Uimitor de frumoasa. Cu un zambet de inger si o tandrete ce ar zgudui si o inima de piatra. Cineva de Sus ii iubea si le trimitea copilul de vis. Asta si-au spus, cand au cunoscut-o pe Alex, ingerasul de cinci ani, viitorii sai parinti. Numai ca, ceea ce la inceput parea un vis frumos s-a transformat, in lunile imediat urmatoare adoptiei, intr-un cosmar demn de un scenariu hollywoodian, din care un cuplu de britanici, Melanie and Rob Allen, impreuna cu fiul lor, Daniel, si-au revenit cu greu. Cei doi parinti isi aduna cu greu cuvintele pentru a povesti ce li s-a intamplat, in urma cu mai bine de zece ani. Si asta pentru ca le este extrem de greu sa rememoreze inceputurile experientei in care au ajuns sa o cunoasca pe Alex, o fetita, care atunci avea cinci ani, si pe care si-au dorit sa o adopte si sa o aduca in caminul lor fericit. Il aveau deja pe Daniel, copil nascut din rodul iubirii lor. Dar isi doreau un frate sau o sora pentru baiat. Si pentru ca, dupa mai bine de un an si jumatate de incercari, nu au putut avea un al doilea copil, au decis sa aleaga varianta adoptiei. Au trecut printr-un intreg proces birocratic, ce a presupus completari de formulare si inregistrari de dosare. In total, patru ani de interviuri si asteptari. Au crezut ca soarta le-a zambit, in sfarsit, in august 1997, cand au vazut-o pentru prima oara, pe Alex. Era copilul perfect. Si, din pacate pentru ea, nimeni nu reusise sa ii ofere ceea ce merita: iubire si ingrijire neconditionata. Fusese internata intr-un centru de ocrotire pentru ca mama sa naturala avea, la cei 22 de ani ai sai, serioase probleme cu alcoolul si drogurile, dar si un trecut dubios, care implica prostitutie si aventuri cu diversi barbati. Unul dintre ei, cu probleme mintale, incercase, chiar, sa ii faca rau micutei. Odata a lovit-o pentru simplul motiv ca a plans. La trei ani, micuta s-a ars atat de tare la maini, incercand sa-si faca de mancare, incat a trebuit sa fie spitalizata. Mai mult, specialistii au stabilit ca, pentru varsta ei, copilul avea reale deficiente de exprimare si un vocabular extrem de redus. Nu stia sa foloseasca periuta de dinti, nu manca singura si nu parea interesata sa afle cum se porneste televizorul de la telecomanda, gest atat de comun copiilor de varsta ei, noteaza "Daily Mail". Parintii micutei povestesc ca, la mai bine de un an de cand o adusesera pe Alex acasa, copila nu parea dornica sa se descurce singura. Le-a lasat impresia ca ar vrea sa depinda mereu de ei. Asta pana intr-o zi cand l-au surprins pe fiul lor cel mare, Daniel, rugandu-se de sora sa cea mica sa nu mai chinuie pisica familiei, pe care o tragea violent de coada. S-a oprit si a parasit camera. Nu inainte de rosti, dur, printre dinti: "Te urasc. Ai facut ca mama sa te auda". Melanie isi aminteste ca a fost socata de rabufnirea plina de ura a fetitei, cu atat mai mult cu cat chipul acesteia nu trada deloc o stare de suparare. Cateva saptamani mai tarziu, aceeasi Melanie a descoperit-o pe Alex in baie, turnand, intentionat, apa pe jos. Asta in conditiile in care, de luni bune, femeia credea ca gestul este unul absolut intamplator. Mai mult, micuta se straduia sa isi "repare" greseala, stergand pe jos cu toate prosoapele pe care le gasea la indemana. Intrebata ce s-a intamplat, copila a spus ca nu a facut nimic gresit, decat sa toarne apa cu o jucarie, pe podea. Gesturile copilei au ajuns, treptat, sa o aduca la disperare pe mama sa. "Ajunsesem sa cred ca e diavolul deghizat intr-un copil perfect de frumos. Apoi, ma condamnam ca ajunsesem sa gandesc asemenea lucruri negative la adresa unui copil". La un moment dat, Melanie a cerut ajutorul unui consilier din cadrul agentiei de adoptii. Din acel moment, comportamentul micutei Alex s-a schmbat in mai rau. Incepuse sa fixeze cu privirea membrii familiei, incercand parca sa ii hipnotizeze, mergea prin casa intr-un mod ciudat, se imbraca aiurea, cu hainele pe dos sau cu fata in spate. Toate acestea, pentru a se asigura ca este mereu in centrul atentiei. La scoala, era un copil de nota zece. Drama mamei nu se opreste aici. Inspaimantata, parca, sa stea singura cu fata in casa, femeia si-a luat o slujba cu jumatate de norma. "Parea o masina de nervi si ura. Lucru care ne inspaimanta pe toti", spune Melanie Allen. Comportamentul perfect disimulat al micutei Alex reusise sa pacaleasca majoritatea profesorilor si a terapeutilor la care parintii solicitasera ajutor si indrumare. Le zambea constant si se purta cu ei intr-un mod total dferit de comportamentul glacial si teatral pe care il avea acasa. Ajunsa in pragul disperarii, Melanie a apelat la studiile de specialitate. A gasit un caz similar cu cel al fetitei adoptate de familia sa. A aflat ca sufereau de o boala rara, numita Reactive Attachment Disorder (Tulburare Reactiva de Atasament), care presupune ca respectivul copil isi imagineaza ca este tratat necorespunzator de parintii sai. "Aceasta tulburare are ca impact anomalii ale relationarii sociale asociate cu perturbari emotionale. Din pacate, copiii si tinerii in momentele de evaluare personala se vad ca intr-o oglinda ce reflecta fidel situatia familiei, cu parintii care lipsesc. De multe ori apar idei de genul "traiesc o viata lipsita de sens". Consecintele bolii, conduc, in timp, catre anxietate, furie, ura, stres, dezorientare, tulburari de adaptare si in cele din urma abandonul scolar", spun specialistii. Melanie a identificat, pe rand, simptomele bolii, in comportamentul "ciudat" al fetei sale. Si-a amintit chiar, un episod in care aceasta a reactionat violent in momentul in care a fost obligata sa multumeasca. A motivat ca o voce din interior ii spune sa nu faca asa ceva, si, mai mult, sa nu foloseasca niciodata acest cuvant. Intr-o buna zi, disperat ca situatia scapase iremediabil de sub control, sotul lui Melanie i-a comunicat acesteia ca, atat el, cat si baiatul lor, vor ca micuta Alex sa fie dusa inapoi intr-un centru de ocrotire. Au anuntat-o pe fetita, in cel mai bland mod cu putinta, ca va trebui sa stea, o perioada, intr-o alta casa, unde va primi ajutor pentru problema sa. I-a privit pe toti membrii familiei cu aceeasi privire de gheata si i-a anuntat ca ar vrea sa mai ramana. Oricat le-ar fi fost de greu, parintii i-au adunat lucrusoarele si au condus-o catre noua sa resedinta. Abia atunci viata lor a revenit la normal. Se gandeau des la Alex, dar realizau rapid ca viata impreuna cu micuta era imposibila. Mai ales ca Daniel, in varsta de 12 ani, incepuse sa aiba tot mai des cosmaruri si sa resimta grija parintilor pentru micuta cu probleme, in detrimentul sau. Astazi, la mai bine de 10 ani de la incident, familia Allen inca isi aminteste cu groaza de momentele in care Alex era printre ei. Cu toate acestea, nu regreta ca au adoptat-o. Ci doar ca nu au putu face mai mult sa o ajute sa isi revina si sa se integreze, mai bine, in societate. Potrivit marturiilor familiei, desi se afla in grija statului, oricat ar partea de greu de crezut, Alex nu a primit nici pana la aceasta ora un tratament pentru boala de care sufera, pentru ca a refuzat, constant, acest lucru.

C.STEFAN