Raportat la optiunile sale din ultimii cincisprezece ani, presedintelui Ion Iliescu i-as reprosa mai degraba excesul de prudenta decat precipitarea. Domnul Iliescu nu este omul care sa provoace istoria; el o gestioneaza. Nu creeaza evenimente, ci se adapteaza la ele folosindu-le astfel spre a ajunge la destinatia dorita. Intr-o Romanie marcata de sindromul tergiversarii el a fost un adevarat cunctator care s-a grabit incet. Intr-o Romanie incremenita in confuzia dintre real si posibil el a avansat tatonand. Intr-o Romanie care in acelasi timp s-a lasat dusa de indisciplina si sedusa de paternalism, el a dorit sa impace extremele cautand virtuti oscilarii.

Deciziile intempestive ale Presedintelui Iliescu de a-l gratia pe Miron Cozma si de a-l decora pe Vadim Tudor sunt nefericite si inoportune. Pentru o data, Ion Iliescu a actionat cu graba. Iminenta finalului de mandat nu i-a mai dat ragazul sa pregateasca atent terenul si sa astepte momentul potrivit. Cedand presiunii timpului ori apropiatilor ori constiintei ori fricii el a incalcat si un principiu fundamental al politicii: conducatorilor nu le este ingaduita slabiciunea sufleteasca oricata suferinta ar pricinui aceasta lor sau altora.

Cum se explica o atare abatere de la reguli de conduita care, urmate strict, i-au adus atatea succese? Dincolo de speculatii (si este loc pentru multe) sunt convins ca motivul se gaseste in ideea-forta pe care Ion Iliescu a dorit sa o aseze la temelia edificiului politic construit de el: reconcilierea. Exprimata prin formule precum "consens national", "concordie nationala", "guvern de uniune nationala", ea i-a atras suspiciuni, contestari, ironii. Intr-o lume a tradarilor si fatarniciei in care cameleonismul este o moda iar a abjura este o virtute, Presedintele Iliescu a dovedit, in paralel cu o remarcabila capacitate de a evolua, o incapatanata si aproape sinucigasa fidelitate fata de propriile convingeri. Acest cuplu paradoxal de trasaturi si-a cautat echilibrul prin clementa. Luptand cu ardoare spre a promova ceea ce a crezut a fi drept, Ion Iliescu a vrut sa apere si dreptul celorlalti de a nu avea dreptate. Asa a inteles normalitatea. Drumul spre o asemenea normalitate l-a definit ca reconciliere prin iertare. Intrebarea este cat succes poate avea strategia normalitatii in universul urii?

Ion Iliescu a cautat sa faca din baricada revolutiei o linie de unire. Ambitionand sa impace contrariile, astfel de incercari sunt sortite esecului. Este ciudat cum un politician, cu un atat de bun instinct al naturii umane, a incercat sa fixeze societatii romanesti standarde morale de neatins, aproape utopice. Putem spune doar ca instinctul a fost infrant de fascinatia dialecticii.

Gratiindu-l pe Miron Cozma, Presedintele Iliescu a facut nu atat un calcul politic gresit, cat o estimare gresita. Sub aspect politic domnul Iliescu socoteste probabil ca in locul impunerii unui guvern PSD fragil ar trebui sa dea prioritate reformarii interne a partidului, mai greu de operat in conditiile aflarii la putere. In cateva luni, "noul PSD", purificat si rearticulat, ar putea reveni la carma impreuna cu liberalii - deveniti, poate, intre timp, populari europeni - in mult visatul guvern de uniune nationala chemat de neputintele Aliantei dintre Diletantism si Anarhie. Eliberarea lui Cozma nu afecteaza un asemenea parcurs.

Ion Iliescu a pornit insa de la premisa eronata ca fracturile societatii romanesti s-au sudat, ca veninul post-totalitar s-a resorbit, ca exclusivismul celor patru Romanii - Romania lumpenului urban izvorat din formele fara fond venite din Est sau din Vest, Romania conservatorismului rural alimentat de pseudo-certitudinile ciclurilor scurte deal-vale si vara-iarna, Romania monopolismului autoritar al intelectualitatii frustrate si Romania oligarhilor nationalisti de carton - a fost temperat. Eliberarea unui sindicalist rebel, ca si decorarea unui antisemit pocait i-au parut a fi epilogul simbolic confirmand succesul impacarii prin iertare a romanilor cu ei insisi. Fara clementa reconcilierea nu poate fi trainica. Lipsa reconcilierii nu ingaduie insa clementa. Reactia publica (nu stiu daca si populara) fata de actul de clementa prezidential a demonstrat ca divizarea societatii romanesti - vizibila in rezultatul alegerilor recente - a ramas profunda si se manifesta cu virulenta oricand se iveste ocazia.

Nici lumea exterioara in care Romania este deja integrata nu a parut mai pregatita sa inteleaga gestul presedintelui Iliescu. Sponsorul global al "noii Europe" si-a exprimat "surprinderea si ingrijorarea". Geopolitica Noului Ierusalim nu lasa loc milei. "Vechea Europa" a fost ceva mai nuantata afirmand ca atat gratierea lui Miron Cozma - discutabila sub aspect politic - cat si revocarea acesteia - discutabila sub aspect juridic - sunt surprinzatoare. Cea din urma ar fi mai rea decat cea dintai intrucat pentru UE divergentele de opinie sunt admisibile in timp ce ignorarea principiilor statului de drept, nu. Preocupant ar trebui sa fie insa si faptul ca din aceasta tevatura, prin slabirea lui Ion Iliescu, ar putea castiga cei ce doresc un PSD slab, respectiv inapt de modernizare sau expus scindarii. Or, un PSD puternic este garantia impotriva execeselor unui sef de stat impredictibil care in curand va cere puteri sporite sub cuvant ca neavand totul nu poate face nimic.

Traian Basescu a castigat Presedintia, poate va forma guvernul si eventual va controla Parlamentul. Ceea ce insa nu va avea deocamdata este o Romanie unita pe care sa se sprijine. In chiar ceasul logodnei lor cu Europa romanii sunt devastati de un divort intern. Prima si principala misiune a noului presedinte va fi, in consecinta, realizarea reconcilierii nationale interzise lui Ion Iliescu. Reconciliere launtrica fara de care normalitatea europeana a Romaniei nu va fi obtinuta si in lipsa careia casatoria cu Europa nu va urma logodnei. Dupa cum domnul Basescu, atarnat de axa Washington-Moscova, va lucra sa-i uneasca pe cetatenii romani in jurul destinului lor european, se va afla daca el este un presedinte roman sau doar un presedinte al Romaniei.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=165617&data=2004-12-21