Ziua Logo
  Nr. 3965 de marti, 26 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Blocaj rutier in centrul Capitalei dupa ce Politia a inchis Calea Victoriei, fara acordul Primariei
 26 iunie, 15:49 
foto: Mircea PAUN
Sute de masini au blocat bulevardul Magheru (sensul spre Universitate) din Bucuresti din cauza Politiei Rutiere care a inchis, fara acordul Primariei, Calea Victoriei - tronsonul cuprins intre Palatul Regal si Cercul Militar National - pentru ca o mana de reprezentanti ai Prefecturii, Ministerului de Interne si ai Ministerului Apararii sa sarbatoreasca ''Ziua Drapelului''. Comisarul Constantin Stroescu din cadrul Brigazii Rutiere de Politie a Capitalei a declarat, agentiei Mediafax, ca tronsonul amintit a fost inchis la solicitarea Prefecturii Capitalei si Ministerului Apararii, insa aceste institutii nu au primit avizul municipal pentru a restrictiona circulatia in Bucuresti. Totusi, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, il contrazice pe comisarul Stroescu, afirmand ca politistii au actionat legal, in baza unui aviz din partea Primariei Capitalei. Cu sau fara aviz, temperatura din centrul Capitalei se apropie de 50 de grade Celsius iar traficul rutier, si asa aglomerat din cauza nenumaratelor lucrari, a fost blocat total in zona centrala.
Politia si Jandermeria au blocat cu garduri de protectie tronsonul de pe Calea Victoriei cuprins intre Palatul Regal si Cercul Militar National, zona in care - spune Politia - se vor desfasura "festivitati de Ziua Drapelului". Politia Rutiera a inchis portiunea de strada fara sa aiba si un aviz din partea Primariei Capitalei, autoritatea care administreaza drumurile publice.
Agentii de la Politia Rutiera ii indemnau pe soferii care veneau pe Calea Victoriei spre Bulevardul Elisabeta sa asculte radiourile, unde, spun ei, "s-a anuntat inchiderea". Cateva posturi de radio din Bucuresti, contactate de agentia Mediafax, au negat insa ca ar fi primit o astfel de avertizare.
Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cand Guvernul revolutionar a decretat ca Tricolorul - rosu, galben si albastru - sa reprezinte steagul national al tuturor romanilor. Cele trei culori asezate in mod egal reprezinta principiul egalitatii, iar orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea.
Avertizare Cod portocaliu
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cu Cod portocaliu pentru ziua de azi, 26 iunie, in judetele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Braila, Ilfov si municipiul Bucuresti. Avertizarea cu Cod portocaliu inseamna ca sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare.
De asemenea, meteorologii avertizeaza ca incepand din orele dupa-amiezei instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in regiunile vestice, nordice si centrale si se va manifesta prin frecvente intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie, descarcari electrice, iar pe spatii restranse ploi cu caracter torential insotite de grindina.
Se mentine avertizarea cu Cod galben pentru judetele Alba, Arad, Arges, Bacau, Buzau, Brasov, Caras-Severin, Constanta, Dambovita, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Mehedinti, Prahova, Sibiu, Timis, Tulcea, Vaslui, Valcea si Vrancea.
Restrictii pe caile ferate si pe drumurile nationale
Canicula perturba si mersul trenurilor. Din cauza temperaturilor ridicate care dilata sinele de cale ferata, trenurile de calatori circul� cu viteze cuprinse intre 60 si 80 de kilometri pe ora. Sunt afectate 66 de rute, intre care Bucuresti-Timisoara, Bucuresti-Galati, Bucuresti-Giurgiu. Restrictii au fost impuse si pe drumurile nationale din 30 de judete. Din cauza temperaturilor ridicate, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri a luat decizia ca incepand de astazi sa interzica temporar circulatia vehiculelor care au mai mult de 7,5 tone.
REACTII LA CALD
Adrian ENCULESCU, redactor ZIUA online:
''Decat sa stai 2-3 ore prins in trafic mai bine lasi masina in fata blocului si-ti faci abonament la metrou. Cu 22 de lei noi te poti plimba cat vrei pe toate cele 3 magistrale. Fara soare, fara claxoane, fara benzina. Sau pleci de acasa la 5 dimineata ca sigur atunci e liber''.
 Afisari: 120  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2007-06-26
 18:40 
Liiceanu: Nu vreau sa ma injosesc explicand
 18:09 
Romanul care a spart codurile NASA, trimis in judecata
 18:00 
Deputatii dezbat varianta PSD pe agricultura
 15:51 
Festival pentru cei mai gustosi porcusori de Guineea
 15:50 
Presedintele, originar din Murfatlar
 15:18 
Radu Stroe: Parlamentul ar putea lua in calcul demiterea lui Geoge Maior
 Top afisari / comentarii 
 Ciorapeanu (8228 afisari)
 Autostrada Marii Negre (4354 afisari)
 Statul tolereaza "Biserica KGB" (2608 afisari)
 Candidatul Cotrocenilor la TVR, respins (2235 afisari)
 Un proces care nu se mai incheie: Eliade si Evreii (2015 afisari)
 Festival pentru cei mai gustosi porcusori de Guineea (767 afisari)
 Romanul care a spart codurile NASA, trimis in judecata (403 afisari)
 Liiceanu: Nu vreau sa ma injosesc explicand (348 afisari)
 Blocaj rutier in centrul Capitalei dupa ce Politia a inchis Calea Victoriei, fara acordul Primariei (120 afisari)
 Presedintele, originar din Murfatlar (110 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01235 sec.