< Imprimare >      ZIUA - ANCHETE - sambata, 2 decembrie 2006

Un politist si familia sa au murit carbonizati

Cinci persoane au murit carbonizate in urma unui tragic accident rutier care a avut loc noaptea trecuta in Campulung Moldovenesc. Victimele sunt membri ai familiei unui politist de frontiera din Sighetul Marmatiei.

Tragedie fara margini in sanul familiei David: Ioan Petru David (29 de ani), sotia sa, Cristina (26 de ani) si cele doua fete Corina (4 ani) si Luiza (2 ani) si-au pierdut viata. O alta persoana, neidentificata, a murit, la randul ei, in urma impactului masinii in care se aflau cei cinci cu un TIR. Tragedia a avut loc in noaptea de joi spre vineri, in orasul sucevean Campulung Moldovenesc. Potrivit politistilor, "masina mortii" era condusa de Ioan Petru, agent de politie in cadrul IJPF Maramures. Acesta se indrepta spre comuna suceveana Liteni, in vizita la socri. Aflat la volanul unui Volkswagen Polo, tanarul a pierdut controlul volanului intr-o curba pe Calea Transilvaniei din Campulung. Dupa ce a derapat pe carosabilul umed, autoturismul a izbit lateral TIR-ul condus regulamentar de un tanar din comuna suceveana Udesti. Vehiculul de mare tonaj a rupt, apoi, un stalp de inalta tensiune. Masina in care se afla familia politistului si cea de a cincea persoana a luat foc. Toti cei aflati in autoturism au fost carbonizati iar Volkswagenul a ars in proportie de 90 la suta. Pompierii, sositi cu o masina la fata locului, au stins incendiul dar era prea tarziu pentru a mai putea salva pe cineva. A fost nevoie de un echipaj de descarcerare pentru a scoate cadavrele dintre fiarele contorsionate.

Petrisor CANA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=212151&data=2006-12-02