Ziua Logo
  Nr. 4699 de miercuri, 25 noiembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Democratii din Congresul american vor sa introduca un impozit pentru finantarea razboiului din Afganistan
 24 noiembrie, 20:45 
Democratii din Congresul american, care nu privesc cu entuziasm eventuala trimitere de soldati suplimentari in Afganistan, intentioneaza sa creasca un impozit pentru a finanta aceasta masura si pentru a limita impactul sau asupra deficitului enorm al Statelor Unite, relateaza AFP, preluata de NewsIn.
Potrivit cifrelor Serviciului de cercetari al Congresului (CBO), care le ofera analize alesilor, razboiul din Afganistan a costat Washingtonul 3,6 miliarde de dolari pe luna din 2001, adica peste 43 de milioane anual.
Marti, presedintele american Barack Obama a dat asigurari ca intentioneaza sa "termine munca" in Afganistan, precizand ca isi va anunta in curand decizia privind strategia din aceasta tara si, in special, privind eventuala trimitere de intariri.
Liderii democrati, mai degraba reticenti fata de acest razboi, nu vor bloca suplimentarea trupelor, care s-ar putea ridica la 40.000 de soldati in plus. Dar, in contextul unui deficit bugetar record (1.417 miliarde de dolari in 2008 - 2009, adica 10 la suta din PIB), criticat zilnic de opozitia republicana, mai multi lideri democrati au considerat necesara gasirea unor noi resurse.
Ei au depus saptamana trecuta un proiect de lege in Camera Reprezentantilor pentru crearea unei taxe suplimentare, ce va finanta cheltuielile viitoare din Afganistan. Printre semnatari, John Murtha, care conduce Comisia de control a finantelor Pentagonului, si Dave Obey, care conduce Comisia pentru repartizarea cheltuielilor federale, au apreciat ca, "daca acest razboi va avea loc, este corect ca fiecare sa impartaseasca povara". "De aceea propunem acest proiect de lege, pentru un nou impozit, astfel incat costul razboiului sa nu fie platit prin credit", au adaugat ei.
Textul, sustinut de presedintele Comisiei de finante a Camerei, Barney Frank, prevede insa un termen de un an pentru punerea in aplicare, in cazul in care presedintele considera economia prea slaba.
Fostii combatanti care au servit in Irak si in Afganistan dupa 11 septembrie vor fi scutiti, precum si familiile soldatilor ucisi in lupta.
Impozitul va fi diferit in functie de veniturile fiecarei familii in parte. Astfel, familiile care castiga pana la 150.000 de dolari pe an vor plati o taxa de 1 la suta din venitul impozabil, iar cele care castiga intre 150.000 si 250.000 si cele cu peste 250.000 vor plati o taxa variabila, in functie de costul razboiului in anul precedent.
Z.O.  
 Afisari: 268  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
nenea brancoveanu   de brancoveanu
3.6 miliarde pe luna adica peste 43 de milioane anual !!!?? subtililor....   de Aladin
A r h i v a
Stirile zilei 2009-11-25
 23:41 
  2009-11-24
1 comentariu
 23:38 
  2009-11-24
 23:34 
  2009-11-24
2 comentarii
 20:36 
Basescu, liberal de curte noua  2009-11-24
38 comentarii
 20:23 
PNA a cerut in 2003 anchetarea lui Basescu pentru ''activitate infractionala''  2009-11-24
7 comentarii
 20:23 
Valeriu Pasat: "Dosarul MiG-29", Vladimir Voronin, armele pentru ceceni si planul de asasinare a senatorului roman Ilie Ilascu  2009-11-24
1 comentariu
 20:09 
Judecatoarea care l-a eliberat pe Gorbunov va reintra in magistratura  2009-11-24
3 comentarii
 19:56 
Rezultate finale sectii de vot din strainatate: Basescu - 52.904 voturi, Crin Antonescu - 16.449 si Mircea Geoana - 11.717  2009-11-24
11 comentarii
 19:50 
Crin Antonescu: Liberalii care au parasit formatiunea din diverse motive se pot intoarce in randurile partidului pana in alegeri  2009-11-24
13 comentarii
 19:41 
Ministerul Economiei vinde 80,97% din actiunile Avioane Craiova  2009-11-24
 19:38 
Petre Mihai Bacanu: Basescu era sa fie linsat de comandantii de nave in anii '90  2009-11-24
33 comentarii
 19:34 
PSD a votat in unanimitate pentru un acord politic cu PNL  2009-11-24
1 comentariu
 19:26 
Castigatorul titlului Miss Gay Brazilia a fost atacat de un concurent, care i-a smuls coroana si peruca  2009-11-24
1 comentariu
 19:24 
Calendar studentesc inedit: Pozeaza goi pentru a lupta impotriva prejudecatilor (FOTO)  2009-11-24
1 comentariu
 19:19 
Grupul Tiriac se retrage din activitatea de import a Mercedes-Benz  2009-11-24
5 comentarii
 19:16 
Basescu, dialog cu Liviu Negoita: "Ce faci Livache? Eu zic ca e bine ca au facut astia alianta cu UDMR" (VIDEO)  2009-11-24
5 comentarii
 19:14 
Traian Basescu se ascunde la OTV  2009-11-24
6 comentarii
 19:12 
A ramas paralizata de la gat in jos la doua ore de la declansarea unei boli rare  2009-11-24
 18:59 
  2009-11-24
2 comentarii
 18:58 
A inceput constructia bolidului Bloodhound, capabil sa depaseasca viteza de 1.600 km/h  2009-11-24
 Top afisari / comentarii 
 Intre cine si cine se joaca finala? (5506 afisari)
 Geoana si Antonescu fac turul tarii (2985 afisari)
 Geoana i-a dat sah lui Basescu cu turnul Antonescu (2460 afisari)
 Iluzoriul Quebec romanesc (2214 afisari)
 ZIUA l-a invins pe Patapievici (1537 afisari)
 Si-a filmat vecinii in timp ce faceau sex in curte! (ATENTIE, IMAGINI INTERZISE MINORILOR!) (5999 afisari)
 Sex in tufisuri! Nu au mai rezistat pana acasa! - VIDEO (5479 afisari)
 Din seria locurilor ciudate pentru placeri sexuale: masturbare la volan, chiar in timpul mersului - VIDEO INTERZIS COPIILOR (4634 afisari)
  Basescu se jura ca i-a prins pe "moguli" asupra faptului. Domnule presedinte, lasati-o jos, ca macane! (VIDEO) (4510 afisari)
 Au incins o partida de sex fierbinte in turnul cu ceas din Sydney! - FOTO (3467 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01121 sec.