Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.

Colegi ai PD-L din Partidul Popular European ne-au pus gand rau Europarlamentarul german Elmar Brok cere activarea clauzelor de salvgardare in cazul Romaniei si BulgarieiEuroparlamentarul german Elmar Brok, membru al grupului PPE-DE (Partidul Popular European (Crestin-Democrat) si al Democratilor Europeni) din Parlamentului European, din care fac parte si democrat-liberalii domnului Emil Boc, considera ca situatia din Romania si Bulgaria s-a inrautatit, dar ca exista diferente intre cele doua state, si a cerut activarea clauzelor de salvgardare cu urmatoarea ocazie, relateaza Reuters, citata de NewsIn. Comisia Europeana a suspendat miercuri un ajutor pentru Bulgaria in valoare de sute de milioane de euro, din cauza coruptiei si proastei gestionari a fondurilor europene si a criticat Romania pentru progrese insuficiente in lupta anticoruptie, relateaza Reuters. "Blocarea fondurilor europene pentru Bulgaria este decizia corecta, care trebuia luata de mult. Este singurul mod de a asigura credibilitatea procesului de extindere. Este de asemenea un semnal important ca UE foloseste banii contribuabililor in mod responsabil si ca guvernele care primesc banii trebuie sa fie pregatite pentru astfel de masuri de blocaj. Situatia din ambele tari s-a inrautatit, mai degraba decat imbunatatit de la aderarea lor la UE, dar intre ele exista diferente. As dori sa cer Comisiei sa activeze clauzele de salvgardare prevazute in tratatele de aderare, cu urmatoarea posibila ocazie", a declarat oficialul european.
Europarlamentarul este un sustinator fervent al activarii clauzelor de salvgardare. Elmar Brok, membru influent in biroul politic al Partidului Popular European, cel mai numeros grup din Parlamentul European, declara pentru Deutsche Welle in mai 2007 ca grupul sau ar putea cere activarea clauzelor de salvgardare daca nu vor fi organizate alegeri anticipate. Surse din grupul PPE confirmau in 2007 faptul ca europarlamentarii germani sunt cei mai ingrijorati in ce priveste regresele din Justitie si recentele regrupari din Parlamentul Romaniei. Delegatia germana este cea mai numeroasa si influenta in PPE. PPE-DE este cel mai puternic grup parlamentar din PE, avand 277 de parlamentari din cele 27 de state membre UE. M.N.
|