Economistii si politicienii americani au raspuns prin intermediul mass-media la amenintarile economice lansate ieri de China impotriva SUA. Oficialii de la Beijing au avertizat ca ar putea lichida rezerva de moneda americana, estimata la 900 de miliarde de dolari, daca Washingtonul va impune sanctiuni comerciale pentru fortarea revalorizarii yuanului. Beijingul ar putea folosi rezervele sale de 1,33 trilioane de devize str�ine ca arm� politica pentru contracararea presiunilor dinspre Congresul SUA.
Presedintele George Bush spune ca masurile anuntate de oficialii chinezi ar fi o dovada de nesabuinta. Economistii americani nu par insa foarte speriati de asa-zisa "varianta nucleara" a Chinei, supranumita asa din cauza efectelor devastatoare pe care le-ar avea asupra economiei SUA, considerand improbabila o aplicare efectiva a acesteia. In paralel, ministrul american de Finante a aratat ca nici China, nici SUA nu ar fi interesate de o deteriorare a relatiilor economice dintre cele doua tari. China da si ea un pas inapoi, recunoscand ca si ea ar avea de pierdut daca dolarul american s-ar prabusi.
Partidul Comunist Chinez foloseste valuta ca instrument politic
In ultimele zile, China a amenintat prin vocea mai multor reprezentanti ai unor organisme de conducere ale Partidului Comunist ca s-ar putea folosi de uriasele sale rezerve valutare ca instrument politic pentru a contracara presiunile venite din partea Congresului SUA, care ar fi incercat sa forteze o intarire a yuanului prin sanctiuni comerciale.
Un membru al Academiei Chineze de Stiinte Sociale, He Fan, a sustinut intr-un interviu pentru "China Daily" ca Banca Centrala a Chinei va fi fortata sa vanda dolari americani in cazul in care yuanul se va aprecia dramatic. Aceasta masura, a explicat He, ar putea conduce la o depreciere masiva a dolarului american fata de alte valute.
Analistii de piata au raspuns cu scepticism acestor afirmatii. Ei considera ca declaratiile facute de cercetatorul He Fan, potrivit carora rezervele de valuta ale Chinei contribuie in mare masura la intarirea pozitiei dolarului ca valuta internationala, reprezinta debutul unei abordari mai politizate a Guvernului chinez. Pe de alta parte, analistii considera improbabila o lichidare a rezevelor valutare.
"Nu cred ca intentia Chinei de a-si lichida rezervele de dolari reprezinta o amenintare reala, dar numai mentionarea acestui lucru ar trebui sa fie suficienta pentru a determina Congresul sa ia atitudine", a declarat pentru "Washington Post" strategul valutar sef al Bancii New York din Londra, Simon Derrick.
Rezervele valutare ale Chinei, asul din maneca in negocierile cu SUA
In privinta declaratiilor facute de directorul departamentului de finante al Centrului pentru cercetarea dezvoltarii, Xia Bing, potrivit caruia rezervele valutare ale Beijingului reprezinta "asul din maneca" in negocierile cu SUA, economistii sustin ca un asemenea pas ar avea efectul bumerangului. Profesorul de stiinte economice de la Universtitatea din Wisconsin, Menzie D. Chinn, a aratat ca, in cazul in care China ar executa asa numita "optiune nucleara", determinand scaderea dramatica a valorii dolarului, ea ar lovi in propriul buzunar, fiind ea insasi un mare investitor. "Pe pietele financiare s-ar crea o mare agitatie", a declarat Chinn, subliniind ca aceasta nu este o amenintare credibila.
"Ar fi nesabuit din partea Chinei sa scada valoarea dolarului"
Ministrul american de Finante, Henry M. Paulson, care le-a cerut saptamana trecuta liderilor chinezi sa creasca fara intarziere valoarea valutei, a declarat pentru CNBC ca afirmatiile lui He sunt "pur si simplu absurde". "Relatia economica a Chinei cu Statele Unite sunt foarte importante pentru ambele state. Ele sunt benefice si pentru noi, si pentru ei". Un alt important argument folosit de Paulson a fost acela ca, desi China poseda peste 900 de miliarde de dolari in titluri de stat emise de Trezoreria SUA, ea detine "mai putin decat volumul comercial al unei singure zile. Avem o piata vasta, lichida", a subliniat el.
Economistii i-au tinut isonul lui Paulson, Nicholas R. Lardy de la "Peterson Institute for International Economics", declarand ca cercetatorii chinezi incearca probabil sa-i reaminteasca Congresului ca "aceasta este o relatie de interdependenta mutuala".
Senatorul american Charles E. Schumer a protestat si el fata de atitudinea Beijingului. El a declarat ca "actiunile de acest tip intreprinse de chinezi arata ca ei nu doresc sa joace dupa regulile OMC cand acestea ar putea avantaja o alta tara". La randul sau, senatorul Lindsey O. Graham i-a sfatuit pe partenerii chinezi sa colaboreze cu SUA pentru a realiza o reforma valutara semnificativa." Congresul a fost incredibil de rabdator in aceasta chestiune si consecintele inactiunii in lipsa unei reforme reale sunt prea mari pentru prea multe sectoare ale economiei noastre", a precizat Graham, citat de "Washington Post".
Dupa ce presedintele american George W. Bush a declarat pentru "Fox News" ca ar fi "nesabuit" din partea Chinei sa incerce sa scada valoarea dolarului, un alt economist de la Academia Chineza de Stiinte Sociale a afirmat ca Republica Chineza nu-si va vinde rezervele de dolari atata timp cat nu vor exista neintelegeri majore cu Statele Unite. Zhang Ming a recunoscut pentru Agentia France Press ca, intr-adevar, si China ar avea de pierdut daca s-ar produce o prabusire a dolarului.
Pentru mai multe detalii accesati si
"China ameninta SUA"
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-08-09&id=225010
REACTII LA CALD
Eduard IVASCU, sef Departament Economic:
"Guerilla verbala care s-a declansat in ultimele zile intre Statele Unite si China este doar partea vizibila a unui "ghem" de interese care obliga cele doua tari mai curand la o casnicie din interes decat la un divort motivat de principii.
Sunt in joc relatii comerciale bilaterale de sute de miliarde de dolari si datorii care se ridica cam tot la acest nivel, motiv pentru care reactiile pripite sunt excluse de ambele parti. Ironic este insa faptul ca moneda americana, mandria unchiului Sam, a ajuns, in mainile urmasilor lui Mao, o arma care ar putea fi fatala Statelor Unite".