Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Pastorala la sarbatoarea Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos

Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Dumnezeu-Tatal, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare

"Doamne, Dumnezeul puterilor, intoarce-ne si arata-ti fata si ne vom mantui". (Ps. 79, 7)

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,

Dreptmaritori crestini,

In aceasta staruitoare rugaciune a Psalmistului se aduna intreg suspinul si dorul unei lumi pierdute in pustia instrainarii si necunoasterii lui Dumnezeu, al unei omeniri care, in instrainarea sufleteasca si mahnirea unei vietuiri ce nu se mai impartasea de Viata si binecuvantarea dumnezeiasca, striga prin alesii ei: "Dumnezeule milostiveste-Te spre noi si ne binecuvinteaza, lumineaza-ti fata peste noi si ne miluieste" (Ps. 66, 1).

Un asemenea strigat inaltat spre Tronul slavei si milostivirii divine izbucnea, desigur, dintr-o deznadajduitoare experienta: anume ca, odata indepartat de la fata lui Dumnezeu, pentru a se afunda in intunericul pacatului, omul nu-si mai poate gasi singur calea de intoarcere catre Creatorul vietii. Iar viata omeneasca, atunci cand omul nu-L mai poate vedea cu ochii sufletului pe Cel al carui chip il poarta si a carui asemanare trebuie sa devina prin ascultare si stradanie ajutata de har, o asemenea viata se afla departe de mireasma vesniciei.

Acea strigare a Psalmistului catre Dumnezeu: "intoarce-ne si arata-ti fata" (Ps. 79, 7), ne incredinteaza, asadar, ca nu de la sine, nu prin hotararea si vointa sa mai putea reveni omul lipsit, prin calcarea poruncii, de libertatea harului, in comuniunea cu Sfanta Treime, ziditoarea si binefacatoarea lui.

Iata, iubitii mei, ca doar trezirea constiintei totalei neputinte omenesti in a afla izbavirea si apoi cunoasterea iubirii dumnezeiesti pot duce o astfel de rugaciune catre ceruri: "arata-ti fata Ta si ne vom mantui" (Ps. 79, 7) . Iata cat de arzatoare era setea de mantuire a lumii care inca pastra cuvantul lui Moise, care spusese: "Nu va putea omul sa-Mi vada fata si sa traiasca" (Iesirea 33, 20). Dar, Acela care spusese aceste cuvinte, in adancul cel necuprins al bunatatii Sale, a raspuns prin negraita iconomie rugaciunii care implora aratarea Sa catre oameni.

Cum s-a putut implini un asemenea fapt, ne raspunde una din cantarile bisericesti ale Nasterii Domnului: "Cu sfat de negrait Se naste cu trup Cel fara de trup; Se margineste acum in trup Cel nemarginit si pazeste neamestecat amandoua firile; Cel din fire fara de inceput ia inceput si Cel singur vesnic si preaslavit Prunc se arata; Cel ce poarta toate, in brate este purtat. Pentru ca pe cei cinstiti cu inrudirea Sa ii cinsteste, ca un Dumnezeu cu a Sa nastere" (1). Asadar, iubitii mei fii duhovnicesti, pentru a ni Se descoperi fata catre fata S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, dar totodata si pentru a ne arata cat iubeste si cinsteste Dumnezeu pe cel facut dupa chipul Sau. Caci prin Nasterea Sa cea mai presus de fire si de cuget, din Preacurata Fecioara Maria si prin Pogorarea Duhului Sfant, Fiul cel vesnic al Tatalui Ceresc Se inrudeste, de acum, cu fiecare dintre oameni, inrudindu-ne astfel pe noi toti cu Dumnezeu cel in Treime inchinat.

Astfel, teologul luminii dumnezeiesti necreate, cum este cunoscut in istorie Sf. Grigorie Palama, scrie despre intruparea Mantuitorului Hristos: "S-a facut om ca sa dezlege legatura pacatului; sa curateasca intinaciunea cea dupa trup; sa vadeasca dragostea lui Dumnezeu pentru noi; sa arate pana la ce adancime ne-am infundat in prapastia relelor, incat a fost nevoie de intruparea lui Dumnezeu; ...sa se faca incepator si chezas al invierii si al vietii celei vesnice, risipind deznadejdea noastra...; sa arate cum firea omeneasca, osebit de toate fapturile zidite, a fost creata dupa chipul lui Dumnezeu. Prin aceasta, inrudirea ei cu Dumnezeu a ajuns atat de mare, incat ea a putut sa se uneasca cu El intr-un ipostas unic, pentru ca El sa dea cinstire trupului si insesi firii muritoare, astfel incat trupurile ceresti sa nu se creada mai de cinste decat omul, si sa nu se socoteasca dumnezeiesti din pricina lipsei lor de trup si a parelnicei lor nemuriri"(2).

Auzind bogatia de binefaceri revarsate asupra omenirii, asupra fiecarui om in parte, purtator al chipului lui Hristos, prin taina inomenirii Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, intelegem bucuria si entuziasmul credinciosilor, bucurie exprimata de Sf. Ap. Pavel in imnul "Taina dreptei credinte": "Cu adevarat, mare este taina Crestinatatii: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, S-a crezut in lume, S-a inaltat intru slava". Taina mantuirii lumii a inceput, asadar, in pestera modesta din Betleem, unde s-au implinit strigatele proorocilor si unde il vedem pe Pruncul Iisus: "Cel ce ne-a scos de sub stapanirea intunericului... si este chipul nevazutului Dumnezeu" (Col. 1, 13-15) .

Iubiti fii duhovnicesti,

In Sfanta Scriptura, asemanarea mantuirii noastre se face mai ales cu chipul biruintei luminii ceresti a vietii asupra intunericului spiritual al pacatului si mortii, stapanitor in lume si in om. Astfel, Cel care ne-a cercetat pogorandu-se El insusi la noi este "Rasaritul cel-de-Sus" (Luca 1, 78) , este "Soarele dreptatii" (Maleahi 4, 2) , este Cel care spune despre Sine: "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intru intuneric" (Ioan 12, 46). in afara partasiei, prin credinta cea dreapta, cu Fiul lui Dumnezeu inomenit, nu este decat intuneric, si inca intunericul cel de nepatruns. Este acea noapte continua a tristetii fara leac, a racelii spirituale lesne omoratoare si a fricii lumii vinovate de calcarea poruncilor dumnezeiesti, bezna adanca pe care au strapuns-o in noaptea Nasterii Domnului sclipirea stelei ce i-a calauzit pe inteleptii Rasaritului la Betleem si stralucirea "slavei Domnului" (Luca 2, 9) prin ingerul cel binevestitor pastorilor si multimea de oaste cereasca ce lauda necuprinsa milostivire a lui Dumnezeu. Portile cerurilor s-au ridicat in acea noapte, spre pamant revarsandu-se lumina bucuriei impreunata cu uimirea lumii ingeresti ca izbavirea omului este savarsita de Cel prin Care "toate s-au facut" (Ioan 1, 3) , de Cel Caruia nimic nu-i putea sta impotriva in plinirea planului de a-l rascumpara pe om, prin patimirea Crucii, din pedeapsa si patimirea mortii vesnice.

Impropriindu-si cuvintele Psalmistului, fiecare dintre noi, de altfel fiecare crestin, poate marturisi despre Dumnezeu: "Auzit-a din locasul Lui cel sfant glasul meu si strigarea mea... si a plecat cerurile si S-a pogorat" (Ps. 17, 6, 9). In Hristos Mantuitorul, in chiar taina nasterii Dumnezeiescului Prunc Iisus, omul priveste cu adevarat fata lui Dumnezeu, caci spune Domnul: "Cel ce M-a vazut pe Mine, L-a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Iar a-L cunoaste pe Dumnezeu Tatal prin Dumnezeu Fiul intrupat este insasi viata vesnica.

Dar ce anume descopera omul contempland chipul Pruncului Iisus asezat cu sfiala in ieslea necuvantatoarelor dintr-o pestera a Betleemului? Ceea ce nimeni nu i-a putut si nu-i va mai putea arata vreodata: maretia si puterea dumnezeiasca luand infatisarea unei nesfarsite blandeti, smerenii, puritati, sensibilitati si jertfelnicii. Iar toate aceste nepamantesti insusiri - descoperite noua in Dumnezeiescul Prunc al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu - se regasesc la toti cei care, iubindu-L, s-au nevoit sa-I semene Domnului; si mai ales la sfintii Bisericii, fiindca "prin fetele tuturor sfintilor traspare Fata lui Hristos, Fata de model a tuturor fiintelor umane"(3). Si daca fata noastra, a fiecarui om, are ca model Fata lui Hristos, se cuvine sa o cinstim apropiind-o, pe cat ne sta in putere, cu ajutorul harului, de modelul ei cel desavarsit. Dar acest lucru nu poate izbandi daca nu vom cinsti la fel si chipul fiecarui semen al nostru, prin urmarea virtutilor sfintilor, ca pilde vii. Dupa aceleasi pilde vom intelege ca aceste virtuti sunt, in fapt, puterea spirituala care ne aseamana Domnului nostru Iisus Hristos. Cine ar putea sustine ca omul si lumea in care traim nu sunt tot mai lipsite de acest fel de virtuti?

De aceea, orice prilej de intarire a evlaviei si a ravnei spre desavarsire duhovniceasca a dreptmaritorilor nostri crestini este un preapretios dar facut de Dumnezeu Bisericii acestui neam. Un asemenea dar l-a reprezentat, in cursul anului acestuia, si trecerea in randul Sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane - dupa staruitoare cercetari si rugaciuni si prin pazirea cu scumpatate a tuturor randuielilor canonice - a inca patru dintre cunoscutii purtatori-de-Dumnezeu Parinti ai nostri:

1. Mitropolitul Dosoftei (13 dec. 1693), primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul Ortodox si primul nostru poet national;

2. Mitropolitul Grigorie al IV-lea, Dascalul (28 iulie 1834), mare teolog si isihast, stralucind prin viata sa de rugaciune si adanca nevointa;

3. Staretul Gheorghe (3 dec. 1806), inteleptul ucenic al Sf. Cuvios Paisie de la Neamt, vestit incepator de obste, indrumator al monahismului din Tara Romaneasca, reorganizatorul vietii calugaresti din Sf. Manastiri Cernica si Caldarusani si autor de scrieri filocalice.

4. Cuviosul Onufrie de la Sihastria Voronei (29 martie 1789).

Iubiti credinciosi, frati si surori in Domnul

Anul pe care il incheiem, iubitii mei fii duhovnicesti, a fost si pentru noi, romanii, si pentru lumea intreaga un an de mari incercari. Un an in care am putut vedea atat de limpede cat de strans ne este legata existenta de milostivirea lui Dumnezeu. Si din bucurii, dar si din necazuri si suferinte se cuvine, asadar, sa invatam a deslusi si implini voia lui Dumnezeu in viata noastra. Caci incercarile ce vin asupra omului nu au alt scop decat de a-l rechema pe acesta, prin cainta, la bucuria partasiei de iubire cu Dumnezeu. Totodata, indatorirea ajutorarii neintarziate a semenilor loviti de stihiile dezlantuite - precum fratii nostri care s-au aflat in calea inundatiilor - renaste virtutea impreuna-patimirii, ne reincalzeste simtirea crestina, ne reaminteste principiul dumnezeiesc al vietii noastre, descoperit noua de insusi Domnul Iisus Hristos: "Sa va iubiti unul pe altul" (Ioan 15, 7) . Prin slujitorii si fiii ei de pe vatra stramoseasca, dar si de peste granite, Biserica noastra s-a aflat langa toti cei intristati si incercati, incredintand pe toti ca Fiul lui Dumnezeu, intrupat din iubire fata de noi si fata de intreaga omenire, este El insusi impreuna-patimitor cu noi in necazurile noastre, facand insa ca din suferinta sa odrasleasca toata fapta buna si iubirea, care "niciodata nu se trece" (1 Cor.13, 8).

Dar, tot in acest an, Biserica noastra a implinit 120 de ani de la dobandirea autocefaliei bisericesti si 80 de ani de cand a fost ridicata la rangul de Patriarhie. Iata impliniri duhovnicesti si istorice in acelasi timp care au fost prilejuri de multumire lui Dumnezeu si pomenire a marilor Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Fericitii de sfanta pomenire: Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) si Justin Moisescu (1977-1986). Fiecare, la randul sau, s-a straduit pentru mentinerea si cresterea Bisericii noastre in fata celorlalte Biserici surori, a lumii crestine si a intregii omeniri. Avandu-L neincetat pe Mantuitorul Hristos cu noi si in noi, Care, prin Duhul Sfant, lucreaza in Biserica la mantuirea noastra, ajungem sa urcam prin credinta si fapte bune, asemenea Maicii Domnului, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, si Sfintilor spre implinirea poruncii Domnului: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Mat. 5, 48).

Iata, iubiti parinti si frati crestini, cum a prisosit si prisoseste neincetat in istorie rugaciunea celor din Vechiul Testament: "Dumnezeule, intoarce-ne, arata-ti fata si ne vom mantui" (Ps. 79, 3). Prin intrupare ni s-a dat mantuitorul har al vederii Fetei lui Dumnezeu - Care este Domnul Iisus Hristos - dar acest har izbavitor ne indatoreaza pe fiecare spre o vietuire vrednica de darul de viata vesnica ce ni s-a facut din iubirea Preasfintei Treimi pentru noi.

Aceste sfinte ganduri si indemnuri punandu-vi-le la inima, cu parinteasca dragoste va intampin spunandu-va: "Hristos Se naste, slaviti-L!" si dorindu-va sa praznuiti plini de har Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului. "Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca prin puterea Duhului sa prisositi intru nadejde". (Rom. 15, 13)

Al vostru parinte duhovnicesc, pururea catre Preasfanta Treime rugator, Teoctist, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

(1) - Minei pe luna decembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1991, p. 431

(2) - Omilii, Despre iconomia cea dupa trup a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, trad. de C. Daniel, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2000, p. 237

(3) - Pr. Prof. dumitru Staniloaie, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 282

Steaua magilor

Repere si elemente atat de importante in inceputul procesului de mantuire a neamului omenesc - Nasterea Domnului -, precum steaua care i-a calauzit pe magi spre ieslea Pruncului divin, magii insisi, au ajuns uneori clisee, desi, in colindele autentice si in Cantecele de stea isi pastreaza incarcatura dogmatica si continutul catehetic.

Sa ne oprim asupra Stelei care i-a condus pe magi, corp ceresc care a constituit pentru Origen un vast subiect de exegeza hermeneutica si asupra caruia a meditat astronomul Kepler. Care era natura acelei Stele? Iata raspunsul dat de Ioan Gura de Aur in Omilii la Matei: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, am bine spus, dupa parerea mea, n-a fost nici o stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul rand din mersul ei." Si urmeaza demonstratia Sfantului, demonstratie in care ratiunea si credinta se coreleaza. Astrii, indeobste, aminteste Sf. Ioan Hrisostom, merg dinspre Rasarit catre Apus, pe cand Steaua Magilor se indrepta dinspre Nord spre Sud, adica dinspre Persia spre Palestina... Nu se zarea noaptea, ci ziua-n amiaza mare, pe cand stralucea soarele. In momentul in care magii au ajuns la Ierusalim, Steaua se ascunde si urmeaza observatia ca "Acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea cand magii trebuiau sa mearga, cand stateau ei, statea si ea." Asadar, evolutia acelui corp ceresc era cu totul aparte, nesupusa legilor care guverneaza Creatia, legi pe care Dumnezeu le poate suspenda.

Aceasta Stea patrunde pana in salasul umil in care se nascuse Pruncul pe care magii il cautau ca sa i se inchine nu ca unui domn terestru ci ca unui imparat suprafiresc. Si se cuvine, ajunsi aici, evocata paralela pe care teologul si predicatorul post-bizantin Ilie Miniat o face intre nasterea vechiului si a noului Adam: "Cand a fost creat Adam, Dumnezeu a impodobit mai intai cerul cu toata lumina stelelor; pamantul cu toata frumusetea florilor si a plantelor; pe langa acestea a creat un rai al desfatarii si-a proclamat pe om imparat al creatiei. Cand s-a nascut Hristos, Unul nascut, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Dumnezeu a randuit mai intai o noapte, o pestera si o iesle..." De ce toate acestea? Pentru a fi inselat diavolul, dar si pentru ca primele momente din Viata Mantuitorului, ca si intreaga sa existenta pamanteasca, au fost marcate de smerenie. Numai ca in aceste acte de umilitate consimtita se ascundea cea mai autentica divinitate. Glasuieste o stihira din cartile noastre bisericesti: "Taina straina vad astazi si preamarita, Cer se face pestera, scaun de heruvimi, Fecioara, ieslea salasluire intru Care s-a culcat Cel neincaput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, laudandu-l, Il marim."

Craciunul e Sarbatoare, e Bucurie pe care o impartasim prin credinta, prin datina, prin suspendarea timpului obisnuit, profan, linear, pe care chiar daca nu o intelegem in complexitatea ei greu de echivalat verbal o intuim, mai ales cand o praznuim in comunitatea de iubire si credinta a Bisericii; la izvorul ei. Ceea ce nu inseamna ca semnificatia, atat de complexa, trebuie lasata deoparte. Nicidecum; intelegerea sporeste bucuria. Si acelasi Sfant Ioan Gura de Aur talcuieste ce s-a intamplat in esenta si de ce trebuie sa ne bucuram. Deoarece Hristos "S-a nascut dupa trup, ca tu sa te nasti dupa Duh; S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o indoita nastere: una asemenea noua, si alta mai presus de noi; dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea viitoare, pe care ne-o va darui noua de la Duhul..."

Talcuirile citate mai sus - inclusiv cea formulata de Ilie Miniat - au fost rostite in cadrul unor predici. Sfantul Ioan Hrisostom a tinut predici pe cand era preot in Antiohia. In buna parte datorita profunzimii si limpezimii lor a fost chemat la arhierie. Fundamentele teologiei se gasesc in slujbele Bisericii, in imnografia Ei, in omiliile destinate credinciosilor, in pastoralele pe care episcopii le adreseaza poporului credincios din eparhiile lor si care sunt citite de preot de Craciun si de Pasti. Toate acestea constituie cateheza asumata, traita, care poate fi completata cu lectura marturisirii de credinta, dar elementara si trainica institutie teologica - contrar a ceea ce cred intelectualii - se dobandeste sub boltile bisericii, din slujbele ei, care pot parea exclusiv "ritual" numai acelora care le ignora continutul. Ei insisi se opresc la "forma", nu Biserica. (Dan CIACHIR)

Cuvant la Nasterea Domnului

Fiindca ne aflam in vremea de praznuire a Nasterii lui Iisus Hristos, Mantuitorul si Dumnezeul nostru, m-am gandit sa spun cateva cuvinte in legatura cu acest prealuminat si dumnezeiesc praznic al mantuirii intregii lumi.

Ati vazut ca atunci cand vine primavara - fiecare din noi am apucat atatea primaveri cati ani avem -, mai intai incepe sa se incalzeasca vremea, soarele incepe sa arda mai cu putere, sa strabata cu razele sale pana la noi. Apoi incepe a incolti iarba, pamantul se umple de iarba verde si de flori; neamul pasarilor incepe sa cante frumos in codri, in dumbravi, in campii si pe dealuri. Dobitoacele ies la pasune, pastorii canta din fluiere de bucuria primaverii, soarele strabate cu putere printre vii si livezi, codrii infrunzesc si toata podoaba pamantului se schimba spre innoire si se face un fel de rai pe pamant. Si fiecare are o multumire sufleteasca ajungand sa vada aceasta impodobire si innoire a stihiilor vremii, si de bucurie si multumire da slava lui Dumnezeu.

Asa s-a intamplat si cand a ajuns la noi plinirea vremii, primavara cea duhovniceasca a Nasterii Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil catre pastori: Iata, va binevestesc voua bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul si pamantul de aceasta primavara si innoire a neamului omenesc.

Iubiti credinciosi,

Noua ne istoriseste Evanghelistul Matei asa: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: ca logodita fiind Maria, mama Lui, cu Iosif, mai inainte de a fi ei impreuna, s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant (Matei 1, 18).

Dar de ce a trebuit sa se logodeasca cu barbat cea Preasfanta si Preacurata Fecioara, daca a nascut de la Duhul Sfant si a fost camara plina de toate darurile Sfantului Duh?

Dupa cum arata dumnezeiestii Parinti, Maica Domnului a fost logodita pentru doua pricini. Prima, pentru ca trebuia sa fie mintit satana. Cu 700 de ani inainte de venirea Domnului, Proorocul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a spus la capitolul 7, versetul 14: Iata, fecioara in pantece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, ce se talcuieste, cu noi este Dumnezeu.

Satana a inteles, prin gura acestui prooroc, ca o fecioara va zamisli in chip negrait la plinirea vremii, prin lucrarea lui Dumnezeu, si din ceasul acela a inceput sa pandeasca pe toate fecioarele cate erau pe fata pamantului, sa afle care din ele va naste fara barbat, ca sa puna piedici planului mantuirii neamului omenesc. Caci, daca o afla poporul avand in pantece nefiind logodita, o ucidea cu pietre, dupa legea lui Moise.

Dar satana s-a inselat, ca nu poate el niciodata sa impiedice lucrarea lui Dumnezeu si sa intarzie taina mantuirii. Ca zice dreptul Iov: El (Dumnezeu) destrama planurile celor vicleni... El prinde pe intelepti in istetimea lor si sfatul celor inselatori ies prost (Iov 5, 12-13).

De aceea Dumnezeu Si-a aratat intelepciunea si prudenta, cand a dat logodnic Fecioarei, ca sa creada toata lumea si insusi satana ca este femeie ca toate femeile, si el (satana) sa nu banuiasca faptul ca ea este fecioara cea din veci asteptata si aleasa sa nasca pe Mesia.

Iar a doua pricina a fost si mai tainica. Sfantul Grigorie Teologul si Marele Vasile spun ca s-a dat logodnic fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscand de la inceput taina mantuirii, sa nu intre in lupta cu Hristos. (Marele Vasile, Talcuire la psalmul 44 si Sfantul Grigorie Teologul, Cuvant la Nasterea Dom-nului).

Caci Hristos trebuia sa patimeasca, sa fie batjocorit, ocarat, schingiuit, rastignit si la urma sa fie omorat, si satana stia ca noi prin ranile Lui ne vom vindeca. Toate acestea erau prezise de Isaia, care a zis: Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat... si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat (53, 4-5).

Iata ce trebuia sa patimeasca El, conducatorul lumii, de la om! si daca ar fi stiut satana ca aceasta fecioara are sa nasca pe Hristos, nu avea oare sa fuga departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocarat si batjocorit si omorat, ca sa nu se plineasca in felul acesta mantuirea lumii, care trebuia sa vina prin Cruce.

Atunci satana n-avea sa mai intarate pe evrei, pe farisei, pe carturari. N-avea sa-l mai faca vanzator pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod, sa-L prigoneasca. Dar de ce? Ca nu cumva sa biruie Hristos si sa ne mantuim noi! Dar asa, necunoscand taina, a inceput sa-L prigoneasca chiar dupa botez, socotind ca-i un drept sau un prooroc.

Iubiti credinciosi,

Dar sa mergem cu Evanghelia mai departe. Si Iosif, cand a vazut ca Maica Domnului are in pantece, s-a intristat. El stia ca a luat pe aceasta fecioara din mana proorocului Zaharia, sa-i pazeasca fecioria nestricata si s-o pazeasca cu totul in invatatura Sfintelor Scripturi. Si cand a vazut-o grea, a inceput a se spaimanta, a se mahni cu gandul, cum canta Biserica: "Spaimantatu-s-a Iosif..." si "Nu te mahni, Iosife...".

S-a mahnit Iosif, gandind cum se poate ca o fecioara de 15 ani, curata si preasfanta, pe care a luat-o din Sfanta Sfintelor, pe care a hranit-o Arhanghelul Gavriil 12 ani, incredintata lui ca unui om batran si vaduv, cum se poate deci ca aceasta camara a tainelor, aceasta floare a raiului si a cerului, sa fie acum grea? Cine a inselat-o pe Maria? Cine a gresit cu dansa? Cum de s-a incumetat cineva sa se apropie de un vas al Duhului Sfant?

Acestea erau intrebarile pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mahnindu-se dupa dreptate. Avea dreptul sa se mahneasca, fiindca toata grija de a o pazi era asupra sa. "Ma tem - gandea el - ca de voi spune lui Zaharia aceasta, o sa ma mustre, ca de ce n-am pazit-o; iar daca va afla poporul, pe dansa o va ucide cu pietre. Da - isi zicea el -, mai bine am s-o las in taina si ma duc".

Si cugetand el acestea, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ceea ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant. Iar Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum insusi Dumnezeu i-ar fi spus: "Nu te teme ca a inselat-o cineva! Nu te teme ca de comoara aceasta a Duhului Sfant s-a atins cineva sa ti-o fure! Nu. Este preasfanta, preacurata! Pentru dansa am facut cerul si pamantul si am zidit toata faptura! Ia-o, si nu te teme!".

Ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai departe? Si a luat pe Maria, logodnica sa, ca a venit porunca de la cezarul August, cand domnea in Siria Quirinius, sa mearga fiecare sa se inscrie. Unde? In cetatea sa.

Si a venit Iosif cu Maria in cetatea Betleem. De ce au venit in Betleem? Betleemul era cetatea lui David, caci ati auzit mai sus ce i-a spus ingerul lui Iosif, logodnicul Fecioarei: Iosife, fiul lui David... Si fiindca si Iosif si Maica Domnului se trageau din neamul si din casa lui David, dupa dreptate au venit in Betleem sa se inscrie, cu toate ca acum locuiau in alta parte.S

Betleemul, numit in vechime si Efrata, se mai chema si cetatea lui David, caci intr-insa s-a nascut si s-a uns ca imparat marele stramos al Mantuitorului, dupa trup. Dar s-a mai numit si "Casa Painii", de catre fericitul patriarh Iacov, care, pascandu-si turmele oilor sale pe acele locuri, mai inainte a vazut si a proorocit ca acolo avea sa se pogoare si sa Se nasca Painea cea vie care S-a pogorat din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se afla Betleemul? In Palestina. Este o cetate mica, la jumatatea caii intre Ierusalim si Hebron, unde s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei ingeri, mai bine-zis cu Sfanta Treime. Acolo era Betleemul!

Dar de ce S-a nascut Mantuitorul in Betleem? Era vreo proorocie ca Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai inainte cu vreo 4-500 de ani de venirea lui Hristos in lume: si tu, Betleeme, pamantul lui Iuda, nicidecum nu esti mai mic intre voievodatele lui Iuda, caci din tine va iesi Povatuitorul, Care va paste pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1; Matei 2, 6).

Aceasta proorocie au cunoscut-o si arhiereii si carturarii, caci atunci cand i-a intrebat Irod: "Unde va sa se nasca Hristosul", ei au raspuns: "In Betleemul Iudeii". si i-au spus proorocia aceasta.

Deci, cand a venit Iosif in Betleemul Iudeii cu Maica Domnului, implinindu-se noua luni, tocmai atunci a sosit vremea de nastere. Si atunci, aflandu-se in Betleem, cautau un loc unde sa poata naste.

Iubiti frati, poate si dumneavoastra si noi am stat in una din nopti afara, cand cerul era instelat si stelele asa de frumoase si de stralucitoare, ca in timpul de iarna de acum. Ce ati face daca ati vedea deodata ca stelele si cerul tot vin si vin si vin spre pamant si se apropie? Si din ce se apropie mai tare, mai tare lumineaza; si de atata orbire si de frica, negresit, mai ca v-ar iesi sufletul! Ce s-ar intampla? Cata spaima ar fi!

Sau daca am vedea deodata in timpul zilei ca soarele incepe sa vina catre noi si tot vine si orbeste lumea si arde lumea cu razele sale si miliarde de raze strapung vazduhul, arzand toate si luminand toate! Cata frica ar fi atunci si cat cutremur sa vezi stelele si soarele venind spre pamant.

Ei, dar nimic n-ar fi aceasta fata de ce s-a intamplat la nasterea lui Hristos. Ca nu cerul, nu soarele s-a coborat atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pamantului. Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si caldura in el, si a pus luminatori pe taria cerului. Acela a venit!

Cata spaima, cat cutremur n-ar trebui sa ne cuprinda pe noi gandind ca Cel Care a facut toate din nimic, a venit pana la firea noastra. si n-a voit sa vina sa se nasca in palatele cezarilor Romei sau la faraonii Egiptului, unde era numai aur, ci intr-o iesle simpla, intr-o pestera. Era o pestera cu iesle pentru vite, care avea cam 20-30 de picioare latime, unde se adaposteau vitele de caldura mare. Era pestera unde David inchidea oile cand era pastor.

Deci Mantuitorul a voit sa Se nasca chiar in pestera unde David, stramosul Sau dupa trup, a trait. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca sa-si arate smerenia chiar de la inceput, de la nastere.

Dar de ce S-a nascut intr-o pestera? Pentru ca ea este simbolul intunericului. El a venit sa aduca lumina si in temnita iadului si in lumea care era in noapte, ca zice marele Apostol Pavel: intunericul veacului acestuia. Veacul de acum si mai ales cel pana la Hristos era o noapte lunga, in care lumea era oarba, statea in intunericul slujirii de idoli si al pacatului.

Si S-a nascut Hristos noaptea, la miezul noptii si in pestera, ca sa arate ca El a venit sa aduca lumina, sa risipeasca intunericul. Unde? La pesterile de care a spus Isaia, caci zice: pesterile lor - vorbeste de pesterile iadului - in veci cu intuneric sunt facute. Si a venit sa risipeasca intunericul din pesterile iadului si intunericul pacatului de pe fata pamantului.

Dar de ce S-a nascut Iisus Hristos la miezul noptii? A venit sa lumineze pesterile intunericului veacului aceluia, intunecat de atatea mii de ani, pentru ca Hristos era lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul care va sa vie in lume. El de la inceput era lumina lumii si a venit sa lumineze si sa straluceasca in toate partile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Dar stiti in care zi a saptamanii S-a nascut Hristos? Poate va intreaba cineva. Adu-ti aminte din Sfanta Scriptura ziua in care a facut Dumnezeu lumina, cand a zis: "Sa se faca lumina" si a fost lumina! (Facerea 1, 3). Ziua intai a saptamanii, Duminica sau "Ziua soarelui"!

Duminica S-a nascut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arata Sfintii Parinti de la Soborul IV Ecumenic. Duminica a inviat din morti (Matei 28, 1). Duminica a turnat Hristos din Duhul Sfant peste Sfintii Sai ucenici si Apostoli. Duminica Sfintii Apostoli faceau Sfanta Liturghie. Tot Duminica s-a descoperit si Apocalipsa, ca Sfantul Evanghelist Ioan zice: Am fost in duh in zi de Duminica (1, 10). Iata dar, cate sunt legate de ziua Duminicii!

De aceea a sfintit Dumnezeu ziua Duminicii si cu nasterea Sa, pentru ca in ziua aceasta, cum v-am spus, a facut Dumnezeu lumina. Parca ne-ar fi spus Mantuitorul: "Eu insumi am facut lumina cea zidita atunci, si am venit sa aduc lumina cea sfintita si duhovniceasca la toata lumea. Eu am adus lumina peste tot omul si voi lumina peste tot omul care vine in lume ca lumina sfintita. Eu am facut lumina atunci cand am facut soarele si lumina zilei, si Eu am venit acum cu lumina gandita, ca lumina duhovniceasca". Iata pentru care pricina Hristos S-a nascut Duminica si la miezul noptii.

Iubiti credinciosi,

Magii, cand au ajuns in Iudeea, s-au dus la stapanitorul Irod si au intrebat unde este imparatul care S-a nascut. Si intelegand Irod ca in Iudeea si anume in Betleem se va naste Hristos, cu mare viclesug le-a spus magilor: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui (Matei 2, 8).

N-avea el de gand sa-L cinsteasca, ci voia numai sa afle unde este, ca sa-L piarda. Dar cum v-am mai spus, planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni. Nici dracii, nici ingerii, nici oamenii, nici popoarele, nimeni, nimeni. El inainteaza vesnic cum este randuit de Dumnezeu.

S-au dus deci magii, dupa cum stiti, si au aflat steaua deasupra pesterii din Betleem. Apoi s-au inchinat cu mare bucurie si cinste Domnului nostru Iisus Hristos, si I-au adus daruri: aur, smirna si tamaie. Aur, ca unui imparat, tamaie, ca unui Dumnezeu si smirna ca unui mort (muritor). Si luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, au pornit inapoi pe alta cale.

Irod, vazand ca a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si de mare tulburare. Si aducandu-si aminte de cele spuse de magi, ca steaua s-a aratat cu doi ani mai inainte, a trimis ostasi in Betleemul Iudeii si in jur, sa taie toti pruncii de doi ani si mai jos, ca numai asa va fi sigur de uciderea acelui imparat, Care este Hristos.

Dar inainte de aceasta, ingerul Domnului se arata lui Iosif in vis si-i spuse: Scoala-te, ia pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L omoare (Matei 2, 13).

Ati vazut purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru Fiul Sau? Dar de ce i-a zis: "Fugi"? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? Doamne fereste! De cate ori nu a trecut Hristos prin mijlocul fariseilor cand au vrut sa-L prinda?

Aceasta a facut-o spre a ne da noua pilda, ca sa fugim din calea primejdiei cand vedem ca vine asupra noastra; pentru ca zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Daca vezi ca vine primejdia, sa n-ai cutezanta si mandria cugetului sa stai in calea primejdiei. Daca stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindca te increzi in tine. Daca Dumnezeu vrea sa patimesti martiriul si sa te incununeze, te gaseste dusmanul. Dar tu esti dator sa te pazesti, sa nu crezi ca esti mai tare decat Petru si Pavel si sa stai in calea primejdiei".

Iubiti credinciosi,

Iata ce s-a intamplat. Sculandu-se Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit in Egipt. si au stat acolo, dupa marturia unor sfinti si a unor mari istorici, sapte ani, ca Irod a domnit 13 ani, cum arata marele istoric evreu Iosif Flaviu.

Si S-a dus Mantuitorul in Egipt pentru doua pricini: prima ca sa implineasca proorocia lui Osea: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1; Matei 2, 15), precum trebuia sa plineasca la vreme si proorocia despre rastignire, hranirea cu otet, trestia si toate celelalte.

Dar si pentru alta pricina s-a facut aceasta: in secolele II-IV dupa Hristos au iesit niste erezii numite gnostice: montanistii, arienii si altele. si o seama din ei au nalucit ca Hristos S-a nascut nu dupa fire, ci dupa nalucire. Deci, daca nu S-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi nalucit ca El nu ar fi fost si om dupa trup, ci numai Dumnezeu, care dupa nalucire S-a intrupat.

Dar daca a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca sa arate ca poarta si fire omeneasca si ca sabia l-ar fi taiat. Deci a facut aceasta ca sa se foloseasca Biserica mai tarziu. A fugit deci ca sa implineasca proorocia care spune ca din Egipt am chemat pe Fiul Meu si ca sa arate ca purta trup si S-a ferit cu firea Sa omeneasca de sabia lui Irod.

Iar dupa ce au stat ei sapte ani in Egipt, Iosif, primind porunca in vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit in partile Galileii, in pamantul lui Israel (Matei 2, 21-22).

Si ducandu-se in Galileea, s-au asezat in cetatea Nazaret. Dar de ce au venit tocmai la Nazaret? Ca sa se implineasca Scriptura, care zice: ...Nazarinean se va chema. Dar de la Sfintii Parinti aflam ca cuvantul nazarinean nu exista in toata Scriptura. Atunci de ce se zice: si a venit si a locuit in orasul Nazaret, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, ca Nazarinean se va chema (Matei 2, 23).

Asadar, fratii mei, din predica de azi, pe langa altele, sa va ramana cu osebire in minte, intai, ca suntem datori sa ne ferim in vreme de primejdie, dupa a noastra putere; iar al doilea, ca unele proorocii despre Mantuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfanta Traditie, care este mai veche decat Sfanta Scriptura. Asa este aceasta care zice ca Mantuitorul Se va chema "Nazarinean".

Aceasta s-o stiti despre Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. Mai inainte de toate sa dati slava milostivirii si bunatatii celei negraite a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si Preacuratei si Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Nasterea Lui, ca ne-a invrednicit pe toti sa mai ajungem inca o data Nasterea Domnului si sa praznuim innoirea neamului omenesc prin taina venirii cea in trup a lui Dumnezeu Cuvantul.

Cu aceasta inchei si rog pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa nu uitam cele ce le-am spus si cele ce ati auzit. Amin! (Parintele Cleopa)