Relatia dintre presedintele american Barack Obama si secretarul de Stat, Hillary Clinton, fosta rivala, "merge mult mai bine decat s-ar fi crezut", a spus Clinton duminica, relateaza AFP, preluata de NewsIn.
"Merge mult mai bine decat s-ar fi crezut. Cred ca relatia noastra personala s-a aprofundat si s-a consolidat in ultimele sase luni", a spus ea, pentru CNN.
Clinton a reamintit ca, dupa campania electorala, in care politica pe care a sustinut-o avea doar "diferente de nuante, nu de fond" fata de cea a lui Obama, ea a fost foarte surprinsa ca a fost aleasa la Departamentul de Stat.
Invitata sa compare stilul de guvernare al lui Bill Clinton cu cel al lui Obama, actualul secretar de Stat american a spus: "Cred ca ambii au demonstrat un grad de inteligenta in misiunea lor. Il cunosc mai bine pe Bill. Insa am vazut in presedintele Obama o inteligenta remarcabila".
Intrebata despre impartirea prerogativelor intre Casa Alba - foarte interesata de politica externa - si Departamentul de Stat, Clinton a asigurat ca "dialogul este transparent pe toate subiectele".