E greu de spus ca omenirea si-a insusit deseori lectia istoriei. In atatea si atatea cazuri am putut constata, a posteriori, cum istoria, neinterpretata corect, s-a repetat. Invatamintele unuia sau altuia dintre momentele de glorie sau de decadere ale civilizatiei umane n-au fost exploatate, intotdeauna, asa cum s-ar fi cuvenit. Se spune ca exceptiile confirma regula. Poate ca este asa, poate nu. Insa exceptia este, de data aceasta, fericita: ca si Spania si Portugalia, Romania nu se poate lauda ca indeplineste conditiile de aderare la Uniunea Europeana. Dar ca si atunci cand au deschis portile pentru cele doua state, astazi membre ale Uniunii, diriguitorii comunitari au inteles ca, dincolo de arenele sportive, este mai important sa castigi decat sa participi, pur si simplu.

Asadar, la sfarsitul acestei saptamani, dupa summitul Consiliului European de la Helsinki, Romania va putea demara, alaturi de alte state est si sud-europene, negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Este vorba, fara indoiala, despre o decizie pur politica, iar meritul revine unui intreg sumum de circumstante, de provenienta mai mult sau mai putin romaneasca. Prin cancelariile europene, Romania etaleaza, in acest decembrie, un portet de adolescent intarziat, relativ inconstient insa decis sa accepte si chiar sa castige batalia cu dificila provocare ce se cheama maturizarea. In cazul de afta: europenizarea. Decizia de la Helsinki se va constitui, practic, intr-un vot de incredere acordat acestei Romanii. O Romanie care vreme de zece ani si-a promis si a promis altora ca va poate deveni compatibila cu familia democratiilor euro-atlantice, indiferent cat de dificil va fi acest efort.

Sigur, nu este cazul sa ne imbatam cu apa rece: cei care ne-au deschis poarta vad foarte clar ce se ascunde in spatele straielor de sarbatoare cu care ne imbracam atunci cand pornim in petit. Stim si noi, prea bine, in ce ape ne scaldam. Lista deficientelor cu care ne aliniem la startul negocierilor de aderare este prea lunga si nu este acum momentul sa le recapitulam. Ne-am lovit de ele zi de zi, de-a lungul celor zece ani in care am vorbit de reforma si ne-a fost frica s-o facem. In cei zece ani in care nu ne-am putut debarasa de falsul statut de asistati ce ni l-a indus jumatatea de veac de dictatura. Ni s-a lasat imprersia ca nu este nevoie sa invatam a inota, pentru ca apele, oricat de involburate ar fi ele, sunt pline de barci de salvare. Nimic mai fals. Falimentul unui intreg sistem politic o dovedeste. Cei care astazi cer revenirea la practicile dinainte de 1989 sunt complet lipsiti de simtul realitatii. Nu inteleg ca ceea ce li se intampla atunci nu era protectie sociala ci crima impotriva bunului simt. Prin gesturi si pretentii irationale, asa-zisii nostalgici refuza sa accepte dreptul fiecaruia de a fi recompensat dupa merite si, implicit, in deplina cunostinta de cauza sau, pur si simplu, inconstient, permit perpetuarea dictaturii incompetentei. Cu astfel elite, vom fi, inca multa vreme, generatii sisifice de sacrificu iar lumina de la capatul tunelului se va dovedi a fi, de fapt, farul unui tren.

Intr-o declaratie acordata ieri, presedintele PNTCD Ion Diaconescu caracteriza summitul de la Helsinki ca fiind o simpla formalitate. Odata indeplinita, insa, aceasta formalitate, trebuie sa coboram, pentru totdeauna, cu picioarele pe pamant. Uniunea Europeana ne-a deschis o poarta. Sigur, nu a facut-o de dragul Romaniei, cum nu a facut-o nici de dragul (sa zicem) Poloniei, Slovaciei sau Ciprului. Iesirea din tranizitie este, deopotriva, interesul Romaniei si cel al Uniunii Europene. Dar daca pentru Romania, decizia de la Helsinki marcheaza un moment crucial, pentru Uniunea Europeana ea este una dintre numeroasele alte preocupari. La Bruxelles si Strasbourg, acolo unde se elaboreaza politicile comunitare, atentia este indreptata, in special, catre provocarile globalizarii. Uniunea Europeana se lupta in primul rand cu ea insasi. Prioritatile comunitare sunt reforma institutionala, rentabilizarea economica, relaxarea fiscalitatii, flexibilizarea pietei muncii, asigurarea unui angrenaj comun si independent de securitate, ajustarea sitemelor de protectie sociala si, nu in ultimul rand, armonizarea acestora pana la contopire. In dezbatere se afla si elaborarea unei constitutii federale europene. In acest context trebuie privit proiectul de extindere al Uniunii. Reunificarea Germaniei a demonstrat ca bunele intentii nu se pot concretiza peste noapte. Diriguitorii comunitari nu-si pot, iata, permite sa adopte politici flexibile pe masura complexitatii procesului ce va demara in capitala Finlandei. Jocul are reguli precise, iar jucatorii sunt obligati sa le respecte, pentru ca totul se circumscrie unui angrenaj mai complex - cel al noilor raporturi economice globale.

Suntem liberi sa adoptam oricare din atitudinile identificate de sociologul Michel Wieviorka la comunitatile aflate fata in fata cu globalizarea: defensiva, rezistenta sau inventivitate. Nimeni nu ne opreste sa optam pentru una din primele doua. Dar ne vom trezi, initial, izolati, dupa care ne vom dilua pana la disparitie, dusi de val, contrar vointei noastre. La mijlocul anilor '80, Spaniei si Portugaliei li s-a oferit sansa de care dispune, in acest moment, si Romania. Acei europeni au inteles, atunci, ca doar de ei depinde daca pot beneficia de privilegiul de a apartine mai multor lumi intr-o singura viata. Au inteles ca, in fapt, sunt invitati sa faca pasul spre o conservare a propriei identitati renuntand, insa, la ziduri. Intre acele ziduri, ar fi falimentat pentru a sucomba, apoi.

Pentru Europa de Est, pentru Romania, summitul de la Helsinki este un nou inceput. Poate ultimul. Cursa pentru Europa nu este o proba de 100 de metri ci un maraton. Dar daca Romania isi va doza rational eforturile, are toate sansele sa termine cursa in picioare.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=35275&data=1999-12-07