna decembrie a anului trecut nimeni nu i-a intrebat pe primarii localitatilor traversate de varianta ocolitoare cate autorizatii de constructii au dat pe traseu si nici nu li s-a solicitat sa sisteze eliberarea autorizatiilor, precizeaza sursa citata.

"Traseul parcurge o zona cu alunecari de teren pronuntate, iar o alta problema este sensibilitatea terenurilor la inghet-dezghet, precum si nivelul apelor subterane, stiind ca zilele cu inghet la sol sunt mai numeroase decat in alte zone. De-a lungul traseului se intalnesc parauri cu aport permanent de apa situate pe vai, in terenuri instabile care pot produce instabilitati ale terenurilor necorespunzatoare", se mai arata in studiul de fezabilitate.

La o lungime totala de 13,2 km, reiese ca un kilometru de sosea de centura cu o banda pe sens costa 4,49 milioane de euro. Latimea partii carosabile va fi de 2x3,50 metri, vor fi trei viaducte de 930 de metri, sase poduri de 404 metri si sapte pasaje de 238 metri.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=37552&data=2009-09-02