Ziua Logo
  Nr. 3836 de marti, 23 ianuarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Seful statului sustine ca nu vrea sa fie implicat in deciziile partidelor
Basescu i-a avertizat pe membrii Guvernului ca SRI-ul le-a ascultat convorbirile
 23 ianuarie, 16:36 
Ion ILIESCU
"N-am cerut PD-ului iesirea de la guvernare. Le multumesc, insa, pentru ca au luat o decizie inteleapta". Presedintele Traian Basescu a tinut sa explice viziunea sa asupra situatiei tensionate de pe scena politica romaneasca, intr-un interviu acordat aseara televiziunii publice. Seful statului a vorbit despre scandalul biletului trimis de premierul Tariceanu si a dat raspuns la acuzatiile legate de presupusele grupuri de interese din jurul presedintiei. "Poate daca Seres ar fi tinut cont de avertismentul meu, nu ar fi fost la Parchet azi", a sustinut Basescu. Mai mult, el s-a confesat moderatoarei Televiziunii publice ca i-a informat pe membrii Guvernului ca SRI-ul le-a inregistrat convorbirile, iar continutul acestora este grav. La numai cateva ore de la incheierea interviului, Inalta Curte de Justitie si Casatie (ICCJ) a decis punerea in libertate a celor celor patru arestati din dosarul privatizarilor strategice - Stamen Stanchev, Vadim Benyatov, Dorinel Mucea si Mihai Radu Donciu, dupa ce a admis recursul acestora la prelungirea mandatelor. Cei patru sunt acuzati de spionaj si tradare prin divulgare de date confidentiale, in acelasi dosar figurand si numele fostului ministru conservator al Economiei, Codrut Seres.
Basescu: "Nu doresc sa fiu implicat in deciziile partidelor"
Traian Basescu a salutat decizia democratilor de a ramane la guvernare si precizeaza ca nu le-a cerut niciodata sa se retraga, fiind de parere ca democratii au luat hotararea corecta cand au decis sa ramana in Alianta. "N-am cerut PD-ului iesirea de la guvernare. Le multumesc, insa, pentru ca au luat o decizie inteleapta. Le cer si lor, si liberalilor sa nu ma amestece in partide. Eu sunt presedintele Romaniei, simpatizez Partidul Democrat, dar in actiunea institutionala nu doresc sa fiu implicat in deciziile partidelor", a clamat cel supra-numit "presedintele jucator".
Basescu despre biletelul trimis lui Seres: "Nu am intervenit niciodata pentru nimeni si nici nu voi interveni"
Un alt biletel care a facut subiectul primelor pagini a fost cel trimis de presedintele Traian Basescu ministrului Economiei de la acea perioada, Codrut seres. Presedintele a dat asigurari ca nu a intervenit niciodata pentru ALRO si nici pentru o alta companie, si ca biletul a fost doar un avertisment "expres pentru ministrul Economiei".
"Poate daca Seres ar fi tinut cont de avertismentul meu, nu ar fi fost la Parchet azi. Atentionarea de la finalul biletului privind afacerile statului care nu ar fi fost aceleasi cu cele ale economiei romanesti nu a fost o ironie ci un avertisment cat se poate de serios in legatura cu afacerile cu energie si Tbaietii desteptiT", a afirmat Basescu.
Acesta a adaugat ca-i atentionase intr-o sedinta de guvern pe toti ministii si nu numai pe Seres spunandu-le ca SRI-ul a facut deja cateva inregistrari cu convorbiti de-ale acestora, convorbiri care cuprind lucruri grave."Le-am si spus: sunt doua mii si ceva de mandate in Romania, cum Dumnezeu se intampla ca voi, membri ai cabinetului, vorbiti chiar cu unii care sunt in atentia organelor penale", a declarat Traian Basescu.
"Daca Seres ar fi fost nelamurit sau interesat de subiect m-ar fi sunat sa ma intrebe de ce am spus ca nu vad interesele Guvernului identice cu cele ale economiei romanesti. Dar nu m-a sunat, dovada ca nu-l interesa. Cat despre intelegerea mesajului, Seres nu pare un baiat care nu poate sa inteleaga anumite lucruri. Dar n-a vrut sa inteleaga", a adaugatTraian Basescu
"Nu am intervenit pentru ALRO, nu am intervenit niciodata pentru nimeni si nici nu voi interveni... Orice interventie in favoarea lui Rompetrol e binevenita. Probleme apar atunci cand se intervine pentru patronii lor", a incheiat Basescu.
Eliberare in dosarul scurgerilor de informatii
Inalta Curte de Justitie si Casatie (ICCJ) a decis punerea in libertate a celor celor patru arestati din dosarul privatizarilor strategice - Stamen Stanchev, Vadim Benyatov, Dorinel Mucea si Mihai Radu Donciu, dupa ce a admis recursul acestora la prelungirea mandatelor. Cei patru, acuzati de spionaj si tradare prin divulgare de date confidentiale, au primit interdictie de a parasi tara. In acelasi dosar in care cei patru figureaza ca invinuiti apar si numele fostului ministru conservator al Economiei, Codrut Seres, si cele ale Robert Naegoe, Mustafa Oral, Michal Susak si Mircea Calin Flore, cercetati in stare de libertate.
Guvernul Tariceanu, cel mai bun dupa '90, dar un guvern mediocru
Traian Basescu a caracterizat sec activitatea actualului Guvern: "este cel mai bun dupa 1990, dar este mediocru". "Cresterea economica, investitiile tot mai mari sunt rezultate care nu pot fi trecute cu vederea. Faptul ca guvernul a trecut cu bine peste 2006 si a facut ca 1 ianuarie 2007 sa devina data fixa sunt merite pe care un guvern Adrian Nastase cu siguranta nu le-ar fi putut duce la indeplinire", a fost de parere seful statului. Cu toate acestea, lipsa unor programe eficiente si pierderea de fonduri importante raman ca "pete" si fac ca guvernul sa fie "mediocru". Singurii ministri de isprava in viziunea presedintelui ''impartial'' sunt doar cei propusi sau membri PD: "Sunt ministri care au avut performante si au reusit sa elimine 2008 si sa intram in UE in 2007, la Justitie, la Interne, la Mediu. Dar, cu toate astea, este un guvern mediocru", a spus Basescu.
"Institutiile statului functioneaza ca pe vremea PSD-ului"
In opinia presedintelui Basescu, biletelul adresat lui de premierul Tariceanu a fost prima proba, dupa 17 ani, despre modul cum functioneaza relatiile intre institutii. "Nu s-a schimbat nimic fata de ce facea PSD", a acuzat Basescu, precizand ca "asta a fost doar primul astfel de semn din partea lui Tariceanu". Interventia primului-ministru reprezinta, in viziunea presedintelui tarii, o "proba vizibila" a politicii bazate pe interventii, consacrata de guvernul Nastase si de care "actualul cabinet nu s-a desprins". "Este foarte greu sa vorbim de trafic de influenta", a adaugat presedintele, intrebat daca ar califica astfel interventiile primului ministru.
Motivul pentru care presedintele nu a dat publicitatii biletelul chiar in momentul primirii sale a fost, a explicat Basescu, acela ca noul guvern venea dupa PSD, formatiune care suferea de o mare lipsa a credibilitatii.
Tariceanu: Presedintele Basescu are o apetenta deosebita pentru scandal
Presedintele Basescu si premierul Tariceanu
Premierul Tariceanu a refuzat sa comenteze declaratiile presedintelui Basescu la adresa sa si a membrilor Guvernului, insa a precizat ca intre el si presedinte este o diferenta de preocupari.
"Nu comentez. Vedeti este exact ceea ce spuneam. Este o diferenta intre mine si presedintele Basescu: presedintele are o apetenta deosebita pentru talk-show-uri televizate, pentru scandaluri si pentru situatii de conflict, iar eu prefer sa ma ocup de problemele cu care se confrunta oamenii. Este o diferenta de preocupari", a declarat astazi Tariceanu, citat de NewsIn.
"PSD incearca o lovitura de stat prin schimbarea legii referendumului"
In ceea ce priveste incercarea PSD-ului de a-l revoca din functie, presedintele a opinat ca "PSD incearca o lovitura de stat prin schimbarea legii referendumului". Cel care se afla insa cu adevarat in spatele actiunii de revocare a sa este "batranul Iliescu", nicidecum Geoana, care este manipulat de fostul sef de stat. "si e perfect justificata actiunea PSD-ului", a adaugat presedintele: "Iliescu are un dosar legat de mineriada...". "Eu nu sunt un presedinte de tip Iliescu", a declarat Basescu, cerand sa fie lasat "in pace sa imi indeplinesc atributiunile de presedinte".
Ion Iliescu: Acuzele lui Basescu, "facute la nervi, incorecte si imorale"
Ion Iliescu a numit acuzele presedintelui la adresa sa, intr-o interventie avuta aseara la postul de televiziune Antena 3 drept interventii "facute la nervi, incorecte si imorale", ce il dezvaluie pe presedinte drept "un om care si-a pierdut controlul si uzul ratiunii". Iliescu a apreciat ca aceste reactii dure la adresa sa sunt o urmare a presiunii la care a fost supus presedintele: "A intrat intr-o situatie de enervare extrema si ma acuza pe mine de manipulari si intrigi fara niciun temei", a tinut sa precizeze Iliescu.
Mircea Geoana: Prin acuzatiile privind mineriada, Basescu a dat o instructiune directa procurorilor
"Prin acuzatiile aduse lui Ion Iliescu privind dosarul mineriadei, presedintele Traian Basescu a adus o amenintare directa, si dat o instructiune directa procurorilor care se ocupa de acest dosar", a intervenit, la randul sau aseara, la Antena 3, presedintele Partidului Social Democrat (PSD) , Mircea Geoana.
Referindu-se la acuzatiile aduse de seful statului PSD Geoana a fost de parere ca acestea dovedesc ''teama pe care o are Traian Basescu in privinta suspendarii in Parlament''.
''Traian Basescu mi s-a parut un om politic timorat, probabil de teama acestei suspendari. si cred ca a inceput sa-i fie frica ca acest procedeu constitutional va duce la suspendarea sa'', a mai adaugat Geoana.
Cititi mai multe in ZIUA de maine!
REACTII LA CALD
Carmen EPURAN, redactor Departament Politica Interna:
"Discursul presedintelui s-a axat pe doua teme: desfiintarea premierului, pe care l-a acuzat in mod repetat ca perpetueaza sistemul ticalosit al PSD si criticarea fostului partid de guvernamant si in special criticarea fostului presedinte Ion Iliescu, pe care l-a acuzat ca pune la cale o noua "mineriada", acum la batranete, aluzie la tentativa PSD de suspendare a sa. In ceea ce-l priveste pe Tariceanu, Basescu a simtit nevoia sa-i plateasca toate politele ramase restante in ultimele zile si la care presedintele nu a apucat sa raspunda: comparatia cu Lukasenco, acuzatiile privind protejarea unor grupuri de binterese pe langa Cotroceni. Probabil cea mai surprinzatoare declaratie a lui Basescu a fost cea legata de delimitarea de PD. Basescu le-a cerut democratilor si liberalilor la un loc sa nu-l amestece in treburile lor de partid, dovada clara ca neintelegerile PD-preseidnte legate de iesirea de la guvernare au existat. "
Cristina STEFAN  
 Afisari: 290  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Preaiubitul cade vertiginos din lac in put ! asa patesc toti disperatii   de Raquel
A r h i v a
Stirile zilei 2007-01-23
 16:01 
Zile grele pentru ANI
 16:00 
Studiu pentru stabilirea eventualelor legaturi intre cancer si utilizarea telefonului mobil
 Top afisari / comentarii 
 Documentul "fugii" lui Tismaneanu (4154 afisari)
 Prezidentiale anticipate (3146 afisari)
 Basescu si "tradarea" PD (2690 afisari)
 Mana-n mana (2557 afisari)
 Boala geniilor (2540 afisari)
 Basescu i-a avertizat pe membrii Guvernului ca SRI-ul le-a ascultat convorbirile (290 afisari)
 Zile grele pentru ANI (62 afisari)
 Studiu pentru stabilirea eventualelor legaturi intre cancer si utilizarea telefonului mobil (47 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00945 sec.