< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDITIA DE ORA 16 - joi, 30 august 2007

Suspecti pe hartie

Rasturnare spectaculoasa de situatie in ancheta uciderii ziaristei Anna Politkovskaia

O noua rasturnare de situatie in cazul anchetei privind asasinarea cunoscutei ziariste ruse Anna Politkovskaia intareste scepticismul in legatura cu ''seriozitatea'' cercetarii Porcuraturii Generale a Rusiei, care a raportat, la inceputul saptamanii, indentificarea a 11 suspecti si retinerea a 10 dintre ei, relateaza postul de radio Eho Moskvi, preluat de Rompres. Potrivit sursei citate, multi dintre cei retinuti dispun de alibi-uri de necontestat. Un suspect a fost pus deja in libertate, urmand ca si ex-maiorul de militie Serghei Hadjikurbanov sa fie sters de pe lista presupusilor asasini, intrucat, la data uciderii ziaristei, acesta se afla intr-o inchisoare din Rusia, fiind acuzat de abuz in serviciu.

Unul din cei zece suspecti arestati in dosarul legat de asasinarea Annei Politkovskaia a fost pus ieri in libertate. Dupa cum relateaza publicatia rusa Kommersant, eliberarea bodyguardului Aleksei Berkin a fost decisa din lipsa de probe, iar, in urmatoarele zile, s-ar putea sa apara noi surprize. Jurnalistii sustin ca si ex-maiorul Serghei Hadjikurbanov are un alibi greu de contestat: in momentul uciderii ziaristei de la Novaia Gazeta, la 7 octombrie 2006, el se afla intr-o inchisoare din Rusia, in urma acuzatiei de abuz in serviciu, lucru ce poate fi usor dovedit.

Locotentent-colonelul FSB Pavel Riaguzunov, desi figureaza si el pe lista suspectilor, la audieri i-au fost imputate strict abuzurile comise in functia de sef al Departamentului pentru combaterea traficului de arme din cadrul filialei FSB pentru regiunea Moscova. Arestarea sa ar avea legatura cu un incident produs in anul 2002, cand unul din suspectii de trafic de arme cercetat de Riaguzov a fost torturat si a ajuns in atentia organismelor europene.

Si cei trei frati ceceni Mahmudov, acuzati ca ar fi facut parte din gruparea criminala intitulata ''Lazan'' - ce se ocupa de asasinari la comanda, au cotestat in Justitie mandatul de retinere. Avocatii acestora sustin ca gruparea ''Lazan'' a fost desfiintata inca din anii '90, cand cei trei frati erau prescolari.

Dovezile invocate de autoritatile ruse incep sa se risipeasca asemenea unui castel de nisip si devine tot mai clar ca ''succesele'' raportate recent presedintelui Vladimir Putin nu au nici o legatura cu realitatea, comenteaza jurnalistii rusi.

Publicatia "The Wall Street Journal" sustine ca investigatiile in cazul asasinarii ziaristei Annei Politkovskaia - un oponent inversunat al regimului autoritar al presedintelui Putin - urmaresc ''albirea'' autoritatilor si nu gasirea adevaratilor asasini. In acest sens, publicatia citata evoca o declaratie a lui Vladimir Putin, facuta imediat dupa uciderea ziaristei: ''Asasinarea ei a facut mai mult rau Guvernului decat publicatiile ei''. "The Wall Street Journal" considera ca ''tocmai acest rau incearca sa-l elimine Procuratura, uitand de dreptate''.

-----

REACTII LA CALD

Ileana CORNEA, redactor Departament Politica Externa:

''Optimismul afisat, pe 27 august, de catre Procuratura Generala a Rusiei a socat pe foarte multi, asa cum a socat si graba de a atribui acelorasi suspecti si alte asasinate, astfel incat cazul Politkovskaia sa poata fi, practic, intr-un pachet de dosare, in care <<mafia cecena>> si <<forte din strainatate, ostile Moscovei>> erau prezentate aprioric drept vinovate''.

-----

Pentru mai multe detalii accesati si:

''Moartea vine din Rusia''

^http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-25&id=214780^

''Cazul Politkovskaia: suspecti descoperiti prin satelit''

^http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-02-12&id=215774^

''Cazul Politkovskaia, anchetat <<la pachet>>''

^http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-08-28&id=225828^

''Ofiter FSB, suspect in cazul Politkovskaia''

^http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-08-29&id=225891^

Adrian ENCULESCU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=943&data=2007-08-30