Pe de alta parte, bugetul se cazneste sa-si cheltuie banii si nu reuseste. Ca sa nu mai vorbim de drobul de sare ce se clinteste pe muchia sobei, adica fondurile europene care risca sa se pravaleasca asupra noastra fara sa le putem absorbi.

Pe viitor, lucrurile se vor imbunatati, adica vom avea si mai multi bani, ceea ce inseamna, din aceasta perspectiva, ca lucrurile se vor inrautati daca nu se deslusesc motivele pentru care banii baltesc la buget precum apa care curge intr-o chiuveta infundata. Spre exemplu, veniturile bugetare vor fi in anul 2007 de vreo 38 de miliarde de euro, fata de 18 miliarde in 2004. Investitiile pentru educatie, sanatate, infrastructura vor depasi sase miliarde de euro. In 2007 ar trebui sa mai cheltuim si vreo doua miliarde de euro din bani europeni.

Cine sa fie de vina? Procedurile prea complicate? Verigile implicate in lantul finantarilor, care poate deveni la fel de bine un lant al slabiciunilor? Modul de repartizare a fondurilor? Raspunsul e simplu: toate la un loc.

Bine, se poate spune, daca procedurile sunt prea complicate, de ce nu le simplificam? De pilda, pentru a cheltui bani publici e nevoie de o procedura complicata, de la studiul de fezabilitate, pana la anuntarea licitatiei, termene obligatorii pentru publicarea ofertei, termene pentru contestare etc. etc. Aceste termene si proceduri ar putea cu siguranta sa fie scurtate ori imputinate. Numai ca atunci cadem in alta belea. Toate acestea sunt menite sa mareasca transparenta modului de cheltuire a banului public si sa diminueze cat se poate alocarea arbitrara a banilor, mai pe romaneste, sterpeleala ori favorurile. Iar atunci cand ne-am angajat sa luptam impotriva coruptiei, masurile trebuiau sa fie pe masura. De aceea, iata ca suntem intr-o dilema din care, vorba lui Caragiale, nu putem iesi. Pe de o parte, masurile de lupta impotriva coruptiei necesita proceduri severe, transparenta, termene pentru afisarea ofertelor, iar pe de alta parte marirea capacitatii de absorbtie a banilor necesita scurtarea si imputinarea procedurilor.

O alta tema este legata si de institutiile implicate. Cel mai adesea ele sunt autoritatile locale. Capacitatea institutionala a administratiei locale este in suferinta si ea nu a tinut pasul cu oportunitatile pe care le deschide integrarea europeana si evolutia veniturilor bugetare. In plus, unele finantari sunt alocate pe canale mult prea inguste pentru debitul financiar aferent. Astfel a fost cazul finantarilor pentru invatamantul preuniversitar, de cateva sute de milioane de euro, care au fost dirijate prin inspectoratele scolare, inspectorate care nu aveau suficient personal specializat pentru operatiuni de acest gen.

Banii pentru invatamant au inceput sa fie alocati anul acesta abia in luna mai, normele pentru modul de derulare a achizitiilor publice au fost date abia in iulie si nu e de mirare ca au fost cheltuiti doar jumatate din bani. In cheltuirea banilor exista, in general, o anumita disproportie, in sensul ca beneficiarii se bulucesc mai ales catre ultimul trimestru al anului. In plus, multi cer bani fara sa aiba procedurile incheiate.

Pe scurt, e nevoie de o evaluare, cu creionul in mana a intregului traseu al banilor publici pentru a se vedea unde sunt gatuirile. Altminteri ar fi foarte trist ca setea de bani sa fie mai arzatoare si galgaitul mai sonor decat poate gatuirea palniei sa suporte.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=212423&data=2006-12-07