Germanilor le este rusine de Holocaust si se inclina in fata victimelor acestui tragic eveniment, a declarat marti, in plenul parlamentului israelian (Knesset), cancelarul german Angela Merkel, informeaza Associated Press.
Angela Merkel a subliniat de asemenea ca Germania va fi intotdeauna alaturi de Israel si a avertizat din nou Iranul sa isi intrerupa programul nuclear. Aflata in ultima zi a unei vizite in statul evreu care a fost marcata de o armonie fara precedent, Angela Merkel este primul sef de guvern german care se adreseaza parlamentului israelian in limba germana.
Doi presedinti germani - Johannes Rau in anul 2000 si Horst Koehler in 2005 - s-au mai adresat Knessetului in limba germana.
Aproximativ 1.000 de invitati au fost prezenti marti in parlamentul evreu, intre care evrei, lideri religiosi crestini si musulmani, fosti presedinti israelieni, supravietuitori ai Holocaustului si locuitori ai unor orase israeliene vizate de atacuri cu rachete din Gaza, precizeaza AP.
In cursul vizitei, cancelarul german a avut de asemenea o intrevedere cu presedintele israelian Shimon Peres, cei doi lideri salutand relatiile calde dintre Germania si Israel.
Luni, ministri israelieni si germani au convenit luni asupra unor noi proiecte de consolidare a cooperarii.
"Pelerinaj" de trei zile in Tara Sfanta
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
| |
Knesset-Parlamentul israelian | |
| |
| |
| |
| |
|
Vizita de trei zile in Israel a cancelarului german Angela Merkel (16-18 martie) va intra in mod sigur in istorie ca "cel mai inedit cadou primit de statul evreu de ziua sa" (la 14 mai - 60 de ani de la infiintare). Nu, Merkel nu "a descoperit" statul israelian pentru Germania - in calitate de cancelar ea mai fusese aici in 2006 si 2007 - insa vizita sa actuala are atatea "premiere", incat ar putea pretinde pe drept la un loc in analele diplomatice.
Tocmai Merkel este cea care a deschis, practic, "partea internationala" a manifestatiilor prilejuite de jubileul infiintarii statului evreu. Dna cancelar a adus cu sine aproape o jumatate dintre membrii cabinetului german de ministri si, pentru prima data in istorie, in data de 17 martie a avut o reuniune comuna a guvernelor Israelului si Germaniei. De asemenea, in data de 18 martie Angela Merkel va lua cuvantul in plenul Knesset-ului. Mai mult decat atat, Merkel a vorbit in germana, care pana la aceasta ora "provoaca frisoane" multor israelieni (in tara mai traiesc circa 250 de mii de supravietuitori ai lagarelor de concentrare fasciste) si care pana acum nu se facuse auzita intre cei patru pereti ai cladirii parlamentului. In foaierul Knesset-ului pentru Merkel a fost organizat un banchet festiv, iar in vizita ei prin tara dna cancelar a fost insotita mereu de presedintele israelian, Shimon Peres, care potrivit protocolului nu ar trebui sa insoteasca premieri.
Complexul de vinovatie german
De altfel, relatiile dintre Germania si Israel, au fost mereu, din cauza "complexului de vinovatie german", extrem de delicate, subliniaza RIA Novosti. Pentru majoritatea politicienilor germani, chiar si numai mentionarea statului evreu trezeste amintiri dureroase privind "problema semita", provoaca sindromul "punerii cenusii in cap" si, ca urmare, dificultati firesti in comunicarea cu partenerii israelieni.
Se pare ca nici Merkel nu a scapat de acest sindrom. Ea s-a pregatit foarte minutios pentru vizita si, pentru ca nu cumva sa-i supere pe israelieni, anuntase din timp ca nu se va intalni cu seful Administratiei Nationale Palestiniene, Mahmud Abbas, rezumandu-se sa discute telefonic cu acesta.
Spre deosebire de lideri ai Frantei si ai SUA, Merkel evita si acum orice critica, cat de putin dura, la adresa Israelului. Unii analisti germani considera chiar ca dna cancelar are un fel de "complex de vinovatie dublu": ea si-a petrecut tineretea in RDG, unde accentul era pus nu pe "distrugerea evreilor", ci pe "persecutarea de catre fascisti a comunistilor si socialistilor", iar Merkel ar fi pana la aceasta ora macinata de aceasta "necunoastere a adevarului". Din acest motiv, ea nu critica deloc Israelul.
Acest lucru i-a facut pe unii aliati ai Angelei Merkel din cadrul Marii Coalitii sa-i aminteasca dnei cancelar ca in vremurile actuale este necesar sa scapi cat mai repede de "vechile complexe", in caz contrar pe fondul lor "poti contacta boli si mai grave". Lucrurile au ajuns pana la aceea incat tovarasii din cadrul coalitiei au inceput sa-i dea de inteles dnei Merkel ca "iese mult prea tare in evidenta" in ceea ce priveste sprijinul acordat Israelului. Iar acest lucru este unul rau, in conditiile in care in luna iunie la Berlin urmeaza sa se desfasoare Conferinta internationala pentru problema palestiniana.
De altfel, pentru "a-si rascumpara fostele greseli", germanii exagereaza adesea in ceea ce priveste politica lor fata de Israel, fapt ce ingrijoreaza insusi statul evreu. Astfel, in 1991, Berlinul deschisese larg usile pentru evreii din fosta Uniune Sovietica, aminteste RIA Novosti. Drept rezultat, pana in 2004 in Germania au imigrat circa 200 de mii de persoane din spatiul ex-sovietic. Tel Aviv-ul a batut alarma atunci cand s-a aflat ca din 2003 spre Germania pleaca mai multi evrei decat spre Israel. In 2005, Berlinul a initiat modificari in legislatia sa privind imigratia, ceea ce a "inchis usa pe jumatate".
Israelul si Republica Federala Germana au stabilit relatii diplomatice in 1965, la doua decenii de la incheierea celui de-al razboi mondial. In ultimii 40 de ani, Germania a platit 25 de miliarde de euro (39,4 miliarde dolari) supravietuitorilor Holocaustului care traiesc in Israel.