Premierul ucrainean Iulia Timosenko l-a acuzat miercuri pe presedintele Viktor Iuscenko de dorinta de a institui starea de urgenta in tara, cerandu-i din nou sa paraseasca puterea, relateaza AFP, citata de Agerpres.
"Obiectivul presedintelui este nu numai de a se imbogati (...), ci si de a declara tara falita (...) si de a-si prelungi guvernarea lipsita de talent prin instituirea starii de urgenta in Ucraina si prin anularea alegerilor prezidentiale de la sfarsitul anului viitor", l-a atacat din nou pe seful statului premierul Iulia Timosenko, facand aluzie la caderea lui Iuscenko in sondaje.
Viitoarele alegeri prezidentiale urmeaza sa se desfasoare in Ucraina la sfarsitul anului 2009 sau inceputul anului 2010. Fosti aliati in timpul revolutiei portocalii pro-democratice, Iuscenko si Timosenko se vor confrunta cel mai probabil in acest scrutin.
Sefa executivului de la Kiev l-a acuzat pe presedintele Iuscenko ca ar fi provocat intentionat caderea monedei nationale - grivna - care s-a devalorizat puternic dupa intensificarea crizei economice mondiale in luna septembrie, pentru a pune intr-o situatie dificila guvernul.