< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - marti, 22 mai 2007

Stiri pe scurt

Ziua Nationala a Armanilor

Comunitatea Armana din Romania va adopta maine, 23 mai, de Ziua Nationala a Armanilor, o Hotarare prin care va notifica toate institutiile europene in legatura cu nerecunoasterea statutului de minoritate nationala a armanilor, se arata intr-un comunicat al Comunitatii. Documentul, care va fi semnat la Palatul Parlamentului, in cadrul Adunarii Generale a Comunitatii Armanilor din Romania, promoveaza inregistrarea de jure a armanilor ca minoritate. Manifestarile vor incepe maine, la ora 13.00, cu un miting in Piata Victoriei, in fata cladirii Guvernului si vor fi incheiate de un spectacol organizat la Arenele Romane. Adunarea Generala a Comunitatii Armane va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 15.00. Manifestarea se va desfasura sub deviza "Armanii: Un gand, o dorinta, o cale!" si are ca scop promovarea valorilor identitare, culturale si a traditiei proprii. (G.R.P.)

Precazare in camine

Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) cere conducerii universitatilor sa supravegheze atent actiunea de precazare in camine, care se deruleaza in prezent, pentru a putea estima deficitul de locuri din toamna, iar studentii sa poata fi corect informati. Este readusa, astfel, in centrul atentiei una dintre problemele grave cu care se confrunta, de mai multi ani, universitatile. De asemenea, studentii sfatuiesc conducerile universitatilor sa gestioneze inca de pe acum lipsa locurilor de cazare prin monitorizarea atenta a sefilor de camin, a administratorilor si a prodecanilor responsabili, astfel incat, in orice moment sa fie cunoscuta situatia reala si problemele cazarilor. "Solicitam ministrului Cristian Adomnitei sa ne prezinte planul Ministerului Educatiei privitor la problema deficitului de locuri la cazare", se arata intr-un comunicat remis redactiei. (M.S.)

Vremea vacantelor

In vacanta de vara se poate pleca chiar de la inceputul lunii iunie. In Antalya (Turcia) soarele este din ce in ce mai fierbinte iar inceputul verii este propice pentru o vacanta reusita pe coasta Mediteranei. "Cele mai frumoase statiuni sunt Lara, Belek si Kemer, unde hotelurile de cinci stele ofera sejururi (all inclusive) la preturi care pornesc de la 441 de euro/persoana. Importante reduceri sunt oferite pentru familiile cu copii, iar pentru cei mai putin pretentiosi sunt si oferte la hotelurile de patru sau trei stele" , ne-au declarat reprezentantii agentiei J'info Tours, precizand ca opereaza zboruri charter saptamanal, incepand cu 1 iunie. Cateva motive pentru a petrece vacanta in Antalya, pe langa plajele minunate, sunt: elegantul minaret Moscheea Yivli (Minaretul Canelat); Parcul din Ataturk si acela din Karaalioglu; Hadrianus Kapisi (Poarta lui Adrian); Orologiul Saat Kulesi (Turnul Ceasului); Muzeul de Arheologie. (C.S.)

Parcari de resedinta

Primaria Sectorului 2 amenajeaza parcari de resedinta pentru bucurestenii care locuiesc in zona cartierului Vergului. Actiunea a inceput cu demolarea, de catre angajatii ADP, a celor 40 de garaje construite ilegal la intersectia dintre Sos. Vergului si Str. Bodesti, urmand ca la terminarea lucrarilor sa fie construita o parcare moderna cu 60 de locuri. Bucurestenii care locuiesc in blocurile limitrofe acestei zone vor avea la dispozitie conditii deosebite pentru parcarea autovehiculelor proprietate personala pe locurile pe care le vor inchiria de la administratia publica locala. Actiunea de demolare a peste 3000 de constructii ilegale de pe domeniul public face parte din strategia Primariei Sectorului 2, care prevede dezafectarea acestor lucrari edificate fara autorizatie si amenajarea in locul lor a peste 1800 de locuri noi de parcare, numai in acest an. (M.S.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=221008&data=2007-05-22