< Imprimare >      ZIUA - SPORT - marti, 20 aprilie 2004

Conu da umbra

O etapa debila, un fotbal de cosmar

Constantin DINU

Auzeam duminica seara la un post de televiziune cum o persoana exagerat de publica il felicita pe Dumitru Dragomir cica pentru crearea unui campionat infiorator de corect, atractiv, spectaculos, cu rezultate mai surprinzatoare decat in Il Calcio ori in Primera Division. Dincolo de libidosenia nedemnei afirmatii, s-ar cam impune sa vedem daca intr-adevar asa or fi stand lucrurile. Adevarul e ca etapa de care am scapat duminica trecuta a adus destule rezultate imprevizibile, care au complicat lucrurile pe la cele doua coclauri extreme ale campionatului.

Sa luam, de exemplu, meciul Dinamo-Universitatea Craiova, un derby mai degraba inainte si dupa disputarea jocului, cu toate acele promisiuni zarghite de revansa, cu amenintari pionieresti de genul "las' ca vedeti voi ce papara o sa mancati", pentru ca apoi tot circul sa esueze in "sac-uri" si ironii ieftine, in manelism si in acuze la adresa arbitrajului. Dincolo de tot acest ambalaj al disputei cu pricina raman doar 90 de minute de joc anost din partea unor echipe cu pretentii, cu cateva isterii de prost gust de ambele parti si un rezultat hotarat in buna masura de o minge intrata in plasa direct din fundul portarului Guso, un gol, cum ar spune mancatorul de seminte din tribune, "cacacios sau basit", pardon de redarea bruta a unor expresii de mult incetatenite in jargonul tribunei. A fost une meci corect, fara indoiala, asa cum se impunea de ani buni sa se dispute toate partidele, dar iata ca nici atunci cand se ajunge la un nivel aproape desavarsit de onestitate fotbalul in sine se mentine la aceeasi valoare scazuta care nu prevesteste nimic bun in viitorul imediat, cu exceptia, desigur, a afirmarii vreunui fotbalist mai pricopsit care sa fie imediat dat la export precum copiii din orfelinate.

O alta partida oarecum mai acatarii s-a disputat la Piatra Neamt, unde Steaua a trebuit sa se multumeasca in cele din urma cu un prapadit puncticel, o remiza in urma careia se vede iarasi ajunsa pe locul secund. Da, exact, este vorba despre aceeasi echipa a Stelei care in precedentele doua etape inscrisese nu mai putin de 12 goluri celor de la Poli AEK si Apulum, meciuri in urma carora antrenorul Piturca si capitanul Radoi conchideau ca "aceasta este adevarata valoare a echipei", care acum ar functiona ca un mecanism perfect, lucru ce i-ar permite in sfarsit sa se bata de la egal la egal cu granzii Europei. Dupa final, conducerea gruparii ros-albastre i-a acuzat pe cei de la Dinamo ca i-ar fi motivat suplimentar pe jucatorii Ceahlaului, in timp ce Radoi, jucator care se lauda ca s-ar afla in vizorul celor de la Arsenal, dar care duminica a fost pur si simplu ridiculizat de un pusti de 19 ani, Burdujan, i-a blamat pe fotbalistii lui Lacatus pentru ca au jucat cu mai multa ardoare decat in celelalte meciuri de pana acum. Penibil, nu-i asa?

Un meci de-a dreptul ciudat s-a desfasurat la Bistrita, acolo unde Brasovul lui Razvan Lucescu a inhatat prima victorie din era odraslei lui Il Luce. Spunem ciudat, pentru ca la final tanarul antrenor radia de fericire, in timp ce singurii oficiali ai echipei de sub Tampa prezenti la stadion, Romeo Pascu si Iosif Kovacs, ambii originari din Bistrita, era palizi la fata, le tremurau mainile si glasul, iar cel de-al doilea chiar s-a reapucat brusc de fumat dupa o lunga perioada de abstinenta. Ce s-o fi intamplat, de fapt? Dupa cat se zvonea atat inainte, cat si dupa disputarea partidei, cele doua parti convenisera sa incheie la egalitate, insa un mucos de doar 20 de ani, Surdu, a inscris absolut din greseala un gol de generic, exact cand bistritenii, sprijiniti si de unii "coechipieri" de-ai lor din defenisiva brasoveana, tocmai se pregateau sa realizeze preconizata remiza. Verosimil.

Asa ca s-o lasam mai moale cu cresterea in valoare a campionatului nostru.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=145122&data=2004-04-20