< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - marti, 4 noiembrie 2008

"Oasis of the Seas", orasul plutitor

Primul oras plutitor din lume, complet utilat cu piscine, mall-uri, amfiteatre exterioare, apartamente si chiar cu un parc, este de fapt un imens vas de croaziera. Nava de ultima generatie se afla, in prezent, in constructie intr-un doc din Finlanda.

Acest imens vapor va avea 16 punti, 220.000 tone si va putea gazdui 5400 de turisti in 2.700 de camere si apartamente. Botezat "Oasis of the Seas", vasul de croaziera va include un parc, o faleza, o promenada, o piscina imensa, o zona pentru sport si un centru de spa. Avand aproape 400 de metri lungime, 47 de metri latime si 70 de metri inaltime, "Oasis of The Seas" va avea un echipaj activ de 3000 de oameni. In afara marimii considerabile, nava, in valoare de aproape un miliard de euro, va oferi pasagerilor tot luxul din lume. (R.R)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=244938&data=2008-11-04