Ziua Logo
  Nr. 3954 de miercuri, 13 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Omar Hayssam: Persoanele vinovate de rapire se plimba libere prin Romania
Hayssam, condamnat la 20 de ani de inchisoare in procesul rapirii jurnalistilor
 13 iunie, 18:29 
Omar Hayssam, inainte sa fuga din tara (Foto: Lucian CURELARIU)
Instanta Curtii de Apel Bucuresti l-a condamnat, azi, pe omul de afaceri Omar Hayssam la 20 de ani de inchisoare in procesul in care este acuzat de acte de terorism in legatura cu rapirea a trei jurnalisti romani in Irak. La cateva ore dupa ultimul termen in proces, Omar Hayssam a intervenit telefonic la mai multe posturi de televiziune din Romania. Intrebat insistent despre dezvaluirile incendiare promise de acesta, intr-o scrisoare, in schimbul amanarii pronuntarii in dosarul in care este acuzat de acte de terorism, sirianul a refuzat sa dea declaratii in acest sens. Aparatorii lui Hayssam au precizat ca vor face recurs.
Hayssam a primit doua pedepse - de 20 de ani, respectiv 15 ani pentru acte de terorism, urmand sa execute pedeapsa cea mai mare.
Instanta a mai dispus confiscarea sumei de 30.000 de dolari si daune morale de cate doua milioane de euro pentru fiecare dintre cei trei jurnalisti rapiti la Bagdad.
Instanta a mai dispus masura sechestrului asigurator pe anumite bunuri ale lui Omar Hayssam si ale sotiei sale, precum si cheltuieli judiciare catre stat de 70.000 de lei.
Totodata, instanta i-a interzis anumite drepturi civile si cetatenesti pentru o perioada de zece ani dupa executarea pedepsei cu inchisoarea.
La pronuntarea instantei nu a participat nici unul dintre membrii familiei lui Omar Hayssam.
Decizia Curtii de Apel Bucuresti poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Omar Hayssam si Mohammad Munaf au fost acuzati de initiere, constituire si sprijinirea unei asocieri in scopul savarsirii de acte de terorism.
La 26 aprilie 2006, instanta Curtii de Apel Bucuresti a decis judecarea lui Omar Hayssam in stare de libertate, pe motive medicale. Ulterior, anchetatorii au stabilit "cu certitudine" ca sirianul a parasit ilegal Romania si ca se afla in afara spatiului national, iar Curtea de Apel Bucuresti a emis pe numele sau, in 26 iunie, un mandat de urmarire internationala.
La aflarea sentintei, Hayssam a facut declaratii telefonice. Dovezile promise raman ...promisiuni
Judecatorii au hotarat sa finalizeze ancheta fara sa-l audieze pe sirianul dat in urmarire internationala, dupa ce a fugit din tara in urma cu un an.
Omar Hayssam a declarat, azi, ca se astepta la pedeapsa primita si ca judecatorul care a instrumentat dosarul a fost readus in magistratura special pentru cazul sau.
Omul de afaceri sirian a mai declarat, azi, la Realitatea TV, ca decizia justitiei romane era previzibila si ca persoanele care se fac vinovate de rapire se plimba libere prin Romania, iar serviciile secrete ii cunosc pe cei vinovati. El a insistat, inca o data, ca poate prezenta probe care sa-i demonstreze nevinovatia, dar ca nu are niciun motiv sa vina in Romania ca sa fie scos "tap ispasitor de justitia romana".
Avocatul lui Omar Hayssam, Ioan Cazacu, a declarat ca nu exista motivarea acestei sentinte. "Juridic, o calific ca nelegala, intrucat in dosar nu exista probele care sa ateste vinovatia", este de parere avocatul.
Ioan Cazacu a mai spus ca ar fi trebuit ca dosarul sa fie repus pe rol pentru a se completa probatoriul. "Nu se poate stabili vinovatia sau nevinovatia pe baza probelor existente in dosar. Cred ca doamna judecator s-a grabit", a sustinut avocatul lui Omar Hayssam. "Daca Curtea irakiana il va achita pe Munaf sa vedem cum se va justifica sentinta de astazi", a adaugat Cazacu.
Totodata, avocatul a precizat ca va face recurs, pentru ca nu exista probatoriul care sa duca la o asemenea sentinta.
Un alt verdict in cazul jurnalistilor rapiti va fi dat la sfarsitul lunii iunie in Irak. Curtea Suprema de Justitie din Bagdad va hotari daca va mentine sentinta de condamnare la moarte a lui Mohamad Munaf data de instantele inferioare.
Pentru mai multe detalii despre cazul Omar Hayssam, plecarea ilegala a acestuia din tara si legatura lui cu rapirea jurnalistilor, accesati:
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-05-28&id=221352
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-03-29&id=218348
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-03-24&id=218179
si
http://www.ziua.ro/display.php?data=2005-08-05&id=182134
REACTII LA CALD
Andrei GHITUSCA, redactor Departament Investigatii:
"Intr-o oarecare masura, a primit ceea ce i se cuvenea. Totusi, in spatele acestui caz, cu mari implicatii politice, nu are cum sa fie doar Hayssam. Ramane de vazut ce informatii va aduce la recurs in apararea sa, in ultimul timp lansand mai multe "amenintari" ca "va vorbi" despre adevaratii vinovati".
A.Gh.  
 Afisari: 135  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
Stirile zilei 2007-06-13
 17:25 
17 ani, niciun vinovat
1 comentariu
 16:41 
Financial Times: Probabil ca Raportul CE din 27 iunie nu va sanctiona Romania
 15:39 
George Maior audiat in cazul Coldea
 15:05 
O vara fara ordonante
 Top afisari / comentarii 
 Mineriada presei (5231 afisari)
 Solutia Coposu la problema Basescu (3109 afisari)
 Albanezii i-au furat ceasul lui Bush (2696 afisari)
 Ucisa in numele onoarei (2298 afisari)
 Casele celebritatilor (2113 afisari)
 17 ani, niciun vinovat (165 afisari)
 Hayssam, condamnat la 20 de ani de inchisoare in procesul rapirii jurnalistilor (135 afisari)
 George Maior audiat in cazul Coldea (113 afisari)
 Financial Times: Probabil ca Raportul CE din 27 iunie nu va sanctiona Romania (80 afisari)
 O vara fara ordonante (58 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03443 sec.