Istoriile comunismului

La inceputul anilor '60 Bucurestiul nu isi schimbase decat in mica masura infatisarea interbelica. In plin centru, de pilda, intre blocuri "vechi", cum li se spunea celor construite inainte de instaurarea comunismului, la doi pasi de fostul palat al ziarului "Curentul", ajuns pentru scurta vreme redactie a ziarului "Scanteia" iar apoi sediu al Securitatii, exista o curte informa si vasta cu casute acoperite cu carton gudronat in care florile cresteau laolalta cu iarba, cu otetarii si balariile ca pe un maidan. In dreptul intrarii in aceasta curte, in care pe vremuri functionase si o gradina de vara, se vindeau bors, lapte si blocuri de gheata cu care vara se asigura in racitoarele casnice refrigerarea alimentelor, frigiderele electrice fiind foarte rare.

Parcul Jianu, neschimbat

Desi regimul se lauda intruna cu cartierele nou construite, acestea se reduceau la Floreasca - cateva palcuri de blocuri de doua etaje inspirate de arhitectura sovietica, intocmai ca noua cladire a Operei si Casa Scanteii -, la Grivita si Giulesti, Balta Alba si Drumul Taberei fiind abia la inceputuri. In centrul orasului nu aparusera decat blocurile din jurul Salii Palatului si cele de pe magistrala Nord-Sud, insa de-a lungul celor patru bulevarde consecutive care legau Piata Unirii de Piata Victoriei nu se ivisera nici zece cladiri noi. Nu se schimbase nimic sub aspect edilitar intre perimetrul modern si totodata boieresc dintre Calea Dorobantilor si Bulevardul Aviatorilor, care in interbelic se numise Parcul Jianu. Doar la capatul dinspre Arcul de Triumf al Soselei Kiseleff, zona la fel de opulenta si de silentioasa, langa fostul hotel al Bancii Nationale, se puteau vedea cateva vile recente destinate gazduirii unor delegatii straine.

Cotroceniul, neatins

Neatins ramasese Cotroceniul, cartier interbelic de medici si avocati, cu blocuri scunde si vile coplesite de iedera, ca si, in imediata apropiere, Splaiul Dambovitei, umbrit vara de salcii plangatoare si strabatut in ambele sensuri de tramvaie. Cat despre Calea Victoriei, aceasta primise pe tot parcursul ei lung si sinuos numai doua cladiri noi: un bloc cu portice, catarat pe catalige de beton, cu care incepea acum strada, din fosta Piata a Senatului, si un altul ridicat peste drum de Cercul Militar, avand la parter "Romarta copiilor", pe locul unui edificiu bombardat in timpul ultimului razboi.

Cartierul Uranus, cu monumentul pompierilor, cu biserica din statia de tramvai pastrata in memoria locuitorilor tot ca "Nita Stere", dupa numele unui negustor macedonean care isi avusese pravalia acolo, era discret si linistit, cu strazi in panta, rare in Bucuresti si curti imprejmuind case batranesti ori imobile interbelice - altele si mai vechi - cu parter si etaj. Din rascrucea de la "Nita Stere", Strada Cazarmii cobora abrupt inspre cartierul Antim, distrus si el in anii '80 ai secolului trecut. In acelasi loc se bifurca si linia tramvaiului: una mergea inainte, pe Uranus, spre Antrepozite, Chirigiu, Rahova; cealalta cotea la dreapta, de-a lungul Muzeului Militar, inspre Calea 13 Septembrie, respectiv Soseaua Panduri, unde se aflau depoul de tramvaie si spitalul cu acelasi nume. De acolo, prin Drumul Sarii, strada de "locuinte ieftine", construite inaintea si in timpul ultimului razboi, se putea ajunge la Piata Rahova, in partea de apus a orasului.

Cosari, tocilari, lustragii

Oamenii cu meserii si indeletniciri azi uitate legau de propriul trecut un oras pe strazile caruia trasurile circulasera pana la sfarsitul anilor '50. In afara de cosari, tocilari, vanzatoare de porumb fiert sau copt, de floricele, existau numerosi lustragii, indeosebi in Piata Unirii si la intrarile in Gara de Nord. In incinta cinematografelor, insa fara flasneta interbelica, un barbat sau o femeie intindeau cutia cu "planete" extrase de un papagal ori de-un soricel. "Planeta" costa un leu si era un destin sapirografiat, formulat intr-o limba care nu se schimbase de pe vremea calendarelor "Universul" si-a romanelor lui N.D. Popescu. Emblematic era si "omul cu luneta", prezent seara de seara cu un scaun si cu aparatul lui pe trotuarul din fata Cercului Militar. Unii sustineau ca il stiu dinainte de 1940. Avea o coama romantica, alba ca haina in care era imbracat si ca telescopul sau prin care puteai contempla timp de cateva secunde, contra sumei de 50 de bani, pe Jupiter, Uranus sau Venus.

In 1969, primavara sau la inceputul verii, langa statia de taxiuri de la Universitate a aparut un sir de sapte-opt automobile vechi, dar nu masini din anii '40, care erau inca o prezenta curenta pe strazile Bucurestiului, ci exemplare din 1924-1925, toate decapotabile, unele cu frana de mana fixata pe scara din dreptul portierei soferului. Aveau aparate de taxat, tarife mai mici decat taxiurile obisnuite si erau menite in principiu curiozitatii turistilor straini. Zacusera decenii intregi prin sure, hambare sau pe sub soproane, fiind reconditionate si repuse in circulatie dupa ce fusesera descoperite pe la Turnu Magurele, Corabia sau Braila. Nu depaseau viteza de 30-35 de kilometri pe ora si tocmai in aceasta consta farmecul lor. Faceau pandant tramvaielor Thompson fabricate in anii '30 la Uzina Lemaitre, vopsite in alb si intr-un rosu cald, insa inainte de venirea toamnei au disparut din statia de la Universitate, tot asa de neasteptat cum aparusera.

A murit Maria Tanase

In iunie 1963 a murit Maria Tanase, la 50 de ani neimpliniti, iar trupul sau neinsufletit a fost depus in holul Teatrului de Revista de pe Calea Victoriei. Se zvonise ca va fi dusa la cimitir intr-un car tras de boi. In ziua, foarte calduroasa, a inmormantarii sale, am iesit din blocul in care locuiam in momentul in care cortegiul funerar cotea incet din Calea Victoriei spre universitate. Nici urma de car cu boi.

Sicriul Mariei Tanase era asezat, intre nenumarate coroane de flori, pe platforma unui camion.

Il urma o multime care se ingrosa vazand cu ochii, in care m-am amestecat. Intre Spitalul Coltea si Piata Unirii, de unde m-am intors, multimea devenise atat de mare incat pe Bulevardul 1848 nu mai circula nici un tramvai, autobuz ori troleibuz. La ferestrele locuintelor si ale birourilor se vedeau capetele celor care priveau cortegiul funerar si puhoiul de lume.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=203145&data=2006-07-08