Irina Mavrodin. Poeta, eseista, traducatoare. Profesor universitar. A publicat (selectiv): Versuri: Poeme, Cartea Romaneasca,1970; Reci limpezi cuvinte, C.R.,1971; Copac inflorit, C.R.1987; Picatura de ploaie, C.R.,1987; Vocile, C.R., 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punerea in abis, antologie, Eminescu, 2002; Capcana/La piège, Curtea Veche, 2002; Eseuri: Spatiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin - Praxis si metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poetica si poietica, Univers, 1982; Stendhal - Scriitura si cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mana care scrie, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Romane; Uimire si poiesis, Scrisul Romanesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2003; Traduceri din: Doamna de StaIl; Albert Camus; Doamna de Sévigné, Elie Faure, Andre Gide, Francis Ponge, Montherland, Gérard Genette; Delacroix, Maurice Blanchot (Premiul U.S.), Flaubert (Premiul U.S.), Paul Ricoeur, Mircea Eliade (in franceza), Bachelard, Albert Cohen, Emil Cioran, Mandiargues, Rambaud, Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut, Premiul Iulia Hasdeu, Premiul U.S.) etc. Premiul Editurii Scrisul Romanesc (pentru intreaga opera). Premiul "Le 14 Juillet"; "Chevalier des Artes et des Lettres"; "Ordinul Steaua Romaniei in gradul de Cavaler.
transcriere
lumina noptii ma orbeste
sau poate lumina
zilei care se apropie
de sub pamant
se aud Vocile
in vesnicia lor
noi vietuim
Christos a inviat din morti
canta Vocile
si eu le transcriu aici
cu mana supusa
eu cred
eu cred
in acest cer si in norii care
plutesc pe el
daca as fi pictor
asemenea pictura se face
cu mult albastru
si alb stralucitor
si totusi undeva as pune
o pata rosie
Ochiul
ma inchin
instinctului meu negru
care ma duce spre centrul de aur
acolo unde din putreziciune
se naste lumina si bucuria
sub ochiul atent
sunt prada Lui
ajuta-ma Doamne
prada
in fata voastra
ma prosternez adanc
animale din padurea foarte verde
a camerei mele
in fata inocentei voastre
duhoarea ei ma ameteste
raman tintuita
cazuta la pamant
veniti
zei preaslaviti zeite adorate
sfartecati-va prada
securea
cum sa intru in acest copac
cum sa fiu una
cu animalul care este
copacul
cu tesutul lui animal
care simte durerea
cand il patrunde
taisul securii
limita
cruzimea sacra
a animalului
a trecut in mine
limita a fost atinsa
ti se pare
rade animalul
nu ai inocenta
nu ai sfaramat
portelanul tabu
din nou in patul meu
sunt din nou
in patul meu
simt iar la capatai
respiratia animalului
botul lui sfant
ma atinge pe frunte
pornim impreuna prin hatisuri
vorbim intr-o limba care nu-i limba mea
sau poate doar e tacerea
poate eu insami sunt animalul
si el este eu
dar vine vremea
tare as vrea
sa te stiu in scorbura
la caldura
dar vine vremea
cand nimeni nu mai
e la adapost
poate doar
monahul cu numele
Sofian
sangele
prin lume am pornit
sa-mi caut rudele cele mai scumpe
lupoaicele din care ma trag si
pe care le-am nascut in chinuri
pana in binecuvantata zi
cand le voi intalni
voi fi aici si nu voi fi
mai mult plecata si straina printre voi
vreau ca sangele lupoaicei
sa straluceasca in acest poem
prin el sa va vorbeasca
lupoaica
epifanie
in fiecare dimineata
lumina
te orbeste
si ziua intreaga
tu orb ramai
in totala confuzie
printre fapturile lumii
abia cand vine noaptea
cu somnul ei cel mai negru
ochii tai incep sa vada
Animalul
rugaciune
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
desertaciunea desertaciunilor
amin
intrebare
omule
de ce sa folosesti
atat de multe cuvinte
cand totul poate fi spus
cu unul singur:
animal
si poate doar inca unul:
instinct
poem in oglinda
si acum ma intreb
de ce nu-mi mai este frica
de poezia mea
de samburii ei
negri de carnea ei
rosie?
ajuta-ma si inca o data ajuta-ma
Doamne
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=112771&data=2003-03-17