NATO consolideaza capacitatile militare ale Georgiei, reteaua de supraveghere aeriana a acestei tari fiind conectata la sistemul de supraveghere si avertizare rapida al Aliantei. Potrivit jurnalistilor de la The Times, oficiali din cadrul NATO au declarat ca aceasta masura va permite specialistilor in radare ai Aliantei sa se conecteze la sistemele georgiene, desi acestea sunt de fabricatie rusa, informeaza Newsin. Masura va permite monitorizarea permanenta a spatiului aerian georgian, in aceeasi masura in care este supravegheat spatiul aerian al statelor membre.
Conectarea nu inseamna insa ca avioanele NATO se pot conecta la radarele georgiene. Surse din cadrul Aliantei spun ca in prezent se discuta propuneri ca avioanele NATO sa poata survola regiunea, desi o decizie in acest sens nu a fost luata inca si risca sa fie considerata provocatoare de Moscova.
Dupa razboiul din Georgia de luna trecuta si mentinerea prezentei militare ruse pe teritoriul tarii, conectarea radarelor georgiene la sistemul NATO subliniaza intentia Aliantei de a furniza asistenta armatei georgiene. Un oficial NATO a declarat insa ca interconectarea sistemelor fusese negociata cu Georgia inaintea crizei, desi ea a fost pusa in aplicare tehnic abia saptamana aceasta. "Sistemul comun a fost negociat in cadrul Parteneriatului pentru Pace al NATO cu Georgia, dar in mod clar acum avem de-a face cu un context nou", a spus oficialul citat.