< Imprimare >      ZIUA - SPORT - luni, 17 ianuarie 2005

Antrenorul din Ghencea justifica aducerea bosniacului pe care l-a mai avut elev si in Cotroceni

Zenga: "Am nevoie de Keca!"

Italianul a anuntat ca D. Balan va juca in retur la FC Vaslui, liderul primei serii din Divizia B

Walter Zenga a discutat sambata cu fanii stelisti prin intermediul unui chat organizat pe site-ul oficial al gruparii din Ghencea. Zenga a anuntat ca fundasul Daniel Balan va evolua in retur la divizionara secunda FC Vaslui, sub forma de imprumut. "Balan va juca la echipa antrenata de Mircea Rednic, FC Vaslui, in Divizia B. El a revenit dupa doi ani de accidentare si are nevoie de jocuri in picioare. Pentru acest lucru a fost imprumutat, pentru a juca meci de meci", a afirmat Zenga. Italianul a mentionat ca, pana la incheierea perioadei de transferari, Steaua ar mai putea achizitiona si alti jucatori, in afara lui Banel Nicolita si Boris Keca. "In acest moment, nu este nimeni in vizorul nostru, dar daca se va mai putea face ceva, vom aduce intariri. Pana pe 5 martie mai putem transfera jucatori", a subliniat Zenga. Acesta a mentionat ca nu ar fi cerut achizitionarea fostului jucator de la FC National si FC Brasov, Boris Keca, daca nu ar fi avut nevoie de el in lot. "O echipa trebuie sa fie omogena si avem nevoie de toti jucatorii. Eu nu as fi cumparat jucatori noi daca as fi avut un lot complet. Respect opinia tuturor suporterilor, dar astept din partea lor acelasi respect pentru jucatori", a precizat antrenorul stelist, referitor la unele critici primite din cauza aducerii fotbalistului bosniac. Legat de un eventual transfer al lui Alin Stoica, fotbalist care si-a reziliat la sfarsitul anului trecut contractul cu gruparea belgiana FC Bruges, Zenga a spus: "Stoica este un bun fotbalist, ca si altii, dar daca eu ii am pe Neaga, Cristea, Bostina si Dumitru cred ca este suficient". Zenga considera ca printre cei mai periculosi jucatori ai Valenciei, adversara Stelei in 16-imilie de finala ale Cupei UEFA, se numara Corradi, Aimar si Mista. "Valencia are o echipa mare. Prin programul de pregatire alcatuit impreuna cu staff-ul meu speram sa ajugem in forma maxima. Secunzii mei vor urmari viitoarele meciuri ale Valenciei pentru ca pot sa schimbe mereu ceva in functie de accidentari sau transferuri", a spus Zenga, care a adaugat ca ar raspunde afirmativ in cazul in care i s-ar propune sa-si prelungeasca intelegerea cu FC Steaua. (MIG)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=167327&data=2005-01-17