< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - vineri, 9 septembrie 2005

Declaratia zilei

Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti

Sper ca pana in lunile martie-aprilie ale anului viitor sa percepem rezultate palpabile in domeniile justitiei si afacerilor interne, dar si in lupta impotriva coruptiei, pentru ca altfel, atat Romania, cat si Comisia Europeana vor avea mari probleme. Stim ca Romania vrea sa devina membra a Uniunii Europene cel tarziu in anul 2008 si intelegem ca este imposibil de exemplu sa reduci radical coruptia pana in primavara si ca va fi mult de lucru in acest sens pana in 2007-2008, dar dorim ca acest proces sa fie unul ireversibil.

Oficialii de la Bucuresti se gandesc prea intens la chestiunea aderarii intrebandu-se daca Romania va adera in 2007 sau 2008. Pentru Comisia Europeana nu este esential daca Romania va adera in 2007 sau 2008, ci daca Romania va fi pe deplin pregatita sa faca fata provocarilor care vor aparea ulterior momentului in care se va alatura celorlalte state care formeaza Uniunea Europeana.

Trebuie sa va faceti cunoscuti si sa aratati lumii cine sunteti, iar recunoasterea va veni. Am spus cu mai multe ocazii ca Romania este, poate, tara cea mai necunoscuta in Europa. Eu sunt printre cei care cred in Romania si in oamenii ei, dar la fel trebuie sa faceti si dumneavoastra. Dupa cum am mai spus, romanii trebuie sa aiba incredere in ei insisi si nu doar in Uniunea Europeana. Solutia este aici, in Romania.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=184443&data=2005-09-09