Bogdan Perdivara (n. 1978) a terminat sectia de asistenta sociala a Facultatii de filosofie a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, in prezent fiind redactor la ziarul "Cotidianul". In fragmentul citit in cenaclu, "Kilometri de pivnita", el mizeaza pe o agresivitate discursiva, prin abordarea unui lexic violent ce socheaza sensibilitatea receptorului inocent, astfel ca unii vorbitori au confundat autenticitatea viscerala cu limbajul vulgar. Este evident ca, alaturi de Dan Sociu, poetul Bogdan Perdivara apartine altei orientari decat aceea a bucurestenilor: in cazul lor e vorba de o asumare mai grava a socialului, ceea ce presupune un impact mai dur la nivelul orizontului de asteptare. Acest ultim debutant, din aceasta stagiune a cenaclului Euridice, are tot ce-i trebuie (talent, forta expresiva, acrosaj vizionar) pentru a deveni un poet important al generatiei 2000. Nu ne indoim ca vom avea ocazia sa mai auzim vorbindu-se despre el.
1.ziua are gust rau
ca o tigara fumata pan' la carton
si chiar din carton fara relief
cum par cateodata cladirile luminate puternic din fata
ii tintesc cu degetul prin buzunarele goale
cu ciuda impusc ochii duri ai soferilor
ochii morti ai pietonilor ochii
cenusii ai pozelor de pe buletinele lor
dincolo de bariera de la fabrica de tigari
nu mai e nimic sting lumina
ramasitele camerei se scurg incetisor din retina
in slow-motion ca o dara de pisat urmandu-si
lungul drum spre ocean
nu mai ramane decat
zgomotul vag al tramvaielor mergand ca si noi
pe sine subtiri spre depou dac-as vrea
as putea sa ma urc intr-unul as putea
2.
din orele astea cleioase picaturi mici
se preling pe covor iti intind
iti intind tremuratul mainilor foarte curand
vor cobori pleoapele ca niste muste-ndaratnice
creierul vascos va astepta cu speranta se va lipi
de fundul ochilor de gemuletele rotunde opace
I tell you
I tell you we must degetele tale
mi se infig in buze imi gatuie limba
bratele ma-nsfaca ma poarta prin camera
leganandu-ma
3.
ar putea fi tare tarziu si noi sa ne asezam
sa dormim pe la casele noastre
si de la intunericul din camera fetele
sa ni se faca tot mai negre si
s-amortim impreuna si mintile
sa ni se goleasca in intuneric
lucrurile ar putea deveni tot mai rele
ar putea lovi si fugi pasii lor mici
ar umple linistea cu un scartait slab.
(batranetea se urca pe tine incet
se inalta in tine si devii si tu mai inalt
si tot batranetea lucreaza se stie
ca mucegaiurile nobile pana cand
devii ingrozitor de destept si-atunci
gatul ti se usuca si intr-o zi te apuca plansul nimeni nu stie de ce)
la trei-patru ani am deschis ochii
langa un calut-jucarie din plastic galben
stralucitor mult mai mare ca mine
apoi i-am inchis aveam sa-i deschid mai tarziu
peste doi ani o fetita mai mare
insista sa-mi dau jos pantalonii scurti cu bretele
urma sa faca la fel mi-amintesc
pulpele ei de copil si vulva in mijloc
ceva mai innegrita aproape sub ochii mei capatand
acele stigmate rugoase si vinete pe care pubertatea
le lasa pe un sex de copil micile linii in care
varsta incepe sa se adune ca in trunchiul unui copac
Spasmofilia
1.
(mai devreme le-am spus tuturor
cine nu bea cu noi
bea impotriva noastra) cand
ma chinui sa scuip un paianjen transparent
se intoarce pana la capatul
firului. deasupra
singurul bec se ofera obscen
ca un premiu de fidelitate watch
but don't touch
(ne-am luat cu totii de maini
si-am topait tacuti pana
la ora inchiderii)
2.
imi imaginez sirul de chioscuri
din nicolina murdar ca o panglica gri
picioarele zvacnind o data
sapand musuroaie de cartita in asfalt
mainile strangand cu zgarcenie aerul in bucati mici
precum zaharul cubic
(de pe fotografii fata mi se va
coscovi incet ca mobila veche din pal
uitata in pivnita casei)
3.
te tin in brate
transpiram. Pielea ni se scurge-n
cearsafuri ne pupam cu ochii holbati
ne regulam sincopat asteptam
o recunoastere bem apa mancam
stomacul nostru tanar sugruma mancarea ca un sarpe boa
aseara te-ai prins de oasele mele-n suruburi
in nituri groase cat mana
ne balabanim impreuna tu nu mai poti sa pleci
prea departe de-acum
eu sunt drumul pe care
te duci te aduci
4.
(inauntru un caine pitic
se zbenguie fara lesa vietisoara
dand din coada cu ochi jucausi
cineva l-a lasat si n-a mai venit
poate-a murit poate e cainele soldatului)
prietenii mei sunt langa mine
din cand in cind cate unul intinde
mana ia paharul meu soarbe
cu inghitituri furisate
...si dac-o sa fugi te gasim si la capatul lumii
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=135586&data=2003-12-29