< Imprimare >      ZIUA - SPORT - luni, 22 noiembrie 1999

Vineri seara, la Opera de Stat din Viena, s-a intonat "Desteapta-te romane!". Intruchiparea perfectiunii, cea care a reinventat gimnastica, Nadia Comaneci, a fost desemnata "sportiva secolului". Intr-o companie de stele, regina noastra a dominat autoritar si aceasta competitie, cu un nou zece, mare cat o suta de ani! In scurta alocutiune, Nadia nu si-a uitat parintii, antrenorii si pe toti conationalii care au spirjinit-o moral pe parcursul impresionantei sale cariere competitionale.

Zana de la Viena

Nadia Comaneci a fost singura reprezentanta a ex-blocului comunist care a primit onorurile lumii

* Cei 11 laureati din capitala valsului au fost performeri celebri care au determinat cursul evenimentelor sportive din ultimii 100 de ani: patru nord-americani, doi francezi, un brazilian, o germanca, o austriaca si o australianca * "Maiastra" ne-a umplut sufletul de emotie cand a rostit niste cuvinte simple. Dar o fraza mare cat roata carului: "Sunt mandra ca sunt romanca!" * Prin acesta alegere, Romania poate privi in ochi Occidentul! * Ieri seara, la Monte Carlo, o alta romanca cucerea ovatiile mapamondului: atleta Gabriela Szabo * Pentru titlul de cea mai valoroasa atleta a secolului a candidat si presedintele FRA, Iolanda Balas Soter * Mihaela Melinte s-a numarat printre atletele nominalizate pentru Oscarul truditorilor din "ovalul de tartan"

O sportiva a Romaniei a cucerit laurii mondiali ai sfarsitului de mileniu

Nadia Comaneci a devenit regina secolului

Fosta gimnasta, intruchiparea perfectiunii, cea care a obligat computerele sa invete nota 10, a dominat prin eleganta o asistenta de 24 de carate * In Opera de Stat din Viena, vineri seara, valsul a fost inlocuit cu "Desteapta-te romane!" * Tot din Romania a pornit si Gabriela Szabo in cursa pentru Oscar-ul atletic pe anul 1999 * La ruleta din Monte Carlo "jocurile au fost facute!"

Daca vreun conational mai avea vreun dubiu in ceea ce priveste locul sportului romanesc in concertul mondial, cu siguranta acesta a fost spulberat vineri seara, cand, la Opera de Stat din Viena, Nadia Comaneci a fost declarata "sportiva secolului". Mai mult ca sigur si cei care mai "carteau" impotriva performerilor ca, vezi Doamne, "impusca prea usor francul", au trebuit sa recunoasca, cu rusinea de rigoare, ca miile de furnicaturi din inima, iscate de "zana de la Montreal", inseamna, de fapt, mandrie nationala. Iar sportul este singurul domeniu care ne ridica in ochii Occidentului. Ne face sa ne privim de la egal la egal!

Asadar, in cadrul unui ceremonii "de zile mari", un juriu format din 15 personalitati marcante ale sportului mondial, prezidat de Juan Antonio Samaranch, presedintele Comitetului International Olimpic, din care a facut parte si presedintele COR, Ion Tiriac, a avut dificila sarcina sa aleaga dintre cei alesi. Adica dintre sportivii care au determinat cursul evenimentelor in secolulul ce se incheie. "Sita" extrem de fina a operat la sapte categorii. Iata numele laureatilor: Alain Prost (Franta) - sporturi cu motor, Steffi Graf, tenis (Germania) si Michael Jordan, baschet (SUA) - sporturi cu mingea, Nadia Comaneci, gimnastica (Romania) si Carl Lewis, atletism (SUA) - sporturi atletice, Dawn Fraser, inot (Australia) sI Mark Spitz, inot (SUA) - sporturi nautice, Annemarie Moser-Prol, schi (Austria) si Jean Claude Killy, schi (Franta) - sporturi de iarna, Edson Arantes do Nascimento Pele (Brazilia) - fotbal, Muhammad Ali, box (SUA) - sporturi de lupte si arte martiale.

Purtand o toaleta de regina, Nadia Comaneci a rostit firesc: "Sunt mandra ca sunt romanca", ridicand elegant pretiosul trofeu din cristal. Cu umanismul de care a dat dovada in intrega-i viata, Nadia si-a oferit gratios bratul lui Muhammad Ali, ajutandu-l sa urce scarile spre scena pe cel care acum este zdruncinat de boala lui Parkisson, dar pe vremuri era adeptul "rock-ului in ring".

Ieri seara, ruleta de la Monte Carlo s-a pus in miscare. S-au desemnat premiile Federatiei Internationale de Atletism pe anul 1999, dar si ale secolului, conform dorintei celui care a prezidat acest for mondial timp de 18 ani, Primo Nebiolo, decedat de curand la Roma. Aflata la cea de-a 12-a editie, festivitatea din Salonul de aur de la Grand Hotel a fost dominata categoric de prezenta Gabrielei Szabo. Pentru prima oara, o a doua atleta din Romania, Mihaela Melinte, campioana si recordmena mondiala a fost nominalizata pentru Oscar. In timp ce Iolanda Balas Soter, presedintele Federatiei Romane de Atletism, a candidat la titlul de "cea mai buna atleta a secolului".

Cristina VLADU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=34677&data=1999-11-22