Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Carnegie Foundation, in exclusivitate pentru ZIUA prin Project Syndicate

In cadrul seriei "O fereastra spre Rusia" realizata de institutul Project Syndicate si in contextul demiterii Guvernului Rusiei va prezentam astazi un comentariu despre tendintele absolutiste din politica externa a Rusiei. Articolul este semnat de analistul rus Dmitri Trenin, director de studii la reputatul Centru al Carnegie Foundation din Moscova. (V.RONCEA)

Pe masura ce realegerea lui Putin se apropie - in data de 14 martie, este timpul sa evaluam Presedintia sa. Cea mai mare realizare in timpul guvernarii sale a fost ca Rusia s-a stabilizat. Prin stabilizare a fost dezvaluita fata Rusiei secolului 21.

Ceea ce majoritatea lumii vede in Rusia lui Putin este un regim neo-autoritar, bazat pe un capitalism coordonat de stat intrepatruns cu birocratia conducatoare, flancat de o societate civila imatura. In termeni de putere bruta, Rusia este in mod clar inferioara fostei Uniuni Sovietice. Aceasta Rusie ori nu este capabila, ori nu doreste sa se integreze pe deplin in lumea occidentala.

Insa fara indoiala, slabita cum este, Rusia lui Putin inca se considera o mare putere. Elita conducatoare respinge transformarea Rusiei intr-un partener al Americii aflat pe locul doi sau intr-un membru neimportant al Occidentului. Din punctul de vedere al elitei din Rusia, "Realpolitik" in secolul 21 este o fuziune de geopolitica si geo-economie, amestecata cu putere militara. Ideologia si valorile joaca un rol mic.

Astfel, Putin nu vede relatiile stranse cu Occidentul ca pe un imperativ ideologic, ci mai degraba ca pe o resursa pentru modernizarea economica a Rusiei. In relatiile cu Statele Unite si Uniunea Europeana, Putin vrea sa ridice statutul Rusiei. Acesta este scopul politicii sale de modernizare.

Liderii rusi nu mai asteapta o asistenta reala din partea Occidentului. Auto-sustinerea a inlocuit notiunea discreditata a tarilor straine care vor veni sa salveze Rusia. Investitiile straine sunt inca dorite, insa nimeni nu mai ataseaza atragerii lor o importanta primara. In mod general se crede ca Rusia se poate baza pe capitalul sau intern.

Acelasi tip de gandire este valabil si pentru domeniile militare si strategice. Deoarece America respecta doar partenerii puternici, Rusia isi va moderniza componentele puterii sale nationale care pot fi comparate cu Statele Unite, in particular arsenalul sau nuclear. Contactele apropiate cu NATO (lasand la o parte aderarea) ar lipsi Rusia de independenta strategica.

Bineinteles, confruntarea cu America trebuie evitata. Insa, deoarece o alianta intre egali este imposibila, o combinatie flexibila de parteneriat limitat si rivalitati locale pare cel mai probabil curs. Liderii Rusiei recunosc in mod clar conditiile actuale ale tarii, astfel incat accepta nevoia de a se concentra asupra intereselor vitale. Ei raman convinsi ca Rusia este o mare putere, insa una care pentru moment trebuie sa se comporte ca una regionala.

Obiectivul major al acestei strategii in viitorul apropiat va deveni restaurarea influentei Rusiei asupra statelor din fosta Uniune Sovietica. Sa numim aceasta strategie "Operatiunea Comunitatea Statelor Independente (CSI)". Obiectivul nu este revitalizarea Uniunii Sovietice. Toate tarile CSI - cu posibila exceptie a Belarus - isi vor pastra suveranitatea. Cand se va produce retragerea presedintelui Lukasenko, Belarusul s-ar putea alatura Rusiei asa cum a fost absorbita Germania de Est de catre Germania de Vest la inceputul anilo '90.

Transformarea Rusiei intr-un magnet economic pentru CSI va constitui forta influentei strategice reinnoite a Rusiei. In schimbul sprijinului economic Kremlinul va solicita loialitate politica. Criteriile pentru aceasta loialitate vor fi destul de simple - participarea intr-un cadru de securitate condus de Rusia si eliminarea influentei "excesive" din partea unor terti (Statele Unite, Uniunea Europeana, China sau Turcia) din cadrul tarilor CIS.

Acordurile cu elitele conducatoare din CIS vor deveni principalul instrument pentru implentarea "Operatiunii CSI". Aceasta va solicita eforturi dureroase pentru promovarea grupurilor pro-ruse si slabirea graduala si neutralizarea cercurilor pro-occidentale.

Aceasta sarcina va fi indelungata, insa similaritatile existente intre sistemele economice si politice din cadrul CSI si ceea ce exista azi in Rusia o vor usura. In paralele, in multe cazuri, integrarea occidentala este imposibila pentru multe dintre statele CSI. Multe din elitele acestor tari, deoarece au pus mana pe putere si s-au imbogatit rapid, se simt in nesiguranta. Sprijinul Rusiei i-ar putea atrage, mai ales pentru ca problema suveranitatii nu va fi ridicata.

Insa Rusia va intampina probleme in urmarirea acestei strategii. Incercarea lui Putin din 2003 de a-l face pe presedintele Bush sa recunoasca "interesele speciale" ale Rusiei in spatiul fostei Uniunii Sovietice a esuat, asa cum incercarea lui Eltan de a castiga recunoasterea a esuat cu un deceniu mai inainte. Spre deosebire de Eltan, Putin nu va renunta si este de asteptat ca el sa profite de faptul ca America va fi prea ocupata de combaterea terorismului si proliferarea armelor de distrugere in masa, cu rearanjarea Orientului Mijlociu si restrangerea influentei Chinei, pentru a putea obiecta prea puternic.

Activismul Rusiei in CSI va aduce deasemenea o rivalitate directa cu Uniunea Europeana. Daca Kremlinul va folosi din nou forta pentru a-si stabili hegemonia regionala s-ar putea ca Europa sa vada din nou in Rusia o amenintare a securitatii care va produce o reinnoire a politicii NATO de incorsetare a Rusiei din epoca Razboiului Rece.

In mod asemanator si China s-ar putea opune "Operatiunii CSI". Pana de curand, China s-a temut ca retragerea Rusiei din regiune va crea un gol care va fi umplut de Statele Unite. Considerand regiunea Orientului ca pe o zona strategica si o sursa de enrgie, China isi extinde influenta in prezent. Consolidarea puterii strategice a Rusiei va limita scopurile Chinei. Insa daca Rusia va actiona ca o ariergarda stabila si ca o sursa de echipamente militare este putin probabil ca China sa obiecteze in mod serios la extinderea influentei ruse.

In urmarirea acestor scopuri Rusia trebuie sa-si aminteaca ca imperialismul costa scump si ca va incita la confruntari cu Occidentul. De asemenea trebuie sa-si aminteasca ca pentru tarile CIS, suveranitatea insemana in primul rand independenta fata de Rusia. Astfel ca Kremlinul ar trebui sa se straduiasca pentru o recunoastere voluntara a dominatiei sale, bazata pe acumulari economice si sociale. Pana la urma, liderii adevarati conduc prin puterea exemplului.

Copyright: Project Syndicate, februarie 2004