Ziua Logo
  02:29, vineri, 5 iulie 2024
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Monica Iacob Ridzi, acuzata de PSD ca ar fi transferat 500.000 de euro de la Buget pentru proiectul sotului sau
 24 iunie, 18:32 
Monica Iacob Ridzi (Lucian CURELARIU, ZIUA Foto)
Senatorul PSD Cosmin Nicula a acuzat-o miercuri pe ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, ca a folosit jumatate de milion de euro din bugetul Ministerului pe care il conduce pentru a-i depune ca garantie de participare la o licitatie in Petrosani, unde primar este sotul sau, in vederea construirii unei telegondole, transmite NewsIn.
"Astazi sunt in masura sa o ajut pe d-na ministru Ridzi sa isi aminteasca unde au ajuns 500.000 de euro din cei 628.000 de euro pe care i-a scos din bugetul statului prin conducta numita Ministerul Tineretului si Sportului. Cei 500.000 de euro sunt pusi garantie de participare la o licitatie in Petrosani la domnul primar Tiberiu Ridzi pentru montarea unei telegondole in masivul Parang. Aceasta pseudo-licitatie pe care o puteti gasi la anuntul de participare nr. 80366 / 18.06.2009 din SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice), ascunde in spatele ei cel mai mare jaf din istoria moderna a Romaniei dupa disparitia flotei", a acuzat senatorul PSD Cosmin Nicula, intr-un comunicat de presa citat de NewsIn.
"Familia Ridzi, in colaborare cu omul de afaceri Adrian Violin Gardean, vor sa incaseze de la statul roman prin frauda mai mult de 86 de milioane de euro pentru o telegondola inutila care costa, cu toate acareturile din jurul ei, maxim 20 de milioane de euro. Inceputul jafului l-a constituit efectuarea unui Studiu de fezabilitate acordat de catre familia Ridzi printr-o alta licitatie masluita clanului Gardean, mai exact unei firme a acestuia, Centrul Profesional de Proiectare si Cadastru S.A. Petrosani. Gardean a incasat fabuloasa suma de 53 de miliarde de lei", mai sustine senatorul PSD de Hunedoara in documentul citat.
O telegondola care nu se justifica turistic
Cosmin Nicula afirma apoi ca nu se justifica constructia acestei telegondole, pentru ca numarul turistilor din zona este scazut, iar spatiile de cazare sunt putine.��"Acesta (Gardean, n.red.) a plecat in explicarea necesitatii construirii telegondolei de la o premisa falsa si mincinoasa: ca in masivul Parang vor urca cu telegondola 300.000 de turisti pe sezon. In realitate in masivul Parang circula maxim 10.000 de turisti pe sezon, capacitatea de cazare in acest masiv fiind la aceasta ora de 625 de camere. Telegondole de acest tip si de dimensiuni apropiate au mai fost instalate si la Sinaia, Azuga si Predeal, dovedindu-si deja inutilitatea", mai explica senatorul PSD.
Acesta mai spune ca�firma DOPPELMAYR, care va fi "folosita in aceasta inginerie financiara", a montat o telegondola la�Lake Tahoe, Nevada, SUA, pe care a�incasat�35 de milioane de dolari, echivalentul a aproximativ 20 de milioane de euro. "Coroborand toate aceste preturi, tragem concluzia ca DOPPELMAYR va incasa din aceasta afacere maximum 20 de milioane de euro, restul banilor fiind drenati catre buzunarele incapatoare ale clanurilor Ridzi si Gardean",continua senatorul social-democrat.
Cosmin Nicula mai sustine ca banii pentru construirea telegondolei vor proveni de la Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, si ea apropiata familiei Ridzi si afaceristului Gardean�si care "intamplator aterizeaza tot mai des in ultima vreme in masivul Parang cu elicopterul personal al d-lui Adisor Violin Gardean".
Senatorul�mai�afirma ca Primaria Petrosani si-a rezervat dreptul de a cere mai multi bani decat suma initiala pentru�construirea telegondolei.��"Daca vom citi cu atentie documentatia de atribuire a licitatiei vom gasi la punctul II. 2.2) o prevedere cel putin ciudata: 'Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a suplimenta cantitatea de lucrari din categoria celor solicitate prin caietul de sarcini'. Acest paragraf deschide usa unei alte hotii: Autoritatea contractanta, a se citi Primaria municipiului Petrosani, isi rezerva dreptul sa creasca suma cu inca 43.127.980 de euro, adica 181.137.516 RON sau 1.811 miliarde de lei vechi", se mai arata in comunicatul PSD.
Senatorul mai sustine ca Gardean este "sponsorul principal al familiei Ridzi de cativa ani incoace", exemplificand prin aducerea unei epave de avion, in 2007, de la o firma a lui Gardean, Aviatia Utilitara Bucuresti, pe care primarul a montat-o la�Petrosani�intr-un sens giratoriu "pe post de monument".
Tiberiu Iacob-Ridzi: "Acuzele sunt o mare minciuna"
Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a negat, miercuri, acuzele aduse de senatorul Cosmin Nicula in ceea ce priveste proiectul de constructie a unei telegondole in Masivul Parang, afirmand ca Ministerul Tineretului si Sportului (MTS) nu poate participa la licitatia de executie a acestui obiectiv de investitii si ca MTS nu a depus o garantie de 500.000 de euro in acest scop, noteaza Agerpres.
''Acuzele domnului senator Nicula reprezinta o mare minciuna, in stilul caracteristic al acestuia. Ministerul Tineretului si Sportului nu participa la licitatia pentru constructia telegondolei. Garantia de participare la licitatie se plateste doar de catre firmele care participa la licitatie, ceea ce este foarte clar. Pentru acuzatiile aduse, imi rezerv dreptul de a-l da in judecata pe acest domn'', a reactionat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
El a precizat ca lucrarile de executie ale telegondolei, care va pleca din Petrosani spre zona Slima din Masivul Parang, sunt scoase la licitatie pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), aceasta urmand sa aiba loc pe data de 3 august. Firmele care nu castiga licitatia vor primi inapoi banii depusi ca garantie de participare, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi. Primarul din Petrosani a precizat ca el nu poate participa la nici o licitatie si ca nu este asociat in nici o firma.
Acesta a explicat ca executia telegondolei face parte dintr-un proiect care se intinde pe patru ani ce vizeaza dezvoltarea turismului in statiunea Parang, din Valea Jiului. Investitia este cuprinsa in cadrul Programului ''Schi in Carpati'', lansat in anul 2006, iar costurile sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Turismului.
Muntii Parang ar putea deveni cea mai mare zona de schi din Romania
''Programul 'Schi in Carpati' cuprinde mai multe locatii din Romania. Din Valea Jiului, mai sunt incluse cu proiecte similare de dezvoltare a turismului, localitatile Lupeni si Vulcan'', a spus Tiberiu Iacob-Ridzi.
In ceea ce priveste costurile proiectului, evaluate la 86 de milioane de euro, primarul din Petrosani a aratat ca acesta prevede, pe langa constructia telegondolei si realizarea a 30 de kilometri de partii de schi si a unui numar de 9 teleschiuri pentru deservirea acestora. De asemenea, in cadrul proiectului mai sunt incluse constructia unei instalatii de producere a zapezii artificiale, a unui lac artificial care va asigura apa necesara pentru tunurile de zapada si a altor utilitati necesare pentru infrastructura statiunii turistice. La finalizarea proiectului, statiunea Parang va dispune de cel mai mare domeniu schiabil din Romania.
Pentru acest an, Ministerul Turismului a alocat un buget de 4 milioane de euro pentru prima parte a lucrarilor de modernizare a statiunii Parang, dar banii vor fi platiti executantilor doar pe baza receptiilor efectuate si a facturilor aferente, a adaugat primarul din Petrosani.
''Domnul senator Nicula ataca acest proiect de foarte mult timp. Este o chestiune politicianista pe care o face senatorul de Valea Jiului, Cosmin Nicula. Din pacate, din ceea ce observ eu, pe el nu-l intereseaza Valea Jiului. Ar vrea ca oamenii de aici sa ramana vesnic in saracie si aici sa nu se mai intample nimic'', a mai spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Z.O.  
 Afisari: 780  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
evroaica afacerista pe banii   de Morphius
doar asa se fac banii in Romania! Furind si mintind cu nerusinare inclusiv pe sticla   de TM
Lipsa de profesionalism   de vladut
Deci totul se leaga ...   de Liviu2002j
are dreptate..   de dorumare
Stirile zilei
 23:14 
  2009-06-24
4 comentarii
 23:11 
  2009-06-24
2 comentarii
 21:00 
The Guardian: Regimul din Iran se destrama dupa modelul celui al lui Ceausescu in 1989  2009-06-24
76 comentarii
 20:41 
Salarii mai mici la bugetari: Ministerul Muncii a propus Guvernului taierea cu 40% a salariilor din grila Legii unice  2009-06-24
6 comentarii
 20:38 
ANI a pus ochii pe 8 ministri ai Cabinetului Boc pentru 8 milioane de euro  2009-06-24
 20:04 
Marele noroc al politicienilor romani: Demnitarii agramati sunt amendati numai in Rusia! (VIDEO)  2009-06-24
4 comentarii
 19:54 
Afganistan: NATO nu-i poate impiedica pe talibani sa treaca granitele  2009-06-24
1 comentariu
 19:43 
Economistul Harry Dent, cel care prezisese din 2004 depresia de acum, anunta o criza si mai profunda in 2011  2009-06-24
9 comentarii
 19:41 
  2009-06-24
2 comentarii
 19:33 
Radu Berceanu a mai demis trei directori propusi de PSD  2009-06-24
5 comentarii
 19:09 
Romanii din Ucraina s-au plans la Basescu de "politica de deznationalizare" la care sunt supusi  2009-06-24
3 comentarii
 18:58 
Nastase: Respectarea Constitutiei risca sa se transforme in infractiune  2009-06-24
1 comentariu
 18:48 
Gemeni acuzati ca au batut un barbat, pentru ca victima nu stie exact care dintre ei l-a lovit  2009-06-24
 18:33 
Traian Basescu se va intalni cu 100 de copii din Transnistria veniti in tabara la Sulina  2009-06-24
1 comentariu
 18:32 
Serafim Urechean: Limbajul folosit de Voronin este al unui badaran, nu al unui sef de stat  2009-06-24
1 comentariu
 18:28 
Putin incurajeaza exploatarea gazelor rusesti de francezii de la Total  2009-06-24
1 comentariu
 18:25 
Au crezut ca fetita le-a fost rapita, insa au descoperit-o, doua ore mai tarziu, dormind intr-o valiza  2009-06-24
 18:14 
Un gest "deplasat": Andronescu propune prelungirea varstei de pensionare pentru universitari  2009-06-24
2 comentarii
 18:03 
Vedeti aici cum ridica politistii masinile in Rusia (FOTO/VIDEO)  2009-06-24
4 comentarii
 17:59 
Sorin Rosca Stanescu: Baiatul lui Necolaiciuc si-a facut firma de pescuit in Vancouver cu nave din dosarul "Flota"  2009-06-24
15 comentarii
 Top afisari / comentarii 
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01585 sec.