< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - vineri, 21 iulie 2006

Atanasiu la judecata

Ministrul Teodor Atanasiu este primul ministru din istoria post-decembrista a Romaniei, al carui caz este analizat de Comisia speciala constituita la Presedintie, in baza Legii raspunderii ministerale, in timpul exercitarii functiei. Aceasta, ca urmare a doua plangeri penale pentru "abuz in serviciu", una facuta de consilierul prezidential Adriana Saftoiu, cealalta, de deputatul PSD Eugen Bejinariu. "In ultimul mandat al lui Ion Iliescu, 2000-2004, au fost audiati la Cotroceni democratul Traian Basescu, taranistul Ioan Avram Muresan si alti fosti ministri ai Transporturilor, implicati in celebrul dosar "Flota": Traian Novolan si Aurel Novac. Impotriva tuturor acestor fosti ministri, Ion Iliescu a decis ca trebuie sa inceapa urmarirea penala. Presedintele Traian Basescu este intr-o situatie delicata: el insusi a fost audiat ore in sir, cand Iliescu era presedinte, pe subiectul "Flota". Chiar daca situatia lui Basescu de atunci si a lui Atanasiu de acum sunt foarte diferite. Acum, Basescu trebuie sa decida, pe baza raportului Comisiei speciale, daca impotriva ministrului liberal al Apararii se va incepe urmarirea penala sau daca acest caz va fi clasat. Liberalii sugereaza ca ar putea fi vorba de o razbunare politica a presedintelui. Democratii si conservatorii lasa sa se inteleaga ca o demisie ar rezolva problema, in timp ce UDMR nu s-a pronuntat in nici un fel.

Comisia speciala de la Cotroceni urmeaza sa se reuneasca din nou la inceputul saptamanii viitoare, cand va lua in discutie si implicarea serviciilor de informatii ale armatei in actiuni de politie politica. Actiuni care s-au desfasurat sub mandatul lui Atanasiu si cu sprijinul lui Vasile Paun, directorul adjunct al DGIA, care a fost numit in functie de actualul detinator al portofoliului Apararii (A.H.)

Presedintele decide

Legea 115 din 1999 contine reglementari privind raspunderea - politica, civila si penala - a ministrilor in timpul mandatului ce le-a fost incredintat. Legea prevede ca, pe langa raspunderea politica, membrii Guvernului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupa caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, in masura in care prezenta lege nu cuprinde dispozitii derogatorii. In principiu, plangerile facute impotriva actualului ministru al Apararii sunt de ordin penal, fiind invocat, in ambele cazuri abuzul in serviciu. "Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor", spune Legea 115. Cum Atanasiu este ministru, dar nu si parlamentar, situatia sa este analizata de "o comisie special instituita pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei". Acelasi act normativ stipuleaza ca aceasta Comisie speciala este constituita din 5 membri, iar componenta acesteia se aproba prin decret al Presedintelui Romaniei. "Pe baza analizei sesizarii, a probelor depuse in sustinerea acesteia, a declaratiilor si a probelor invocate de membrul Guvernului fata de care se solicita urmarirea penala, comisia speciala va prezenta presedintelui Romaniei un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii", mai prevede legea, in care se arata si ca "Urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, iar judecarea acestora, de catre Curtea Suprema de Justitie, potrivit legii". In consecinta, seful statului este cel care decide daca se incepe urmarirea penala sau cazul este clasat. Daca se cere inceperea urmaririi penale impotriva unui membru al Guvernului, presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestuia din functie. (Anca HRIBAN)

Parchetul a sesizat Presedintia

Ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a intrat ieri in colimatorul comisiei constituite la Presedintie, in baza Legii 115/1999 privind raspunderea ministeriala. Aceasta, pentru ca cele doua plangeri penale facute impotriva ministrului Atanasiu de catre consilierul prezidential Adriana Saftoiu si deputatul PSD Eugen Bejinariu au fost trimise de Procurorul General la Presedintie. Conform Legii, Comisia de la Cotroceni analizeaza sesizarile privind savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membrii Guvernului. Pe baza analizei sesizarii, a probelor depuse in sustinerea acesteia, a declaratiilor si a probelor invocate de ministrul fata de care se solicita urmarirea penala, comisia speciala va prezenta presedintelui Romaniei un raport cu propuneri privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii. Totodata, conform art 16 alin. 31, presedintele Romaniei va hotari asupra raportului prezentat de comisia speciala si va dispune comunicarea solutiei mijloacelor de informare in masa. Comisia este formata din Stefan Deaconu, consilier prezidential, Katalin Barbara Kibedi, secretar de stat - Ministerul Justitiei, Laura Stefan, director al Directiei pentru relatia cu Ministerul Public si de prevenire a criminalitatii si coruptiei din cadrul Ministerului Justitiei, Stefan Iancu, chestor de politie in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si Gabriel Nita, chestor de politie in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. (Anca HRIBAN)

Iliescu a dat tonul audierilor la Cotroceni

La inceputul lunii mai 2003, fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureasan, a trebuit sa raspunda in fata unei Comisii anticoruptie de la Cotroceni, pe vreme cand sef al statului era Ion Iliescu. Organismul, condus de fostul consilier de stat Serban Nicolae, a fost constituit in baza Legii raspunderii ministeriale. Comisia l-a convocat pe Muresan in urma unei sesizari a Parchetului National Anticoruptie, referitoare la gestionarea unui credit nerambursabil de peste 28 miliarde de lei acordat de guvernul SUA prin Agentia de Dezvoltare Internationala (USAID); la privatizarea societatilor Jimtim Jimbolia si Redias din Olt; precum si la dosarul West Bank. Muresan a respins toate acuzatiile aduse, sustinand ca totul nu este decat o comanda politica. In final insa, Comisia a intocmit un raport in care s-a inceperea urmarii penale. Muresan mai fusese audiat o data, in 2001, in dosarul Sunoil, audieri dupa care presedintele Ion Iliescu a recomandat inceperea urmarii penale. In 2003, au fost audiati de aceeasi comisie si fostii ministri ai Transporturilor, Traian Basescu, Paul Teodoru si Aurel Novac, in dosarul Flotei, la sesizarea PNA. Acestia au fost si ei trimisi in judecata. In acelasi dosar a fost acuzat si fostul sef al FPS, Radu Sarbu, pe motiv ca s-ar fi ocupat de vanzarea navelor. (R.A.)

Acuzatiile aduse ministrului Apararii

Acuzatiile ce i-au fost aduse in ultimul timp ministrului liberal al Apararii au fost numeroase si foarte grave: folosirea Directiei Generale de Informatii (DGIA) a Armatei in scopuri politice, urmarind oficiali de la Cotroceni, dar si colegi de partid; un document intocmit de DGIA prin care ofiterii de informatii erau insarcinati sa faca lobby pe langa parlamentari pentru a obtine sprijinul in indeplinirea unor obiective ale ministerului; o telegrama trimisa atasatilor militari de la ambasadele Romaniei prin care se cerea informarea guvernelor din respectivele tari asupra retragerii militarilor romani din Irak. Audierea lui Atanasiu in Comisiile de aparare ale Parlamentului a scos la iveala si un grav conflict intre ministrul Apararii si seful Statului Major General, Eugen Badalan. Atanasiu a invocat in fata membrilor Comisiilor parlamentare ca lipsa resurselor financiare a determinat necesitatea retragerii trupelor din Irak. Anterior insa, cand Badalan a acuzat subfinantarea armatei, el a fost contrazis de ministru, pentru care banii nu erau o problema.

Politizarea atasatilor militari

Criticii cei mai acerbi ai lui Atanasiu, politicieni democrati si pesedisti, au apreciat ca trimiterea depesei catre atasatii militari a fost o incercare de politizare a acestora, in timp ce presedintele Basescu s-a declarat ingrozit de acest demers. In privinta actiunii de lobby, presedintele Comisiei senatoriale de aparare George Maior (PSD) a spus ca generalul Croitoru a confirmat partial existenta unei dispozitii din 2005, dispozitie a MApN in baza careia ofiterii Directiei erau abilitati sa puna in aplicare acest plan de monitorizare a parlamentarilor. Ulterior, ministrul Apararii a recunoscut ca planul de monitorizarea a parlamentarilor de catre Directia de Informatii a ministerului a existat, dar a pretins ca el nu si-a facut efectele.

Folosirea functiei in scop publicitar

In plin scandal, Atanasiu sustine in presa ca are informatii de la DGIA despre ceea ce consilierul prezidential Adriana Saftoiu transmite, pe surse, ziaristilor. Afirmatia este urmata de depunerea unei plangeri penale de catre consilierul presedintelui care invoca "abuzul in serviciu". La randul sau, deputatul PSD Eugen Bejenariu, membru al Comisiei de Aparare, il acuza pe Atanasiu de abuz in serviciu. Bejinariu a explicat ca a facut plangere penala impotriva ministrului Apararii dupa audierea acestuia si a generalului Eugen Badalan la Comisiile de specialitate. "Am remarcat o ruptura iremediabila intre ministru si seful Statului Major General al Armatei, ceea ce nu este normal intr-un stat de drept. Consider ca ministrul Atanasiu si-a folosit functia in scop publicitar. Situatia care ne-a fost prezentata la audierile de saptamana trecuta, declaratiile facute de generalul Badalan si de generalul Croitoru, directorul Directiei de Informatii a Armatei, referitoare la ce se intampla in ministerul Apararii, m-au determinat sa depun aceasta plangere penala". Tot ca urmare a audierii, democratul Mihai Stanisoara, presedintele Comisiei de aparare din Camera Deputatilor, a transmis o informare CSAT in legatura cu neregulile constatate in activitatea lui Atanasiu in fruntea MApN. (Anca HRIBAN)

Ministrul are incredere in Justitie

Teodor Atanasiu, ministrul Apararii Nationale, solicita, intr-un comunicat de presa, ca rezultatele analizei Comisiei speciale instituite pentru analiza sesizarilor cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre membri ai Guvernului, reunita ieri la Palatul Cotroceni, sa fie inaintate justitiei. "Am incredere in justitia romana si in neimplicarea politicului in actele pe care le infaptuieste", sustine Atanasiu. El subliniaza ca nu se va sustrage verificarilor si ca nu are nimic de ascuns in privinta aspectelor care urmeaza a fi cercetate. (A.H.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=203979&data=2006-07-21