Culise strategice americane

Razboiul cu Iranul, anuntat insistent pentru luna martie, nu a inceput. Sa fi renuntat Administratia Bush la planurile sale vizand o schimbare de regim la Teheran? Opiniile sunt impartite. "Washington Post" sustine ca, de fapt, Casa Alba a vrut doar sa "sperie" Iranul fundamentalist, sperand sa-l determine, astfel, sa renunte la programul sau nuclear. Pe de alta parte, respectatul analist Seymour M. Hersh afirma, intr-un amplu material publicat in "The New Yorker", ca optiunea militara ramane deschisa. Ba chiar si cea nucleara. Se pare, totusi, ca utilizarea armamentului neconventional - dorita de Rumsfeld - ii nelinisteste profund pe generalii din Marele Stat Major Inter-Arme. Acestia s-ar fi pronuntat impotriva acestei strategii, intr-o recomandare adresata conducerii Pentagonului. Este posibil ca acesta sa fi fost motivul amanarii interventiei impotriva Iranului.

Pregatirile Statelor Unite dureaza, de fapt, de trei ani, informeaza presa de peste Ocean. Ele au debutat in primavara lui 2003, imediat dupa ce presedintele Bush a declarat drept "incheiat" razboiul cu Irakul. Atunci unitati americane speciale s-au infiltrat in Iran pentru a identifica viitoarele "tinte" ale bombardamentelor americane.

Diplomatie sau razboi?

Marti, 11 aprilie 2006, Iranul a anuntat oficial succesul sau in programul de imbogatire a uraniului, program aspru criticat de SUA. Teheranul a subliniat din nou ca acest program este strict civil, destinat unor scopuri pasnice, iar specialistii au confirmat ca Iranul este la distanta de cel putin 5-10 ani de obtinerea unei arme nucleare. Anuntul Iranului a avut insa si un scop precis de politica interna pentru Teheran: utilizarea sentimentelor nationaliste ale unei mari parti a populatiei, pentru a abate antetia de la marile probleme economice si sociale cu care se confrunta regimul fundamentalist de la Teheran. Cu fiecare aparitie publica a presedintelui Mahmoud Ahmadinejad, tensiunile dintre Iran si Statele Unite par sa se inteteasca. Si totusi, Administratia Bush a adoptat, in ultimele saptamani, o pozitie ponderata, insistand asupra faptului ca prefera o "solutie diplomatica". Desi, "toate optiunile raman deschise". Oricum, Casa Alba a dezmintit "zvonurile" privind iminenta unui nou razboi in Golful Persic.

Intr-un articol intitulat "The Iran Plans", Seymour Hersh scria, la 10 aprilie 2006, in "New Yorker", ca Administratia Bush si-a finalizat planurile privind un atac aerian masiv asupra Iranului, incluzand posibilitatea utilizarii unor mini-bombe nucleare pentru distrugerea facilitatilor nucleare subterane din Iran. Citand surse militare si din interiorul serviciilor secrete americane, dar si inalti responsabili de la Washington, Hersh dezvaluie culisele preparativelor de razboi. Aflate, deja, intr-o faza foarte avansata.

"Desi, oficial, pledeaza pentru o solutie diplomatica pentru stoparea programului nuclear iranian, Administratia Bush si-a sporit considerabil activitatile clandestine in interiorul Iranului si si-a intensificat planurile in vederea unui posibil atac aerian masiv", scria Seymour M. Hersh. Care precizeaza ca "US Air Force are pregatite liste cu "tinte" de pe teritoriul iranian, iar echipe speciale au primit ordin sa se infiltreze in Iran unde, sub acoperire, culeg informatii si stabilesc contacte cu gruparile minoritatilor etnice care se opun guvernului de la Teheran."

Hersh noteaza: "Serviciile de informatii americane si europene, precum si International Atomic Energy Agency (IAEA), sunt de acord ca Iranul incearca sa intre in randurile tarilor care dezvolta arme atomice. Dar exista o mare diferenta intre europeni si americani asupra timpului necesar obtinerii armei nucleare de catre Iran. Si de aici a diplomatiei, a sanctiunilor sau oportunitatii actiunilor militare care trebuie luate pentru a preveni accesul Iranului la arma nucleara."

Un expert al Pentagonului i-a marturisit lui Hersh: "Casa Alba crede ca singurul mijloc de a rezolva aceasta problema este schimbarea structurii de putere din Iran. Ceea ce inseamna evident, razboi."

In opinia expertului Pentagonului, "aceasta va intari convingerea iranienilor ca singura lor cale pentru a-si apara tara este de a obtine o capacitate nucleara". Expertul a adaugat: "Un asemenea conflict militar, care va destabiliza intregul Orient Mijlociu, va conduce inevitabil, la cresterea riscului terorismului. Hezbollahul va intra in cartile de joc ale razboiului. Si de aici, Al-Queda!"

Echipele "Deep Enemy Penetration" au pregatit o "revolta" a minoritatilor din Iran

Un consultant al Administratiei Bush i-a declarat lui Hersh ca, in a doua faza a razboiului cu Iranul, pe fondul destabilizator al bombardamentelor, echipele "deep enemy penetration" ("penetrarea in adancime a inamicului") - care au contactat gruparile minoritatilor etnice de opozitie - vor incerca sa declanseze "revolte" impotriva Teheranului fundamentalist: azerii, in nordul Iranului; belucii, in sud-est; si kurzii, in nord-est. La care se adauga organizatia iraniana "Mujahedinii Poporului" (MEK), scoasa brusc de pe lista organizatiilor teroriste identificate de Departamentul de Stat, si trecuta, din 2005, pe lista "grupurilor de opozitie" iraniene, respectabile, pe care SUA au acceptat sa le finanteze si sa le sustina logistic. "Force Protection" este noul cuvant magic care defineste activitatea clandestina a militarilor din echipele "deep enemy penetration". Acestor operatiuni speciale li se acorda acum o mare importanta, asa cum o arata si "Quadrennial Defence Review", publicata de Pentagon in februarie 2006.

Seymour Hersh subliniaza ca personalitatea actualului presedinte iranian, Mahmud Ahmadinejad il incurajeaza in plus pe Bush sa apese "pedala" razboiului, dupa ce s-a descoperit ca Ahmadinejad ar fi facut parte din "Garzile Revolutiei", care aveau legaturi cu Imad Mughniyeh, un terorist implicat in sangeroasele atentate de la Beirut, din 1983, contra Ambasadei SUA si baracilor lui US Navy.

Europenii cred, insa, ca economia Iranului este intr-o stare foarte proasta, iar eventualele bombardamente ii vor servi de minune lui Ahmadinejad pentru a gasi "justificari". Astfel ca doi oameni doresc bombardarea Iranului, dar din motive diferite: Bush si Ahmadinejad.

Pentagonul, arata mai departe Hersh, a prezentat la Casa Alba in iarna un plan care prevedea "utilizarea mini-bombei nucleare tip B61-11, impotriva facilitatilor nucleare iraniene, plasate in subteran, una din tintele lui B61-11, fiind uzina de centrifugare de la Natanz, din sudul Teheranului".

Aviatia militara americana executa in Marea Britanie simulari ale atacurilor nucleare, cu manevre rapide de ascensiune - denumite "over the shoulder" - tipice dupa lansarea unor bombe nucleare.

Un expert in informatii secrete i-a spus lui Hersh ca, daca SUA doresc sa distruga facilitatile nucleare ale Iranului - care sunt subterane si foarte dispersate - nu au alta optiune decat utilizarea mini-bombei nucleare B61-11, pentru a distruge instalatiile.

Atacurile aeriene: avantaje si riscuri

Duminica, 9 aprilie a.c., "Washington Post" scria la randul sau: "O lovitura aeriana in Iran va intarzia, probabil, programul nuclear al Iranului cu cativa ani, dar va inflama opinia internationala impotriva Statelor Unite, mai ales in lumea musulmana, si cu deosebire in Iran, in timp ce trupele americane din Irak vor fi tinta predilecta a rezistentei."

S-a speculat ca dezvaluirea planurilor de atac ale SUA contra Iranului ar fi o "operatiune de intoxicare" care sa sperie Teheranul, si sa-l faca sa-si abandoneze "programul pentru arme nucleare", fara sa mai fie nevoie de utilizarea fortei, scrie "Washington Post" din 9 aprilie.

Insa chiar guvernul iranian a contestat aceasta supozitie. Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe de la Teheran, Hamid Reeza Asefi, a declarat intr-o conferinta de presa: "Credem ca loviturile aeriene fac parte din razboiul psihologic, angrenat de furia Americii. Ei nu doresc sub nici un motiv ca noi sa ajungem la o intelegere cu Agentia Internationala a Energiei Atomice si cu guvernele europene."

Chiar aliatul principal al SUA in Irak - Marea Britanie - respinge ideea unei "amenintari" directe a Iranului: "Nu este nici un "casus belli", a declarat Jack Straw, ministrul britanic de Externe, adaugand ca "nu exista o baza pentru ca cineva sa ia decizia de a declansa o actiune militara".

Totusi, se arata in "Washington Post", in eventualitatea unor bombardamente, autoritatile britanice se gandesc la securitatea ambasadei de la Teheran, a oficiilor consulare, a evacuarii cetatenilor britanici din Iran, a securitatii navelor britanice din regiune, ca si a militarilor britanici din Irak.

Bush doreste o "schimbare de regim" si la Teheran

Seymour Hersh citeaza un diplomat american de rang inalt, care i-a marturisit: "Problema reala este cine va controla geostrategic Orientul Mijlociu, si resursele de petrol ale acestuia!"

Diplomatul i-a mai spus lui Hersh ca Administratia Bush nu are nici cel mai mic interes pentru un compromis negociat cu Iranul, asa cum clameaza de zor in fata mass-media.

Luni, 10 aprilie a.c., ambasadorul american la ONU, ultra-conservatorul John Bolton, a respins orice sugestie in acest sens: "Cred ca nu avem ce sa le spunem iranienilor." Pentru Washington, programul nuclear iranian este doar un pretext pentru o noua interventie militara, care ii va asigura SUA o suprematie totala in Orientul Mijlociu si Asia Centrala, zone vecine Rusiei si Chinei.

Lucrurile se desfasoara cu o uimitoare viteza. La mijlocul lui februarie a.c., secretarul de Stat, Condoleezza Rice, a cerut Congresului o suplimentare de 75 de milioane de dolari pentru finantarea propagandei anti-Teheran si a gruparilor etnice de opozitie.

La Departamentul de Stat, sectorul iranian a fost suplimentat de la doi la zece directori, in timp ce cursurile de limba farsi (vorbita in Iran) sunt la ordinea zilei. Pentagonul, CIA, NSC cauta acum sa angajeze cat mai multi cunoscatori de limba farsi.

Richard Haas, director politic in Departamentul de Stat in primul mandat al Administratiei Bush, a sintetizat pentru "Washington Post": "Se cauta oameni care sa doboare regimul de la Teheran mai degraba decat sa negocieze cu el."

Destabilizarea Iranului, pe care o urmaresc, in prezent, Statele Unite ameninta contactele altor mari puteri cu regimul de la Teheran. Iranul nu este doar al patrulea furnizor mondial de petrol si al doilea de gaze naturale, dar se afla situat la incrucisarea drumurilor comerciale din doua regiuni importante ale globului: Orientul Mijlociu si Asia Centrala.

Chiar aliatii cei mai apropiati ai Statelor Unite - Marea Britanie si Japonia - vor avea de suferit pierderi comerciale considerabile prin izbucirea unui razboi intre SUA si Iran. Ca sa nu mai vorbim ce consecinte va avea conflictul asupra pretului petrolului (si a benzinei), prin inchiderea Stramtorii Hormuz. De aceea, probabil, Marea Britanie si Japonia se arata mult mai reticente in sustinerea actiunilor militare ale SUA contra Iranului, decat au fost in problema Irakului. Ministrul britanic de Externe, Jack Straw, a declarat recent ca o actiune militara contra regimului de la Teheran ar fi, din punctul de vedere britanic, de "neconceput".

Interesele economice

ale marilor puteri in Iran sunt

in dezacord cu planurile Washingtonului

Este necesara o scurta trecere in revista a intereselor economice ale celorlalte mari puteri in Iran, fiindca acestea explica actualele tensiuni si conflicte din Consiliul de Securitate al ONU.

Europa: De la reluarea legaturilor cu Iranul - la mijlocul anilor '90 - UE a devenit cel mai important partener comercial al Teheranului, atingand 35% din totalul schimburilor. Practic, exporturile UE catre Iran s-au dublat din 1999. In 2004, UE a inregistrat un surplus la balanta comericala cu Teheranul, deoarece Iranul este - dupa Rusia - cel mai important furnizor de petrol pentru UE, cele trei mari state (Marea Britanie, Franta si Germania) incearca din 2003 sa realizeze un compromis negociat in problema nucleara cu Teheranul care sa evite cu orice chip, actiunile militare.

Japonia: Iranul este al treilea furnizor de petrol pentru Japonia, acoperind 16% din necesarul economiei nipone. In februarie 2004, compania japoneza "Inpex Corp" a semnat un acord major cu Teheranul pentru 75% din drepturile de extractie la petrolul din bazinul Azedegan, una dintre cele mai mari exploatari petroliere din Orientul Mijlociu, cu o rezerva estimata la 26 de miliarde de barili de petrol. Guvernul nipon, care detine majoritatea actiunilor la "Inpex Corp." a respins in mai multe randuri solicitarea SUA de a anula contractul, sub pretextul ca daca Japonia se retrage din afacerea Azedegan, China ii va lua imediat locul.

China: Iranul reprezinta 14% din petrolul importat de Beijing si ocupa la acest capitol locul al doilea dupa Arabia Saudita. Grupul chinez "Sinopec" a semnat un acord de 70 de miliarde de dolari pentru a exploata rezervele de petrol de la Yadarvan. Zeci de firme chineze - utilizand forta de munca din China - sunt active in Iran, incluzand printre acestea "North Industries Corp. (NORINCO)", care a construit metroul din Teheran. De asemenea, China colaboreaza strans cu Iranul in dezvoltarea exploatarilor petroliere din Marea Caspica, in spatiul ex-sovietic.

Rusia: Moscova a realizat cateva acorduri extrem de profitabile cu Iranul. Companiile rusesti - utilizand zeci de mii de tehnicieni rusi - au lucrat, intre altele, si la terminarea primului reactor nuclear iranian cel de la Busher. Proiectul a fost estimat la un total de 6 miliarde de dolari, castigati de Rusia. Alte reactoare nucleare iraniene sunt pe cale sa fie date in folosinta. Rusia este si principalul furnizor al Iranului de arme hi-tech. In februarie 2006, in ciuda obiectiilor Washingtonului, Moscova a anuntat oficial livrarea catre Iran a 30 de rachete sol-aer din categoria "TOR M-1", contract estimat la aproape 1 miliard de dolari. Sofisticatele rachete "TOR M-1" sunt capabile sa identifice 48 de tinte simultan si sa le doboare - potrivit expertilor americani - de la o distanta de 20.000 de picioare (1 picior este egal cu 30 de centimetri).

India: New Delhi si Islamabadul au semnat cu Teheranul un acord pentru construirea unui urias oleoduct in valoare totala de 7 miliarde de dolari. Atat India cat si Pakistanul s-au aflat sub puternica presiune a Washingtonului pentru a renunta la proiectul cu Iranul. Dar nevoia de petrol a fost mai puternica. De altfel, China, Japonia si India au economii in mare dezvoltare, care ncesita cantitati imense de petrol, iar Iranul le ofera acest produs.

Rezulta ca o actiune militara a SUA contra Iranului - sub pretextul ca Teheranul are un program nuclear militar, desi "National Intelligence Estimates" considera ca abia peste 5-10 ani se va putea punea aceasta problema - vine in totala contradictie cu interesele si acordurile economice de miliarde semnate dupa cum se vede de Teheran cu UE, Japonia, China, Rusia, India si Pakistan. Si, asa cum SUA inteleg sa-si apere interesele prin orice mijloace si restul marilor puteri vor face acelasi lucru.

"Foreign Affaires": Rusia si China, adevaratii rivali ai SUA

Ca si in Irak - unde s-a motivat interventia militara prin existenta mijloacelor de distrugere in masa (chimice si biologice), nedescoperite nici dupa trei ani de la sfarsitul razboiului - in Iran este invocata acum primejdia armei nucleare. In realitate, SUA au in vedere dominarea strategica intr-o zona vecina cu Rusia si China. Precum si uriasele rezerve de petrol si gaze naturale ale Iranului, intr-o perioada de epuizare treptata a zacamintelor din Arabia Saudita si Emirate.

Programul nuclear al Iranului nu reprezinta o amenintare imediata pentru neoconservatorii de la Washington, ci doar un mijloc propagandistic de justificare a unei noi aventuri militare. Ca si in Irak, armele de distrugere in masa nu reprezinta decat un "casus belli" (pretext de razboi), pentru o actiune militara, indelung pregatita care urmareste cu totul alte obiective decat cele invocate public.

De altfel, Iranul este inconjurat de state care poseda deja arma nucleara - India, Pakistan, Israel - dar acest lucru nu pare sa preocupe in nici un fel SUA. De curand, presedintele Bush s-a oferit chiar sa ridice sanctiunile instituite contra Indiei, dupa testul nuclear indian din 1998, si sa sustina ascensiunea militara a Indiei, ca o contrapondere a Chinei in regiune.

Chiar programul nuclear al Iranului - sa ne amintim - a debutat in 1974, pe vremea sahinsahului Reza Pahlavi, si a fost sustinut chiar de Statele Unite, Sahul fiind un aliat de baza al Washingtonului.

Administratia Bush exploateaza insa ignoranta populara si lanseaza un imens "ecran de fum" pentru a-si justifica interventia. Pe de alta parte, SUA este total nemultumita de relatiile economice ale Iranului cu Rusia, China si UE. Washingtonul doreste printr-o "schimbare de regim" la Teheran (ca si la Bagdad) sa instaleze un regim marioneta.

In particular, legaturile Iranului cu Rusia sunt privite de Washington drept o piedica majora in instituirea in regiune a controlului american asupra enormelor resurse petroliere din Orientul Mijlociu si Asia Centrala.

Un numar recent din "Foreign Affaires" impingea lucrurile pana la capat in articolul "The Rise of US Nuclear Primacy" (Nasterea suprematiei nucleare americane). Articolul subliniaza ca, pentru prima data in istorie, SUA inregistreaza un substantial avans militar si tehnologic in timp ce arsenalul nuclear ex-sovietic (dispus in Rusia, Ucraina, Bielorusia si Transnistria) se degradeaza rapid.

Ori, acest avans trebuie exploatat, opineaza "Foreign Affaires". Revista scrie: "Astazi, pentru prima oara in 50 de ani, Statele Unite sunt pe punctul de a atinge o suprematie nucleara absoluta. Foarte curand va deveni posibil ca Statele Unite sa distruga arsenalele nucleare ale Rusiei si Chinei, dintr-o prima lovitura."

Loviturile nucleare contra Iranului - care se invecineaza cu Rusia si China - reprezinta, de fapt, primul pas pentru implementarea strategiei prezentate de "Foreign Affaires". Nu va conta ca aceste mini-lovituri nucleare vor produce, indubitabil, masive pagube civile, si un nor radioactiv care se va plimba - impins de musonul care bate din mai pana in octombrie - de-a lungul Oceanului Indian, cat conteaza ca "avertisment nuclear" pentru Rusia si China. Care raman adversari redutabili pe termen lung ai Statelor Unite.

Pregatit din 2003, dupa invazia din Irak, sustinut in 2004 de grupul "Bilderberg", razboiul cu Iranul este, de fapt, in intarziere si se inscrie in programul "Noii Ordini Mondiale", al carei varf de lance este, pentru o lunga perioada de timp, US Army. Rezistenta irakiana l-a intarziat insa cu cel putin doi ani.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=198398&data=2006-04-22