< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - joi, 18 aprilie 2002

Ziarul ZIUA si Societatea Romana de Radiodifuziune au organizat o dezbatere pe tema extinderii colaborarii intre toate partile implicate in lupta contra mortii albe

Scoala - campul de lupta cu drogurile

Statisticile Ministerului Sanatatii spun ca 9% dintre scolari sunt potentiali consumatori de droguri * Cifra a fost contestata de ministrul Educatiei * Pentru combaterea flagelului este necesara conlucrarea autoritatilor, ONG-urilor, medicilor, profesorilor, a tuturor partilor implicate in stoparea mortii albe

Ieri a avut loc, la sediul Societatii Romane de Radiodifuziune, dezbaterea pe tema "Scoala - campul de lupta cu drogurile", manifestare initiata de cotidianul ZIUA si Societatea Nationala de Radiodifuziune. La schimbul de idei au participat, in calitate de reprezentanti ai unor institutii implicate direct in combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, ministrii Sanatatii - Daniela Bartos, Educatiei - Ecaterina Andronescu, subprefectul Capitalei - Dan Baranga, colonelul Pop Gavrila - adjunctul comandantului Jandarmeriei Romane, Gabriela Alexandrescu - presedintele executiv al Organizatiei "Salvati Copii", Ilinca Palade - presedintele Asociatiei Romane Antidrog si Dan Licsandru din cadrul Centrului pentru Resurse Juridice. In calitate de invitati au fost prezenti colonel Ioaneta Vintileanu - secretar executiv al Comisiei Interministeriale de Prevenire a Consumului Ilicit de Droguri, Dinu Grigorescu - director in Ministerul Administratiei Publice, Radu Dumbraveanu - viceprimar general al Bucurestilor, Lelia Preoteasa - din cadrul Ministerului Tineretului si Sportului, Catalina Chendea - inspector in Directia Generala pentru Activitati Extrascolare si Cristina Oprea, psiholog in Centrul de Dezintoxicare al Spitalului Alexandru Obregia. Dialogul a fost moderat de Dragos Seuleanu, directorul general al Societatii Romane de Radiodifuziune si Sorin Rosca Stanescu, directorul general al cotidianului ZIUA.

Dupa mai bine de doua ore de dezbateri, timp in care vorbitorii au caracterizat fenomenul si problemele cu care se confrunta, fiecare prin prisma propriei activitati, s-a ajuns la concluzia ca este necesar ca autoritatile sa conlucreze cu organizatiile neguvernamentale si cu toate partile implicate in combaterea traficului si consumului de droguri mai ales pentru prevenirea raspandirii acestui flagel.

Marele absent: Politia Romana

Cu toate ca organizatorii au trimis invitatii Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, piesa "grea" din mecanismul urias de prevenire si combatere a consumului ilicit de droguri, comandantii acestei structuri a Ministerului de Interne au omis sa trimita un reprezentant, desi anuntasera participarea directorului adjunct al DGCCOA, colonelul Ilie Berca. Astfel, intrebarile ziaristilor prezenti la dezbateri in legatura cu modul in care intelege Politia sa se implice in aceasta lupta cu traficantii de droguri sau ce demersuri au fost intreprinse in ultimul timp pentru intensificarea activitatii agentilor acoperiti in randul dealerilor de stupefiante ce actioneaza in institutiile de invatamant superior au ramas fara raspuns.

Statistici contestate

In debutul dialogului, ministrul Sanatatii si Familiei, Daniela Bartos, a dat citire unei statistici elaborate de centrele de sondare a opiniei publice in care se arata ca un numar impresionant de elevi au cazut victima "mortii albe", iar fenomenul nu mai este unul izolat, 9% dintre scolari fiind potentiali consumatori. Cifrele au fost contestate imediat de catre ministrul Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, care a tinut sa precizeze ca statistica este exagerata, iar numarul elevilor care au consumat droguri, precum si cel al potentialelor victime este mult redus.

Parerea ministrului Educatiei a fost de asemena contestata de catre presedintele Asociatiei Romane Antidrog, Ilinca Palade, care a atras atentia asupra faptului ca multi dintre tinerii narcomani nu sunt inregistrati de statistici, acest fapt aducand prejudicii importante modului de abordare si combatere a acestui flagel.

47 de centre antidrog

In lipsa unui reprezentant autorizat in domeniul combaterii traficului de droguri, discutiile cu privire la demersurile facute de Ministerul de Interne au fost purtate de catre colonel Ioaneta Vintileanu, in calitate de secretar executiv al Comisiei Interministeriale de Prevenire a Consumului Ilicit de Droguri, dar si de director al Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii. Vintileanu a declarat ca in scopul prevenirii si combaterii consumului de droguri, nu numai in institutiile de invatamant, au fost alocate Ministerului de Interne numai putin de cinci miliarde de lei pana in prezent, suma care a fost cheltuita pentru utilarea celor 47 de centre antidrog.

Una dintre cele mai pertinente si obiective opinii a fost cea a colonelului Pop Gavrila, adjunctul comandantului Jandarmeriei Romane. Colonelul Gavrila a atras atentia celor prezenti ca razboiul impotriva traficantilor de droguri, dar si pentru prevenirea consumului de stupefiante trebuie dus, in primul rand, in strada, acolo unde stau dealerii, acolo de unde elevii se aprovizioneaza. Ofiterul a precizat ca Jandarmeria a creat un sistem de paza si protectie pliat pe elementul infractional, dar in acest moment structura MI nu poate asigura paza tuturor institutiilor de invatamant din Capitala deoarece Jandarmeria nu detine deocamdata suficiente forte care pot fi dizlocate in aceste obiective.

Ziaristii contra mortii albe

Unul dintre demersurile ziarului ZIUA in vederea sprijinirii actiunilor concertate ale institutiilor statului si ale societatii civile in combaterea consumului de droguri in institutiile de invatamant este reinfiintarea "Brigazii ZIUA Antidrog". Acest departament va avea menirea de a lupta cu "armele" specifice profesiei de ziarist, pentru a atrage atentia opiniei publice asupra gravului pericol pe care il reprezinta consumul de droguri.

Petre NITEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=88548&data=2002-04-18