Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

ZIUA a patruns in Tiraspolul sovietizat

Inarmati cu armele traditionale ale jurnalistilor am pornit spre Transnistria, pentru a sfida interdictiile regimul separatist intretinut de Rusia in coasta estica a NATO, Romania. Reprezentand si Initiativa Civica Romana - Comitetul Ivantoc am incercat sa intram in legatura cu reprezentantii separatistilor pentru a le remite personal Apelul societatii civile romane pentru eliberarea celor trei romani tinuti prizonieri la Tiraspol de 12 ani. Am fost refuzati. Atunci am decis sa mergem oricum si sa vedem ce se va intampla. Impreuna cu redactorul sef al revistei Confluente, Eugen Tomac, vorbitor de rusa, si incarcati cu Editia Speciala a ziarului ZIUA dedicata "Grupului Ivantoc," am purces spre spatiul negru al Europei, teritoriul unde se afla cea mai mare concentratie de armament rusesc in proximitatea NATO si, totodata, zona cea mai prolifica pentru spalarile de bani ale fostei URSS, actuala CSI.

Am trecut usor de punctul "moldovean" al frontierei, aflat pe malul drept al Nistrului, in apropierea Tighinei: o bancnota de 10 dolari ne-a ramas drept zalog. Telefonia mobila inceteaza sa-si mai pastreze legatura cu tara o data cu trecerea prin teritoriul nimanui dintre cele doua cazemate. Incet, rulam masina spre postul militiilor transnistrene dublat de cel al soldatilor Armatei Rusiei. Mirati la prima vedere, militienii ne desfac incet continutul masinii chestionandu-ne in ruso-romana. Am venit cu afaceri, ii informam sumar. Aha, vine raspunsul, mergeti la firma 'ceea romaneasca? Desi mirati la randul nostru, aprobam tacut. Militiile ne lasa. Ne iau in primire rusii. Mai profesionisti in intrebari si perchezitie, dupa ce ne confisca un briceag si un banal spray cu piper, ne percep si ei o taxa fictiva. Ceva mai groasa decat a "moldovenilor". Am scapat ieftin, ne spunem, gandindu-ne ca greul de-acum urmeaza. Intr-adevar, dupa ce trecem si de postul rusesc de la intrarea pe podul de pe Nistru, suntem luati in primire de doua vehicule care, pe parcursul zilei, s-au tinut scai de noi: un Mercedes si un Volvo, ambele incarcate cu cate patru civili. Trecem pe langa celebrul si aproape luxosul stadion Sherif Tiraspol al lui Oleg Smirnov, fiul liderului separatist. La parter troneaza bine-mersi o reprezentanta a Mercedes.

Incercarile de pierdere a umbrelor motorizate n-au avut sorti de izbanda. Amuzati, dupa o curba parcam rapid si parasim masina pentru a urmari reactia acestora. Parcheaza in frane bruste langa masina noastra si incep sa vorbeasca agitat la statie. Revenim, pentru a nu da nastere la alte reactii.

La Tiraspol se vorbeste romaneste numai in soapta

Devenea riscant sa ne intalnim cu sursele noastre dintre romanii din Tiraspol, mai ales pentru acestia. Vroiam sa aflam noutati despre romanii incarcerati si despre situatia scolilor din regiune. Inainte de a ne deplasa in zona fusesem informati ca separatistii au decis inchiderea scolilor cu predare in limba romana, categorisandu-le drept "ilegale". "Deputatii" separatisti s-au aratat "indignati" de faptul ca ultimele sase scoli cu predare in limba romana, unde studiaza circa 5000 de elevi, activeaza in baza grafiei latine, alfabet interzis de regimul de la Tiraspol. Ei au stipulat ca "in aceste scoli este alimentata ura fata de Rusia si Transnistria, fata de valorile statale ale republicii transnistrene". O ultima incercare de a ne intalni cu romanii nostri esueaza. Intr-o cafenea unde speram ca am ajuns in siguranta suna telefonul brusc, barmanul aruncandu-ne priviri speriate in timp ce rosteste rapid o suita de da-uri. Renuntam, pentru securitatea lor. Vizitam orasul imaginandu-ne brutal ca suntem inapoi in negura timpurilor bolsevice.

Simbolurile comunismului imperialist ne provoaca orori la fiecare pas. In piata centrala, alaturi de un Lenin, care priveste sumbru din fata cladirii Parlamentului, calareste si un Suvorov aparat de celebrul tanc sovietic eliberator. Macabru, tancul este singurul obiect de joaca al copiilor. Trecem de cateva ori pe langa Comandamentul Armatei a 14-a Ruse, locul in care au fost inchisi la inceput, in 1992, membrii "Grupului Ilascu". Steagul Rusiei flutura peste Tiraspol. Facem poze din fuga. Ne ratacim si, dupa ce se convinge ca suntem romani, o doamna cu o mina gri, ne spune, vorbind romaneste in soapta, incotro sa ne indreptam. Se apropie inserarea. Hotaram ca e mai intelept sa parasim Transnistria. La trecerea de pe pod, soldatul rus ne scruteaza incet fiecare miscare urmarind din priviri masina pana cand intelege ca decisesem sa schimbam punctul de frontiera. Umbrele raman la Nistru.

Bine-ati venit, spionilor!

Cu noaptea pe urme, parcam regulamentar langa postul de control al Armatei Ruse. Militienii transnistreni se retrag in laturi. Pana sa iesim din masina se aude un zanganit de fiare. Suntem blocati cu un sistem de tepi tras pe dedesubtul masinii. Deschidem portiera si suntem intampinati cu un "Bine-ati venit, spionilor!". Rusii, secondati de un militar moldovean, cu automatele asupra noastra, trec direct la amenintari. Pretextul: avem un film cu unitati militare secrete, "anti-teroriste". Am fi fost de-a dreptul prosti sa le cedam filmul. Mintim cu nerusinare, desi este evident si pentru ei. Miscarile noastre au fost urmarite atent. Faptul ca informatia a ajuns direct la rusi, militienii transnistreni fiind ignorati si dati la o parte, dovedeste ca exista un comandament rusesc unde se centralizeaza informatiile. Circul continua timp de mai multe ore, cu diverse crescendo-uri si cu gerul care ne patrunde in oase rapid, in timp ce masina este facuta bucati. Suntem amenintati pe rand cu impuscarea, inchisoarea, predarea catre transnistreni si disparitia noastra. Noi replicam ca avem sateliti, ce sa mai spionam?, si cerem sa fie contactate ambasadele Romaniei si Statelor Unite. Rezidenta din SUA a semnatarului ii face sa o lase totusi mai moale. Dupa ce nu le este satisfacuta cercetarea se incearca imblanzirea noastra prin tactici perfide. Ni se spune pe rand ca vom fi lasati doar unul sa trecem, daca vom "colabora". Inspre un final nefericit, cand parea ca vor decide predarea noastra, avansam propunerea: dolari americani. Acceptata in cele din urma, dupa o contra-oferta sporita, cu dintii clantanind de frig si nu numai, ne despartim de soldatii rusi, nu inainte de a-si mai alege si confisca cateva dintre efectele noastre. Patrundem in intunericul bezna al soselei spre Chisinau. Pentru prima data, Republica Moldova imi apare ca si Occidentul.