< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - joi, 22 decembrie 2005

IPS Bartolomeu explica ratiunile infiintarii Mitropoliei Clujului

Societatea romaneasca are nevoie de o regenerare morala, ce nu poate fi facuta nici prin legi, nici prin constrangeri nesabuite, nici prin negarea libertatii omului, ci printr-un vast proces de educatie, a aratat, in mesajul de Craciun, IPS Bartolomeu, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. In mesajul de Craciun adresat ieri enoriasilor, IPS Bartolomeu a aratat ca in acest proces de educatie trebuie sa isi dea mana Biserica, institutiile statului, societatea civila si presa. Inaltul ierarh ortodox considera ca este nevoie de aceasta regenerare morala, in conditiile in care una dintre cele mai actuale teme, cea a familiei, a ajuns sa fie negata, "atat teoretic, prin invocarea unor libertati prost intelese si rau folosite, cat si practic, prin legalizarea concubinajului si a cuplurilor homosexuale".

Pe de alta parte, IPS Bartolomeu a precizat ca este regretabil ca un fapt pur bisericesc, infiintarea unei Mitropolii a Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, "a fost deturnat intr-un fel de catastrofa nationala". "E culmea ridicolului sa fie etichetati drept schismatici tocmai cei care au intreaga acoperire a Sfantului Sinod si anti-ardeleni cei care au sangerat de dragul Ardealului", a precizat inaltul ierarh.

"Reorganizarea Mitropoliei Ardealului, propusa de sapte ierarhi ardeleni, a fost aprobata de Sfantul Sinod in 4 noiembrie cu 38 de voturi pentru si doua abtineri. Hotararea este si ramane definitiva. Asadar, noua Mitropolie este in fiinta, iar Adunarea Nationala Bisericeasca are caderea de a introduce modificari privitoare exclusiv la denumirea si teritoriul noii Mitropolii, probabil la inceputul lunii martie 2006", a precizat IPS Bartolomeu.

El a explicat ca reorganizarea nu are alt scop decat "dinamizarea pastoratiei in Biserica, prin iesirea din inertia paseismului pios si angajarea in misiunea la care ne obliga provocarile lumii contemporane".

"In acest demers nu poate fi vorba de vanitate si nici de interese materiale. Mitropolia este o suprastructura eclesiala care exprima principiul sinodalitatii intr-o anumita zona. Mitropolia nu are administratie specifica, nici cancelarie, nici buget propriu si nu percepe taxe parohiale. Speram ca sa o facem in buna colaborare cu Mitropolia sora de la Sibiu, ca facand parte din aceeasi Transilvanie si din aceeasi Biserica Ortodoxa Romana", a mai spus arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presa al Arhiepiscopiei Sibiului si Mitropoliei Ardealului, remis la sfarsitul lunii noiembrie, credinciosii si preotii din zona sunt ingrijorati de crearea noii Mitropolii, cu sediul la Cluj Napoca si care sa cuprinda patru eparhii.

Potrivit aceleiasi surse, aceasta initiativa a fost demarata fara nici un fel de pregatire si reflectie teologica si canonica prealabila, absolut necesara pentru o actiune de o asemenea anvergura, apreciaza sursa citata, care adauga ca actiunea "a starnit un val de nemultumiri in opinia publica si o multitudine de reactii si comentarii negative in mass-media, atat in tara, cat si peste hotare".

Postul de Mitropolit al Ardealului si Arhiepiscop al Sibiului ramasese vacant la sfarsitul lunii august, odata cu incetarea din viata a Inalt Prea Sfintitului Antonie Plamadeala. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a desemnat doi candidati pentru scaunul de Mitropolit al Ardealului, respectiv Inalt Prea Sfintitul Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Alba Iuliei, si Prea Sfintitul Laurentiu Streza, episcopul Caransebesului, ultimul dintre ei fiind ales in aceasta demnitate.

Tot atunci, s-a mai hotarat reorganizarea Mitropoliei Ardealului, din motive pastoral-misionare, in Mitropolia Sibiului si Covasnei-Harghitei, cu resedinta in municipiul Sibiu si Mitropolia Clujului, Alba-Iuliei, Crisanei si Maramuresului, cu resedinta in municipiul Cluj-Napoca. (Mediafax)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=190783&data=2005-12-22