Presedintele american George W. Bush a declarat luni ca poporul din Kosovo este independent, dar a evitat sa exprime oficial recunoasterea independentei teritoriului, precizeaza Reuters. "Vom urmari cum se desfasoara evenimentele azi", a declarat presedintele american intr-un interviu transmis in direct de la Arusha, in Tanzania, de televiziunea NBC. "Kosovarii sunt acum independenti. Este pentru ceea ce am pledat impreuna cu guvernul meu", a spus Bush.
Potrivit AFP,�seful�Casei Albe a adaugat ca recunoasterea oficiala a Kosovo ca stat de catre Statele Unite ar urma recomandarile din planul Ahtisaari sustinut de ONU. "Cum am spus si ieri, planul Ahtisaari este modelul de urmat. Kosovarii sunt acum independenti. Este ceea ce am sustinut, impreuna cu�guvernul meu", a declarat Bush pentru NBC. Presedintele american�se afla in Tanzania, in cadrul unui turneu african ce va dura o saptamana.
Liderii kosovari au proclamat duminica independenta provinciei sarbe cu majoritate albaneza si au cerut guvernelor din lumea intreaga sa recunoasca aceasta independenta. Statele Unite, care au fost unul dintre principalii artizani ai independentei Kosovo, au reafirmat duminica sprijinul lor pentru planul emisarului ONU Martti Ahtisaari, care preconizeaza o independenta strict supravegheata de comunitatea internationala.