Ziua Logo
  Nr. 3787 de miercuri, 22 noiembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Editia de ora 16
Gheorghe Flutur, ministru pana diseara
 22 noiembrie, 16:13 
Premierul Calin Popescu-Tariceanu (foto: Mircea PAUN)
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va cere revocarea din functie a ministrului Gheorghe Flutur. Seful Executivului a explicat ca ar fi fost normal ca Flutur sa-si dea demisia de onoare din moment ce PNL i-a retras sprijinul politic. In timpul sedintei de Guvern din aceasta dimineata, ministrului Agriculturii i s-a solicitat sa se retraga din functie, dar acesta a refuzat categoric. Singurul om care sta in calea revocarii din functie a lui Flutur este presedintele Traian Basescu, care va primi in aceasta seara cererea premierului.
Tariceanu: Ministrii sunt numiti politic
Calin Popescu Tariceanu a anuntat, la Palatul Victoria, ca va inainta astazi presedintelui Traian Basescu cererea de revocare din functie a ministrului Agriculturii, Padurii si Dezvoltarii Rurale, Gheorghe Flutur. Premierul a adaugat ca i-a cerut lui Flutur sa demisioneze dar acesta a refuzat. ''Avand in vedere ca lui Flutur i s-a retras sprijinul politic, era normal ca acesta sa demisioneze din functia de ministru. El nu se reprezinta personal in Guvern, ci este numit politic. I-am comunicat oficial domnului Flutur ca ii solicit demisia. I-am dat posibilitatea sa-si prezinte demisia avand in vedere ca domnia sa nu mai reprezinta in acest moment PNL-ul in Guvern. Domnul Flutur, din pacate, nu a vrut sa o faca, asa incat, astazi, voi inainta presedintelui cererea de revocare din functie Potrivit Constitutiei, premierul propune revocarea sau numirea unui ministru, iar presedintele tarii este cel care aproba'', a spus Tariceanu, citat de Rompres.
Intrebat cum va fi vazuta de la Bruxelles revocarea lui Flutur, seful Executivului a explicat ca primul criteriu de selectie al ministrilor este cel politic, si nu cel profesional. ''De la Bruxelles, decizia va fi privita asa cum trebuie sa fie privita, adica politic. Ministrii in Guvern nu sunt selectati pe criterii (...) Primul criteriu de selectie este cel politic, si nu cel profesional. Daca ar fi cel profesional, va spun ca m-ati intreba de ce nu l-am pus pe Ilie Sarbu. Sunt sute si sute de specialisti pe domeniul agriculturii in Romania. Ministrii reprezinta vointa politica si sustin programul politic al unui partid. Acesta este sensul reprezentarii ministrilor in guvern. Sigur ca trebuie sa aiba si un set de competente, fara indoiala, si nu exista penurie de persoane care sa poata sa preia un astfel de portofoliu'', a afirmat primul ministru.
Premierul a anuntat ca va numi, saptamana viitoare, la Ministerul Agriculturii, o persoana care sa poata face fata cel putin la fel de bine portofoliului ca si Gheorghe Flutur. ''Voi desemna o persoana care sa poata face fata cel putin la fel de bine ca domnul Flutur. Nu aveti nici o grija in acest sens''.
Stoica nu-l vede bine pe Tariceanu
Valeriu Stoica, fost presedinte al PNL si actual lider al Platformei liberale, a declarat, pentru NewsIn, ca parlamentarii care sustin platforma intentioneaza sa-i retraga sprijinul politic lui Tariceanu, in acelasi timp spunand ca acesta nu are ''legitimitatea'' sa ceara revocarea lui Flutur.
''Ultimul act de agresivitate politica comis de Calin Popescu Tariceanu, impotriva ministrului Gheorghe Flutur, demonstreaza ca presedintele PNL n-a urmarit niciodata in mod real dialogul in partid. Dimpotriva, de la congresul din ianuarie 2005 si pana azi a urmarit in mod consecvent inlaturarea tuturor competitorilor politici din partid'', a spus Stoica.
''Tariceanu a ramas inconjurat de yesmeni si de cativa acoliti care il sprijina in pastrarea puterii cu orice pret, sacrificand interesele PNL si ale Romaniei. Iata de ce parlamentarii din grupul pentru platforma liberala vor hotari daca ii mai acorda acorda sprijin politic in continuare. Daca ii vor retrage sprijinul politic, premierul va pierde majoritatea si in Camera Deputatilor si in Senat, iar in aceste conditii el va avea obligatia politica si morala sa-si dea demisia din functia de premier'', a opinat Valeriu Stoica.
''In aceste conditii, Calin Popescu Tariceanu nu mai are legitimitate politica si morala sa-i ceara presedintelui Romaniei revocarea din functie a lui Gheorghe Flutur'', a conchis el.
Pentru mai multe detalii legate de acest subiect cititi si http://www.ziua.net/display.php?data=2006-11-22&id=211623
Nu ratati editia de maine a ziarului ZIUA!
REACTII LA CALD
Ovidiu BANCHES, redactor Departament Politica Interna:
''Hotararea premierului Calin Popescu Tariceanu de a-l revoca din functie pe ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, ramas fara sustinerea PNL, va deveni un nou punct de referinta in istoria zbuciumata a Aliantei. De acum incolo, "jucatorii" - legitimi, sau mai putin - isi vor folosi toate cartile din mana sau "din maneca" pentru a castiga potul: stampila Aliantei D.A.''.
Adrian ENCULESCU  
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Preaiubitul a aprobat demiterea !!   de Raquel
Bine i-a facut lui Flutur ! Sa-l puna Stolo ministru in guvernul lui din umbra,   de Raquel
A r h i v a
Stirile zilei 2006-11-22
 16:13 
Steaua merge mai departe in Cupa UEFA
 16:12 
Parintele Calciu Dumitreasa va fi inmormantat in tara
 Top afisari / comentarii 
 Marea tradare (7926 afisari)
 Zoia Ceausescu s-a stins din viata (4105 afisari)
 Doinea Cornea: Basescu, specialist in distrugerea partidelor istorice (2935 afisari)
 Prada PNL (2464 afisari)
 Atac la icoane (2128 afisari)
 Gheorghe Flutur, ministru pana diseara (261 afisari)
 Parintele Calciu Dumitreasa va fi inmormantat in tara (141 afisari)
 Steaua merge mai departe in Cupa UEFA (33 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00821 sec.