Concluzia unei analize dedicate dizarmoniei sociale ce ravaseste tara suna fara nici un echivoc: "Destinul european al Romaniei nu poate fi construit nici de fostele victime si nici de fostii calai, nici de nepriceputi si nici de nenascuti. Sarcina constructiei trebuie si poate fi asumata doar de o societate romaneasca impacata cu sine."

Ce nu spune autorul analizei este ca, in acesti 17 ani, destinul Romaniei a fost framantat tocmai de palmutele multor fosti calai, de labutele multor bursuci ambitiosi din linia a doua a terorii ideologice si de opinteala multor traseisti politici. Despre contributia nenascutilor, ma abtin sa comentez.

Ni se reaminteste ca in 1989 in Romania ar fi avut loc o revolutie. Fals. Doar cei aflati in spatele loviturii de palat si profitorii actului de iluzionism prin care oamenii au fost impinsi in strada - unde sa fie sacrificati pentru a da loviturii de palat aerul unei revolutii - mai sustin azi aceasta teza. Dar sa acceptam, de dragul discutiei, ca analistul are dreptate. Iata cine, de ce si cum a facut revolutia:

"Pe plan intern revolutia romana, ca orice revolutie, nu putea fi condusa decat de elitele sistemului comunist ajunse la concluzia ca sistemul nu mai poate supravietui (ca atare si in competitia cu rivalul capitalist) si nici nu se poate reforma."

Ideea ca orice revolutie, de la cea franceza la cea cubaneza, este opera elitei sistemului ce trebuie sa moara, e de Guiness Book, sectia "Sinucigasi fara moarte". Practic, cui trebuie sa-i multumeasca romanii pentru "revolutia" cu pricina? Limpede:

"Caderea vechiului regim si solutia schimbarii lui cu un altul fundamental diferit au venit, asadar, nu de la victimele totalitarismului comunist, ci de la <<copiii>> calailor care s-au dezis si de modul de gandire, si de crimele <<parintilor>> lor politico-ideologici. Lor li s-au adaugat si cativa <<batrani pocaiti>> ori persoane care reflectau zicala <<cine nu este comunist pana la treizeci de ani nu are suflet, iar cine ramane comunist dupa aceea nu are minte>>.".

Numai ca, pregatita si instrumentata de elita comunismului, lovitura de palat televizata drept revolutie nu a adus un regim fundamental diferit. A adus doar un regim capabil sa mimeze statul de drept - incepand cu tiranicidul de la Targoviste travestit in proces - si sa indeparteze cat mai mult momentul in care institutiile statului de drept sa-si intre in... drept.

Cum este posibil ca revolta victimelor unei dictaturi sa nu joace chiar nici un rol intr-o revolutie ramane de inteles numai fostilor activisti UASCR, lectorilor de la Stefan Gheorghiu si ganditorilor de la CEPECA. In opinia analistului, "revolta victimelor" si "vigoarea contestarii" nu au determinat in nici un fel sfarsitul dictaturii. Concluzia:

"De aceea, a te lupta acum cu colaboratorii sai nepurificati prin revolutie este egal cu a te lupta cu fantomele; a te lupta cu liderii revolutiei este egal cu a nega insusi programul sau semnificatia mesajului ei."

Nu inteleg ce ar fi atat de nepotrivit sa lupti cu cei al caror program unic a fost indepartarea lui Ceausescu si a camarilei sale doar spre a le lua locul. Cum nu inteleg de ce ar trebui respectat mesajul acelei cacealmale tragice, de acum 17 ani, atata vreme cat el a fost "Bai, victimelor, ia iesiti voi in strada si lasati-va impuscate de teroristii nostri revolutionari, ca si asa sunteti morti, iar revolutii numai noi stim cum, de ce si cand sa infaptuim. Hai, mars in istorie!".

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=213153&data=2006-12-20