< Imprimare >      ZIUA - MAGAZIN - vineri, 14 aprilie 2006

Kylie Minogue si-a schimbat look-ul

Kylie Minogue a fost fotografiata recent cu capul descoperit, afisand senin o coafura de tip "elf", informeaza The Sun Online. Fotografiile o arata pe Kylie zambind, dupa ce a castigat lupta cu cancerul la san. Fotografiile au fost facute in orasul italian Portofino, unde actrita este oaspetele designerilor Dolce si Gabbana.

Kylie, in varsta de 37 de ani, si-a tinut pana acum capul acoperit cu esarfe si bandane. Cantareata si-a pierdut faimosul ei par blond in urma sedintelor de chimioterapie. Starul australian a anuntat in mai 2005 ca are cancer si la doua zile dupa anunt a suferit o operatie la san. In luna iulie a aceluiasi an a fost anuntata ca nu va mai putea concepe copii pe cale naturala din cauza chimioterapiei. Din aceasta cauza, cantareata a hotarat sa-si congeleze ovulele. Trei luni mai tarziu, Kylie a angajat un nutritionist francez pentru ca slabise prea mult. In noiembrie a inceput sedintele de radioterapie la Paris, unde locuieste cu iubitul ei, actorul Olivier Martinez. Apoi, a mai urmat cateva sedinte de chimioterapie pentru a ucide ultimele reminiscente ale cancerului. In ianuarie a aflat ca a invins aceasta teribila boala. Kylie Minogue a hotarat sa se implice in lupta impotriva cancerului mamar, dorind sa contribuie la lansarea pe piata a medicamentului "minune" Herceptin. (D.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=197829&data=2006-04-14