< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - marti, 31 mai 2005

Extremele politice franceze jubileaza

Respingerea Constitutiei europene in Franta nu este un "vot din teama", ci un "vot al sperantei", sustine unul dintre liderii Partidului Socialist francez, Henri Emmanuelli. El si-a exprimat satisfactia ca francezii au "reafirmat fara ambiguitate prioritatea suveranitatii populare fata de toate aparatele politico-mediatice" si a denuntat implicarea "abuziva" a presedintelui Republicii in aceasta campanie. In acelasi timp, alt socialist proeminent - senatorul Jean-Luc Melenchon - a asigurat ca presedintele francez, Jacques Chirac, trebuie "sa se supuna sau sa demisioneze". Larga victorie a opozantilor Constitutiei europene apartine "inainte de toate muncitorilor, functionarilor, tinerilor si somerilor (...) adunati la urne pentru a respinge camasa de forta liberala", a declarat la randul sau secretarul national al Partidului Comunist Francez, Marie-George Buffet, citat de Rompres. Dupa cum era de asteptat, triumful optiunii "nu" a generat o imensa bucurie si in tabara extremei drepte a lui Jean Marie Le Pen. De altfel, Le Pen s-a remarcat printr-o campanie extrem de energica pentru respingerea Tratatului european. (I.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=177315&data=2005-05-31