< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - joi, 3 august 2006

SRI avea ofiteri de presa inca din 2001

ZIUA a mers pe urmele declaratiei purtatorului de cuvant al SRI Marius Bercaru, privind existenta ofiterilor acoperiti din mass-media, si a ajuns la un schimb de note oficiale din 2001, dintre deputatul de atunci Damian Brudascu, fost secretar al Comisiei de Politica Externa si Radu Timofte, directorul Serviciului Roman de Informatii. Acesta din urma, interpelat de Brudascu pe marginea declaratiei unui ofiter superior din Ministerul de Interne, privind procentul agentilor SRI aflati sub acoperire in presa, ii raspunde deputatului prin nota 4090 din 06.06.2001.

Raspunsul lui Timofte

Referitor la intrebarea parlamentarilor legata de un prezumtiv procent de 50%, seful SRI ii transmite acestuia, ca "potrivit art. 28 din Legea nr 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, institutia noastra este abilitata sa utilizeze ofiteri acoperiti pentru realizarea unor sarcini din domeniul sigurantei nationale. Procentul retinut de dumneavoastra nu este cunoscut SRI insa, cu certitudine, este mult exagerat. De altfel, referitor la astfel de estimari, nici un serviciu de informatii nu ar putea face publice cifre exacte." Raspunsul lui Radu Timofte este cat se poate de onest, mai ales tinand cont de faptul ca numarul ofiterilor acoperiti nu poate fi cunoscut nici macar de seful serviciului tinand cont de calitatea lor deplin conspirata. Dezbaterea trebuie insa sa nu se opreasca la nominalizarea doar a SRI si, atunci, cine stie, poate procentul vehiculat de ofiterul MAI devine veridic. Dupa cum reclama presa americana recent, in Romania numarul serviciilor de informatii este de sapte, dintre care asa-zisa unitate "10 si 2 minute" (0962 - fosta 0215 supranumita "doi si-un sfert") a Ministerului de Interne este mai mult decat suspectata pentru interesul acordat presei. Politia politica sau afacerile necurate sunt acuzele principale aduse de-a lungul anilor la adresa securistilor acestui serviciu. La fel, Serviciul de Informatii Externe, are o prezenta masiva si poate fi interesat si de infiltrarile agentilor de influenta ai unor puteri straine si inamice Romaniei. Plus, bineinteles, serviciul Armatei, DGIA. Nu trebuie uitat insa faptul ca presa interactioneaza in mare parte cu politicieni, care incearca la randul lor sa inflenteze media in favoarea grupurilor pe care le reprezinta si a intereselor acestora, chiar economice, de cele mai multe ori folosind mijloace specifice serviciilor de informatii.

Pe urmele fostilor securisti

Ca atare, se poate presupune ca ofiterii acoperiti ai serviciilor secrete romanesti sau straine si-au facut un culcus bun in politica si afaceri, mergand pe urmele fostilor ofiteri de Securitate retrasi dupa 1989.

Asadar, legatura intre operatiunea "Voci curate", agentii straini, securistii de ieri si azi din presa si starea democratiei romanesti inainte de Uniunea Europeana devine din ce in ce mai logica. Este foarte probabil ca multi dintre acestia sa se regaseasca in dosarele din lista celor 1000 propusi de Civic Media sa fie cercetati la CNSAS cu dorinta ca toate acestea sa fie plasate pe internet. Ofiterii responsabili de recrutarea celor care au facut politie politica vor putea astfel sa fie trasi la raspundere sau cel putin aflati, dupa 16 ani de la blocarea acestui proces.

In continuarea campaniei declansate de Asociatia Civic Media si sustinuta de Ziarul ZIUA solicitam astazi autoritatilor romane sa efectueze si verificarile necesare pentru deconspirarea agentilor de influenta infiltrati in redactiile romanesti de catre serviciile de informatii straine. Prin infiltrarea unor reprezentanti ai unor servicii secrete straine in randul gazetarilor romani, anumite concerne internationale si-au putut promova interesele economice in momente cheie. Este vorba de influentarea opiniei publice si a reprezentantilor autoritatilor romane in momentul negocierii unor contracte sau privatizarea anumitor obiective strategice ale Romaniei.

"Voci curate" a spart gheata

Viata publica romaneasca a fost rascolita, dupa 16 ani, de cererea Civic Media de curatare a pozitiilor de incredere publica de posibilitatea existentei unei relatii de santaj cu membri ai fostei Securitati. Cererea a provocat reactii contradictorii, unele vehement impotriva, iar altele benefice pentru relevarea adevarului crud. Opinia publica a putut afla in ultimele trei saptamani despre fosti informatori si tortionari ai Securitatii care se simt liberi in mass-media, despre folosirea copiilor de catre Securitate si despre prezenta agentilor acoperiti ai serviciilor de informatii sau ai puterilor anti-NATO in presa. In aceasta perioada mai multe organisme politice, patronale si sindicale au solicitat controlarea membrilor lor de catre CNSAS. CSAT a hotarat declasificarea unor noi dosare care privesc persoane ce ocupa demnitati publice, iar SRI le preda acum CNSAS.

Ziarul ZIUA s-a alaturat campaniei Civic Media si a cerut ziaristilor sai care au avut legaturi cu Securitatea sa-si divulge public natura acestor relatii. Din pacate, pana acum, alti colegi de presa nu le-au urmat exemplul. Cercetatorii CNSAS vor face multe surprize opiniei publice, chiar daca unii ziaristi se simt acoperiti.

A treia lista

Totodata la cererea unor membri ai presei romanesti din strainatate, pe lista "Voci curate III" se vor adauga si ziaristii romani de peste hotare ca si liderii comunitatilor si asociatiilor romanesti din afara granitelor. Initiativa a fost felicitata de Ministerul Afacerilor Externe, ceea ce denota ca, pe langa CNSAS, inca o institutie a statului realizeaza importanta actiunii societatii civile.

In acelasi timp, Federatia Internationala a Jurnalistilor a salutat actiunea "Voci curate" afirmand, prin vocea secretarului sau general, Aidan White, ca initiativa Civic Media deschide si Europei Occidentale o usa pentru a se discuta deschis asupra relatiei dintre serviciile de securitate si mass-media.

Dupa dezbaterea nationala declansata de "Voci curate" in randurile presei, Asociatia Civic Media, sustinand demersul tinerilor jurnalisti din media centrale a propus in urma cu 10 zile atat demascarea ofiterilor de Securitate care au racolat ziaristi de azi inainte de '89, dar si a celor infiltrati in mass-media de actualele servicii secrete. Astazi dezbaterea se afla in Parlamentul Romaniei, ceea ce dovedeste importanta abordarii acestor subiecte, chiar si dupa 16 ani de la caderea regimului comunist. Reprezentantii Civic Media observa totodata ca, tocmai datorita acestor revelatii care par sa zguduie multe foruri si grupuri de interese din Romania, detractorii campaniei "Voci curate" - realizata in parteneriat cu organizatii de media din Romania si Bulgaria si avand sprijinul moral al Federatiei Internationale a Jurnalistilor - incearca prin diferite metode si canale din tara si strainatate sa atace demersul noii generatii de jurnalisti. Aceasta este dovada ca actiunea "Voci curate" va aduce rezultate surprinzatoare pentru publicul neavizat. (D.E.,D.D.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=204680&data=2006-08-03