Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

In martie 2006, Franck Wolf, reprezentant republican al Virginiei in Congres (si un mare prieten al Romaniei) a propus crearea unei comisii bi-partizane formate paritar din personalitati marcante ale politicii internationale a SUA, pentru a oferi o viziune independenta asupra situatiei din Irak.

S-a constituit atunci un Grup de studiu pentru Irak, sub conducerea lui James A.Baker III - fostul Secretar de Stat al lui Bush Sr. - si a fostului congresman democrat de Indiana, Lee H. Hamilton, unul din co-presedintii Comisiei "11 septembrie". La 6 decembrie 2006, Comisia Baker-Hamilton a prezentat raportul sau presedintelui Bush.

Comisia a alergat contra cronometru, cu spaima constanta ca evenimentele i-o vor lua inainte, si sub presiunea crescanda a dezbaterii electorale foarte fierbinti din ultimele luni. Presa sustine ca o vreme au existat doua rapoarte care se bateau cap in cap - situatie care ii poate trezi cititorului amintiri din copilaria parlamentarismului romanesc - si ca versiunea democratilor recomanda retragerea completa a trupelor americane din Irak pana la sfarsitul lui 2007.

Opinia democratilor este ca armata americana din Irak e prinsa in mijlocul unui razboi civil. Si ca, atata vreme cat guvernul irakian nu percepe o puternica presiune pentru retragerea trupelor americane, nu va percepe nici urgenta stabilizarii durabile a situatiei. Cel mai activ adversar al anuntarii unui calendar de retragere a fost J. Baker, care a invocat acelasi risc pe care si presedintele Bush l-a enuntat, anume acela ca un termen-limita ar fi o invitatie directa adresata militiilor religioase si insurgentilor irakieni sa declanseze o mare ofensiva la data - previzibila - a retragerii americane.

Raportul Baker-Hamilton nu evita niciuna dintre cele doua primejdii. El e un compromis tipic pentru Washington: nu fixeaza explicit nici un calendar, dar lasa sa se citeasca printre randuri unul, bine stabilit, recomandand ca retragerea sa inceapa "relativ repede" - ceea ce, in codul exprimarilor oficiale prudente, ar insemna nu mai tarziu de primul semestru al anului viitor. Chiar daca nu precizeaza si o data-limita pentru sfarsitul retragerii, Raportul infirma pozitia Casei Albe, care pledeaza pentru un "final deschis" al intregii operatii din Irak.

Al doilea element care se indeparteaza de pozitia Casei Albe se refera la importanta pe care Comisia o acorda actiunilor diplomatice in tarile vecine cu Irakul. Raportul insista asupra prioritatii initiativelor diplomatice fata de cele militare in intregul Orient Apropiat, inclusiv in relatia cu Iranul si Siria. O conferinta regionala pentru pace in Irak - sau chiar in intreaga regiune a Orientului Mijlociu, incluzand aici si problema palestiniana, cum propunea Tony Blair la 16 noiembrie - ar deschide calea unor discutii directe cu Damascul si Teheranul. Or, Bush, care a situat ambele capitale pe "axa raului", nu e deloc dispus sa solicite bunavointa acestor capitale. Si nici nu se poate sti cum ar raspunde cele doua state unei asemenea solicitari: cel mai probabil, vor prefera, macar intr-o prima faza, sa-si umileasca dusmanul declarat si sa urce pretul final al negocierii la cote astronomice.

Cum spunea recent democratul Tom Lantos, viitor presedinte al Comitetului de Relatii Externe al Camerei Reprezentantilor - si el bine cunoscut opiniei publice romanesti - in Irak "nu exista nici un glont de argint", nici o solutie miraculoasa, ca glontul care nu-si greseste niciodata tinta din povestile cu cowboy.