Ziua Logo
  Nr. 4017 de sambata, 25 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Reparatie morala dupa 14 ani de amanari
Detinutii politici vor fi reabilitati de o noua lege
 23 august, 16:18 
Ticu Dumitrescu (Mircea Paun, ZIUA foto)
Dupa 14 ani de amanari, proiectul de lege privind stergerea condamnarilor cu caracter politic si a masurilor administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a ajuns, in sfarsit, la Ministerul Justitiei.
Initiatorul proiectului, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Constantin-Ticu Dumitrescu a declarat ca, proiectul prevede reabilitarea persoanelor care se afla inca sub incidenta unor condamnari. Chiar daca a ajuns pe masa de lucru a ministrului Justitiei, Ticu Dumitrescu este sceptic si nu crede ca proiectul va intra prea curand in vigoare. Depus la Parlament inca din 1992, proiectul a fost mereu amanat, timp in care, spune Dumitrescu, mentalitatea parlamentarilor nu s-a schimbat. Ticu Dumitrescu recunoaste ca, atat fostul, cat si actualul ministru al Justitiei, - Monica Macovei, respectiv Tudor Chiuariu -, si-au propus sa se ocupe de aceasta lege, insa, pana nu o va vedea aplicata, refuza sa ii felicite.
"Eu, la ora actuala, sunt condamnat, ca un - asa e incadrarea - criminal politic. Altii sunt infractori. Or, e o rusine sa darami regimul comunist, iar oameni ca noi sa poarte sentintele respective" a declarat, la postul public de radio, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici.
Potrivit lui Constantin-Ticu Dumitrescu, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au fost pronuntate peste 700.000 de condamnari politice, la care se mai adauga cateva sute de mii de masuri administrative, desi evidenta acestora nu este foarte clara, iar mare parte dintre cei care au avut de suferit de pe urma unor astfel de sentinte nu mai sunt in viata.
Majoritatea probelor care atesta aceste condamnari sunt foarte greu accesibile pentru ca ele au fost tinute ascunse de serviciile secrete. In opinia consilierului primului ministru, Marius Oprea, aplicarea acestor masuri reparatorii ar trebui urgentata.
Proiectul de lege reprezinta o reparatie morala pentru oponentii regimului comunist si pentru cei care au fost persecutati fiindca au cerut sa le fie respectate drepturile.
La intrarea in vigoare, legea va sterge toate urmarile condamnarilor date de regimul totalitar, fara a mai fi necesara parcurgerea unei proceduri judiciare sau administrative. Cum, in multe cazuri, condamnarile politice au fost mascate sub infractiuni de drept comun, instantele de judecata vor putea restabili adevarul, la cererea celui vizat.
Legea nu se va aplica celor condamnati pentru activitati cu caracter fascist si terorist sau pentru crime impotriva umanitatii si nici persoanelor condamnate prin hotarari judecatoresti anulate dupa 22 decembrie 1989.
Proiectul propus de Ministerul Justitiei da dreptul disidentilor sa solicite despagubiri pentru prejudiciul moral si material suferit. Instantele vor aprecia, de la caz la caz, daca drepturile oferite pina acum, printr-un decret din 1990 si o ordonanta de urgenta din 1999, au fost sau nu suficiente.
REACTII LA CALD
Margarita Geica, redactor sef adjunct:
"Este vorba de o legiferare de minima moralia ce a fost amanata nepermis de mult. Apropos de reparatii morale pe care le datoram acestor semeni de seama ai nostri, un gest frumos a fost cel al fostului ministru al Invatamantului, Andrei Marga, care a recunoscut studiile copiilor de <<dusmani ai poporului>> dati afara din facultati pe motiv ca aveau dosar de cadre prost. La antipod, imi amintesc cum actualul membru de frunte al PLD, pe atunci ministru al Justitiei, pe nume Valeriu Stoica, explica doct, pe vremea Conventiei Democratice, ca legea propusa de Constantin Ticu Dumitrescu nu ar putea fi pusa in aplicare niciodata, ca nu are cum sa fie facuta distinctia intre <<dusmanii de clasa>> si ceilalti infractori. Tare mi-e teama ca domnul Ticu Dumitrescu are dreptate cand se teme de voturile din Parlament. Oare Valeriu Stoica, ca a venit vorba de domnia sa, va vota <<pentru>>?".
Dana CONERTH  
 Afisari: 101  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2007-08-25
 17:10 
Filmul lui Cristian Mungiu merge la Oscar  2007-08-23
1 comentariu
 17:07 
Emil Boc nu crede in motiunea PSD  2007-08-23
 15:35 
Nadia Comaneci catre Gheorghe Hagi: "Sa puna piciorul in prag"  2007-08-23
1 comentariu
 14:41 
Estonia a inculpat un fost demnitar pentru deportari staliniste  2007-08-23
 13:58 
''Moartea alba'' vine cu submarinul  2007-08-23
 13:54 
The Bourne Ultimatum (Ultimatumul lui Bourne)  2007-08-23
 13:30 
Iranul a pregatit americanilor ''bomba inteligenta''  2007-08-23
 13:23 
La limba romana a fost aleasa varianta 40  2007-08-23
 13:03 
"Paris Match" i-a facut liposuctie virtuala lui Sarkozy  2007-08-23
 Top afisari / comentarii 
 Geopolitica, F.D. Roosevelt si Noua Ordine Mondiala (5452 afisari)
 Cele 10 forte care au facut pamantul plat (4317 afisari)
 Conjuratii de la Tescani (3356 afisari)
 80 de bice in piata publica (3169 afisari)
 Chisinaul scoate probe (2671 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01823 sec.