< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - sambata, 23 martie 2002

Bani gramada

Acordul cu FMI permite acordarea a doua transe simultan

Acordul stand-by incheiat cu Fondul Monetar International (FMI) permite acordarea simultan a doua transe din imprumut, in cazul in care Guvernul roman solicita acest lucru si Consiliul Director al institutiei financiare internationale il aproba, a declarat, recent, Stephane Cosse, seful reprezentantei rezidente a FMI la Bucuresti. Cosse a precizat ca, potrivit memorandumului de intelegere privind acordul cu FMI, a doua transa a imprumutului poate fi atrasa de Romania dupa data de 15 februarie, iar a treia dupa 15 mai. Guvernul a remis, luna trecuta, directorului general al Fondului, Horst Koehler, scrisoarea suplimentara de intentie care va completa acordul stand-by. Documentul prevede masuri de crestere a veniturilor bugetare, de limitare a numarului de salariati si a fondurilor de salarii din sectorul bugetar, de imbunatatire a gradului de colectare la utilitati si accelerare a procesului de privatizare. Delegatia tehnica a FMI care negociaza cu autoritatile romane scrisoarea suplimentara a sosit la Bucuresti la inceputul acestei saptamani, negociatorul-sef al FMI pentru Romania, Neven Mates, fiind asteptat in aceste zile. FMI a aprobat, la sfarsitul lunii octombrie a anului trecut, acordul de imprumut stand-by cu Romania, in valoare de aproximativ 383 de milioane de dolari. (A.G.C.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=86530&data=2002-03-23