Pretul biletelor si abonamentelor pe mijloacele de transport in comun ale Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) va fi majorat, incepand de vineri, potrivit proiectului de hotarare aprobat de consilierii municipali, cu doua saptamani in urma.
Astfel, din 1 februarie, pretul unui bilet cu o calatorie va creste cu 18,18 la suta, de la 1,1 lei la 1,3 lei, iar la abonamentele nominale crestererile difera.
Un abonament pentru o linie integral urban va creste de la 25 lei/luna la 30 lei/luna (cresterea fiind de 20 la sut�), pentru doua linii integral urban pretul ar urma sa creasca de la 30 lei/luna la 35 lei/luna (crestere 16,66 la suta), iar un abonament general integral urban ar urma sa fie scumpit cu 25 de procente, de la 40 lei/luna la 50 lei/luna.
In ceea ce priveste pretul pentru abonamentele fractionate, acesta va creste cu 14,29 la suta in cazul celor de o zi nenominal urban, adica de la sapte la opt lei, cu 13,33 la suta pentru abonamentele de sapte zile nominale urban, respectiv de la 15 la 17 lei si cu 13,64 la suta pentru abonamentele pentru 15 zile nominale urban, adica de la 22 la 25 lei.
De asemenea, RATB va emite, in paralel cu titlurile comercializate pana acum, un abonament lunar nenominal (o linie, doua linii, general), pentru a nu se mai solicita informatii cu privire la nume, prenume, CNP si pentru a se respecta principiul confidentialitatii datelor personale in momentul achizitionarii produselor tarifare, acesta fiind transmisibil.
In cazul abonamentelor nenominale, preturile vor fi 40 de lei/luna pentru o linie integral urban, 50 de leil/luna pentru doua linii integral urban si 80 de leil/luna pentru integral urban.
Totodata, va fi majorata si suprataxa, de la 40 la 50 lei/caz, cresterea fiind de 25 de procente.
RATB estima, prin proiectul inaintat consilierilor municipali, ca sporul lunar de incasari obtinut in urma aplicarii acestor tarife va fi de 3.040,17 mii lei, reprezentand un indice mediu de crestere de 120,97 la suta.