Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Vedere din anglosfera

Dupa ce avertizeaza din capul locului ca incercarile de calculare a costului razboiului presupun un anumit grad de fantezie contabila, Wall Street Journal face la rece bilantul cheltuielilor militare, care pot varia intre 44 de miliarde de dolari si.... 2 trilioane. Potrivit estimarilor Administratiei Bush, cheltuielile militare nu vor depasi 80 de miliarde, respectiv costul razboiului din 1991, la banii de astazi. Daca tinem cont de aceste cifre oficiale, cheltuielile de razboi vor fi sub 1% din produsul intern brut al Statelor Unite, un fleac, in comparatie cu costul celui de-al doilea razboi mondial, 3 trilioane de dolari sau 130% din PIB, al razboiului din Corea, 15% sau al celui din Vietnam,12%. La capitolul "avantaje", WSJ trece perpectiva unei scaderi substantiale a pretului petrolului in urma deschiderii robinetului irakian cu un debit intre 3 si 5 milioane de barili pe zi. Ziarul apreciaza ca daca pretul petrolului va scadea sub 20 de dolari barilul, economia americana va beneficia de 60 miliarde de dolari pe an.

Aceste cifre vor da desigur petrol la moara celor care sustin ca "aurul negru" sta la baza invadarii Irakului si ca obiectivul principal al campaniei din Irak este distrugerea monopolului detinut de Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, OPEC. In termenii filosofiei contabile cheltuielile de razboi constituie deci o investitie buna, dat fiind ca pretul tinerii in frau a dictaturii saddamiste s-ar fi putut cifra la 19 miliarde de dolari pe an. Wall Street Journal conchide ca pretul unei asemenea ingradiri pe o perioada de 33 de ani, (pronostic optimist tinand cont de longevitatea sistemului sovietic, sau a regimurilor din Cuba si Coreea de Nord) ar fi mult mai ridicat decat cel al razboiului.

Autopsie

Costul razboiului nu se poate reduce desigur la niste simple calcule contabile. Potrivit unei scoli de gandire, autopsia istoriei va fi clinica pentru ca indeobste ea arunca la lada de gunoi pe cei care se inseala, fie ei buni sau rai. La judecata de apoi a istoriei, actualii protagonisti ai conflictului din Irak au asadar sansa de a intra cu totii in cazanul cu smoala, laolata cu Saddam. Ei nu vor fi judecati in functie de greselile pe care le-au comis, or, potrivit editorialistului cotidianului The Times, Matthew Parris, conflictul din Irak este consecinta unui esec colosal al diplomatiei internationale. "Cum se face ca atatia oameni inteligenti din guvernele unor tari atat de sofisticate au putut comite atatea greseli de calcul, creand asemenea pagube ireparabile atator institutii, intr-un timp atat de scurt?" se intreaba Parris. El acuza in egala masura guvernele Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei, Frantei si Rusiei ca au reusit in decurs de doar cateva luni sa "raneasca mortal NATO si Uniunea Europeana, sa compromita sansele Marii Britanii de a adera la moneda comuna europeana, sa invenineze relatiile anglo-americanilor cu Franta si Germania, sa reanimeze spectrul razboiului comercial si ale recesiunii mondiale, sa dezbine Europa, sa discrediteze Consiliul de Securitate si atasamentul Americii la cauza Natiunilor Unite si sa asmuta islamistii si islamofobii unii contra celorlalti.

Tripla Alianta arunca tiranului un colac de salvare

Ministrii de Externe ai asa-numitei "Triple Aliante", Franta, Rusia si Germania, s-au intrunit degraba saptamana trecuta la Paris, intr-o incercare de ultim moment de a salva ce mai e de salvat din oalele sparte de diplomati. Igor Ivanov, ministrul rus al Afacerilor Externe, a cerut incetarea imediata a ostilitatilor. Telegraph noteaza ca ministrul de Externe al unei tari care a ras de pe harta Europei o Capitala (Groznii) varsa lacrimi de crocodil manifestandu-si ingrijorarea fata de pierderile suferite de populatia civila irakiana. Remarcabil de asemenea tonul blajin al lui Ivanov, in pragul victoriei aliatilor: "Facem apel la tovarasii nostri, (americanii) pentru ca sfarsitul grabnic al razboiului este in interesul tuturor", si in primul rand al lui Saddam, care mai trage inca nadejde ca va scapa ieftin ca in 1991, adauga Telegraph. Dominique Galouzeau de Villepin, ministrul francez al Afacerilor Externe, care si-a exprimat ingrijorarea ca americanii isi vor aloca in Irak partea leului, a fost ceva mai franc atunci cand a exclamat: "Irakul nu este o placinta sau Eldorado". El n-a ezitat sa critice intentiile Washingtonului de a aloca contracte grase firmelor americane in cadrul planurilor de refacere a Irakului. Times este si el de acord ca cele trei natiuni din asa-zisul "front la refuznicilor" au adoptat in ultimele zile un ton mai conciliatoriu fata de Statele Unite, remarcand totodata ca "Chirac e mai putin dispus decat omologii sai rus si german sa acorde legitimitate invaziei aliate."

Occidentul si-a sapat singur groapa

Presa britanica acorda spatii largi recenziilor consacrate unei noi carti a lui Paul Berman "Teroare si Liberalism". Contributia poate cea mai insemnata a acestei lucrari este deshumarea adevaratelor radacini ale ideologiilor politice din Orientul Apropiat. Nimic din cultura si istoria arabilor ar fi putut inspira liderii politici sau religiosi sa imbratiseze teroarea totalitara saddamista, sau terorismul de exterminare in masa al lui ben Laden. Politica totalitara si metodele teroriste au fost importate din occident, de la nihilistii secolului 19 si fascistii si stalinistii secolului 20, sustine Berman. Saddam este un discipol al lui Hitler sau Mussolini. Marturie stau politia lui secreta, epurarile sangeroase, razboaiele nimicitoare si genocidul impotriva kurzilor. Acest regim, sustine Berman, n-a fost inventat in Mesopotamia, ci in Europa.

Un alt produs al extremismului european, ben Laden, educat in Occident, vlastar al unei familii imbogatite de pe urma negotului cu petrol, foloseste si el metode mai apropiate de stalinism decat de traditia islamica. Berman ii acuza de rasism pe cei care pretind ca societatile si cultura araba sunt incompatibile cu democratia liberala. Irakul, sustine el, nu e mai putin capabil decat au fost Germania si Japonia in 1945, sa devina o societate deschisa. Berman se intreaba cum se face ca in anii '80 si '90 de expansiune a fascismului arab nimeni n-a tras un semnal de alarma.

"Sa fi fost din pricina faptului ca occidentul era epuizat de lupta impotriva totalitarismului sovietic, fascinat de ideea ca ajunsesem la un punct terminus al istoriei o data cu victoria capitalismului, sau pur si simplu pentru ca n-am mai avut energia necesara de a face fata unei noi amenintari?"

Terorismul a putut prospera gratie stangii politice din Occident care a pierdut abilitatea de a lupta impotriva fascismului. Cinismul cu care a fost aplicat "pragmatismul nixonian", doctrina care a guvernat razboiul din 1991, si in baza careia continua si acum legaturile de prietenie cu sisteme feudale reactionare, a contribuit si el la proliferarea terorismului. "Am dovedit ca suntem incapabili sa propagam si sa aplicam propriile noastre principii democratice" scrie Berman. Cu alte cuvinte ne-am sapat singuri groapa.