Bunul meu amic, regizorul Copel Moscu, mi-a facut deunazi, la un pahar de Cola (el) si unul de bere (eu), o foarte interesanta teorie privitoare la profilul marilor nostri imbogatiti peste noaptea Tranzitiei. Incerc s-o rezum: daca in scumpa noastra tarisoara ei sunt mereu in centrul atentiei, vedete incontestabile ale talk-show-urilor, ale emisiunilor de divertisment, sportive, religioase s.a.m.d., daca tin mereu prima pagina a ziarelor, cum ies in strainatate, cum devin - si-si dau ei insisi seama ca sunt - niste neica-nimeni. Acolo nimeni nu-i baga in seama, nimeni nu le da si nu le cere nimic, nimeni nu-i suna, nu-i consulta, nu le solicita sponsorizari, nu-i cheama la televiziune, nu-i aduleaza sau injura. E ca si cum nici n-ar exista. De aceea abia asteapta sa se intoarca acasa, nu neaparat fiindca aici ar fi borcanul cu miere in care ei sa-si introduca aratatorul, ci fiindca acest gest, cu degetul, e urmarit, analizat, mediatizat de-o tara intreaga. Cuvintele lor, asa agramate cum sunt, sunt sorbite zilnic de marele public, intru slava rating-ului. Cohorte de reporteri se tin pe urmele lor, fie ca merg la Maglavit sau DNA. Ii inconjoara starlete cu picioare pana-n laringe, sunt solicitati in jurii de miss-uri, li se solicita parerea despre orice, incat chiar ajung sa se creada elita; nu una financiara, ci chiar spirituala.

Pe cand in strainatate? Vai de Steaua lor! Se simt atat de stanjeniti, atat de prost! De ce? Fiindca au intrat in plina normalitate.

Evident, n-o sa dau nume. Dar ganditi-va si dumneavoastra la cine ma gandesc eu si imaginati-vi-l la Luvru. "Mos Gheorghe la expozitie". Pai nu te-apuca, vorba lui Nichita, rasu'-plansu'?

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=212815&data=2006-12-14