Editorialul meu de saptamana trecuta, "Solutia = DA + PSD + 16%", continea doua mesaje, unul catre PUR si UDMR, altul catre PSD. Primul spunea in substanta: "Lasati-o mai moale, domnilor, pentru ca se poate si fara dumneavoastra". Iar cel de-al doilea: "Debarasati-va de bagajele inutile si de vechea garda, adoptati anumite puncte esentiale ale programului liberal, daca vreti sa mai participati in vreun fel la guvernare intr-un moment hotarator pentru destinul european al Romaniei". De fapt, cele doua mesaje sunt complementare si ar trebui folosite concomitent de liderii Aliantei in discutiile cu aceste forte politice. Victoria lui Traian Basescu in alegerile prezidentiale a plasat Alianta in postura de arbitru si ar fi absurd ca liderii ei sa se lipseasca singuri de acest privilegiu.
La asta se mai adauga inca doua consideratii, una tinand de logica institutiilor, cealalta de strategie politica. Fiecare sistem electoral isi are regulile lui. Nu poti juca bridge asa cum ai juca poker. Tot asa si sistemul proportional implica disponibilitatea de a face compromisuri cu adversarii, iar formula sa optima de functionare este foarte simpla: minimum de forte politice implicate si maximum de locuri in Parlament. Desigur, intr-o tara in care apucaturile totalitare sunt atat de puternic inradacinate ideea de a imparti puterea apare ca o erezie. Comportamentul Partidului Social-Democrat este cea mai buna ilustrare a acestui fapt. Nici acum, cand a pierdut, el nu vrea sa se dea dus de la putere. Din pacate, tot combatandu-l, celelalte partide s-au contaminat si ele, confirmand vorba unui senator liberal cum ca pluralismul romanesc a rezultat intr-o "pluralitate de PCR-uri".
Pe de alta parte, din punct de vedere strategic, formarea unui guvern pe baza unei coalitii compuse din patru partide (PNL+PD+PUR+UDMR) si lasarea in opozitie a celui mai puternic partid din tara risca sa duca la reeditarea experientei din 1996-2000, soldata, asa cum stim, cu un dezastru electoral de proportii. E mai prudent, cred eu, sa tai din aripioarele PSD-ului si sa-l asociezi la o guvernare care nu-l va lasa neerodat. "A taia aripioarele" inseamna in acest context a separa "graul de neghina", a-i ajuta pe cei cinstiti sa-i elimine pe corupti si a-i incuraja pe cei destupati la minte sa dea la o parte tombaterele de extrema stanga. Iar reducerea drastica a impozitelor este cea mai sigura maniera de a combate coruptia, deoarece fiscalitatea excesiva este radacina intregului fenomen.
Evenimentele din ultimele zile au precipitat in mod neasteptat evolutia in aceasta directie. Mai intai, aberanta pretentie a Partidului Social-Democrat de a forma Guvernul impotriva vointei presedintelui a provocat in mod natural amenintarea cu organizarea alegerilor anticipate. Desigur, o astfel de perspectiva nu e deloc rezonabila. Din partea altui politician o asemenea amenintare nici n-ar fi fost luata in serios. In masura in care Badia Traian este, vorba ceea, "cam nebun la cap" (mare calitate in conditiile actuale), PUR si UDMR au inceput sa se teama pentru propriile locuri din Parlament, devenind dintr-o data mai dispuse sa stea de vorba cu Alianta. Adrian Nastase a gresit grav in aceasta privinta. Discursul sau de luni prin care isi recunostea infrangerea a fost o mostra de fair-play si de luciditate politica. Pasajul despre cele doua Romanii arata ca presedintele PSD a inteles lectia alegerilor si ca doreste sa orienteze formatiunea sa in directia unei "a treia cai" adaptate noilor realitati sociale. In schimb, discursul de joi impotriva dorintei presedintelui Basescu de-a instala Alianta la guvernare a fost o poliloghie fara cap si coada, violenta si resentimentara in formulare, impanata cu neadevaruri flagrante precum afirmatia ca Uniunea PSD+PUR ar fi castigat alegerile sau ideea ca poti impune presedintelui un guvern pe care nu-l vrea cu nici un chip. Intuitia mea imi spune ca adevaratul Nastase a fost cel de luni, pe cand joi l-am avut in fata pe "jucatorul in echipa" care inghite toate prostiile colegilor de partid.
Bomba cea mare a fost insa incredibila brambureala din jurul eliberarii lui Miron Cozma. Initial a fost vorba, cred, de o lovitura prin care Iliescu urmarea sa se impuna cu brutalitate la carma partidului sau, marginalizandu-l pe Nastase si castigand totodata favorurile Partidului Romania Mare. Precum Saturn, Ion Iliescu isi mananca propriii copii pentru ca nu cumva sa-l detroneze. Marile victime ale actului sau de "clementa" au fost Nastase, Geoana, Tanasescu, adica acele figuri ale PSD-ului care sunt, vorba neamtului, "salonfähig" (oameni pe care-i poti primi intr-un salon). Declaratia lui Mihai Tanasescu, cum ca-si va da demisia din PSD daca Iliescu devine presedinte al partidului, demonstreaza in mod neasteptat ca premisa mea era justa: ora "tradarii" necesare se apropie. Eu, unul, il felicit pe domnul Tanasescu pentru actul sau de curaj si-l invit sa se gandeasca din nou la cota unica de impozitare pe care a preconizat-o el insusi. Iar cine vrea sa devina candva un Jupiter al Partidului Social-Democrat ar face bine sa-l inlature pe batranul Saturn.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=165619&data=2004-12-21