< Imprimare >      ZIUA - EDITORIAL - luni, 15 martie 1999

Mineriada stangii

Dan PAVEL

Daca ne-am fi aflat inca dupa victoria minerilor de la Costesti si Cozia, guvernul ar fi fost deja in situatia de a ceda tuturor revendicarilor sindicale sau de a-si fi dat demisia. Victoria jandarmilor si a trupelor speciale la Stoenesti au schimbat insa datele. Cu toate acestea, avangarda unionista a proletariatului s-a adaptat repede situatiei. Sindicalistii au renuntat la planurile lor belicoase, dar s-au concentrat asupra unor strategii de maximizare a succesului revendicarilor facute guvernului. Astfel, pentru prima data s-a ajuns la o unificare a principalelor centrale sindicale - lucru destul de remarcabil, deoarece ele se aflau in reteaua clientelara si electorala a diferitelor partide sau coalitii. 500 de lideri ai federatiilor sindicale afiliate la BNS, CNSRL-Fratia, Cartel "Alfa," CSDR au hotarit un program comun de actiuni (24 martie - mitinguri de protest in capitala tarii si capitalele de judet; 19 aprilie - greva de avertisment in unitatile afiliate la federatiile citate mai sus; 26 aprilie - greva generala la nivel national), care sa sustina o lista de revendicari comune (publicata in presa).

Multe dintre revendicarile sindicale sunt rezonabile, principiale, altele insa ataca chiar baza de alcatuire a actualului buget. Se stie ca daca guvernul s-ar atinge de buget, ar compromite nu numai reforma, ci si relatiile cu Fondul Monetar International. Actualul cabinet avea nevoie de cel putin sase luni de liniste pentru a face ceva in planul reformei, insa sindicatele sunt tot mai nervoase. Lucrurile s-au complicat nu numai din pricina faptului ca orice noi revendicari pun actualul executiv in situatia de a repeta ca "nu mai are de unde sa dea." Sindicatele au intrat cu revendicarile lor si pe planul politic (vor sa modifice Constitutia, pentru eliminarea uneia dintre camerele parlamentului - Senatul, vor sa schimbe legea electorala, prin introducerea votului uninominal, vor inlocuirea actualului guvern cu un guvern de tehnocrati). Este un fel de "IMGB face ordine" adaptat cerintelor zilelor noastre. Pe buna dreptate, premierul Radu Vasile a apreciat ca ne confruntam cu o noua mineriada, una mai corecta (fara bite!), dar care tinteste tot sa dea jos guvernul.

Ideea guvernului de tehnocrati intr-o tara care nu a avut noua ani vointa politica de a face reforma radicala este la fel de benefica precum o dictatura militara. Un guvern de tehnocrati nu ar putea sa functioneze nici macar o zi fara sustinere politica intr-un parlament dominat de lupte de interese. Guvernele de tehnocrati sunt pentru tarile normale. Si apoi tehnocrati mai buni decit Marga sau Atanasiu, Stoica sau Basescu nici nu exista, iar daca mai exista specialisti, sunt cam la acelasi nivel si nu vor putea face nimic in plus fara bani de la buget. In plus, ideea guvernului de tehnocrati circula - culmea! - in cercurile unor mari specialisti formati la "Academia Stefan Gheorghiu" a fostului PCR si la alte institutii asemanatoare, fiind lansata pe piata si de catre un recent sondaj de opinie care, printre altele, sugera aberatia ca Fondul Monetar International este un fel de conspiratie impotriva Romaniei. In ceea ce priveste restul revendicarilor politice, liderii sindicali nu sunt probabil constienti ca nu este treaba lor sa se ocupe de asemenea revendicari.

Ingrijorator pentru Romania este ca ofensiva sindicala are loc concomitent cu ofensiva lansata de catre Partidul Democratiei Sociale din Romania. Spun ingrijorator deoarece prioritatea absoluta a Romaniei este o reforma capitalista rapida. Un partid precum PDSR ar ajuta la fel de mult precum a ajutat premierul Victor Ciorbea, care era un fost lider sindical, care mai si candidase cu citiva ani in urma pe listele unui partid socialist obscur. Ceea ce nu inteleg de fapt sindicatele si forte politice precum PDSR si alte forte de tip socialist sau social-democrat este ca pentru ca muncitorii si alte categorii profesionale sa atinga prosperitatea, pentru ca statul sa aiba resursele pentru o protectie sociala temeinica are nevoie de resursele bugetare care pot veni numai dintr-o economie de piata capitalista dinamica. Nu dintr-o economie sociala de piata si alte substitute. Micile concesii pe care PDSR-ul le face in directia recunoasterii proprietatii private, dupa vizita lui Iliescu in SUA, sunt manevre electorale sI frectii la piciorul de lemn.

Pina acum, puterea s-a caznit sa impace doua logici ireconciliabile, ceea ce era de fapt irational: declansarea reformei economice rapide; mentinerea in stare de functionare a complexului economiei neperformante, mostenit de la regimul socialist. Baza sociala a prelungirii artificiale a vietii "gaurilor negre" este cam aceeasi cu cea a partidelor stingiste: un proletariat numeros, muncitorii agricoli, un fel de lumpenintelectualitate, grupuri manageriale, consilii de administratie legate de aceste intreprinderi. In momentul in care puterea se hotaraste in sfarsit sa fie rationala, adica sa faca reforma, aceasta baza sociala a stangii se pune in miscare, fie sub forma ei sindicala, fie sub forma ei politica. Dupa cum arata bilantul Directiei de Ordine Publica din IGP, in 1998 au avut loc 344 de mitinguri si marsuri, 691 de pichete de protest si actiuni greviste. Este de asteptat ca in acest an sa fie un record de mitinguri, marsuri, pichete de protest, actiuni greviste. Marea intrebare este daca ele vor reusi sa provoace caderea guvernului (asa cum au anuntat ca urmaresc) si alegeri anticipate. Tinind cont de rezultatul actiunilor greviste precedente, acest lucru nu pare a se intimpla. In plus, liderul PDSR, Iliescu, a anuntat ca partidul sau nu mai este neaparat interesat sa provoace alegeri anticipate, care nu sunt bine percepute de opinia publica.

Dar daca stai sa te gindesti bine, oare de ce protesteaza sindicatele? Pentru ca daca o judecam dupa performantele de pina acum si mai ales dupa faptul ca guvernarea Roman-Stolojan-Vacaroiu-Ciorbea-Vasile a mentinut in viata si in proprietatea statului colosul economiei socialiste planificate, Romania continua sa fie o tara de stinga. Nici nu mai conteaza care guvern este la putere, din moment ce rezultatul global este acelasi. Desigur, nivelul de viata se degradeaza. Dar el va creste in momentul in care proprietatea privata va fi dominanta, iar majoritatea muncitorilor vor fi angajati la patroni, cei pe care la inceputul anilor '90 tot ei voiau sa-i linseze. Chiar sI acum, acordam atita importanta unei simple amenintari de greva generala, pentru ca in Romania sindicatele sunt mai numeroase decit oriunde in lumea civilizata. Studii comparate facute in lume arata ca doar in Belarus mai exista mai multi membri de sindicat decit in Romania. Desi la noi statisticile sunt inca incerte, in tari precum Polonia, Estonia, Slovenia, Republica Ceha, Ungaria si altele, este certa tendinta muncitorilor de a se deplasa din sectorul economiei de stat (puternic sindicalizat) inspre sectorul privat, unde salariile sunt mult mai mari, iar motivele pentru a forma sindicate sunt mai putine. Capacitatea sporita a sindicatelor de la noi de a influenta politica guvernamentala in sensul dorit de sindicate este de fapt un indicator al lipsei de reforma si privatizare.

In Polonia a fost o adevarata drama cand in fruntea tarii a fost un guvern format chiar din reprezentanti ai sindicatului "Solidaritatea", datorita faptului ca reformele acelui cabinet au fost atit de indraznete, incat pareau ca tradeaza interesele proletare. Totusi, acum Polonia este departe, iar oamenii sunt multumiti, salariile mari. Dar poate ar fi prea mult sa le cerem sindicalistilor sa inteleaga de ce este nevoie de reforma, cand succesivele cabinete de pina acum au dovedit in practica faptul ca nu inteleg ce este aceea reforma. Singura problema este ca atunci cand granitele prosperitatii se vor reaseza, sa fim constienti ca nu putem da vina decat pe noi insine pentru ca iar am fost lasati pe dinafara.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=22251&data=1999-03-15