Ziua Logo
  Nr. 2660 de luni, 17 martie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Topmodel dupa gratii

Sanda Brigitte Sfat, un manechin timisorean care pare a fi un personaj desprins parca din telenovele * La doar 25 de ani vaduva, milionara in dolari si patroana a unor localuri de succes, aceasta a ajuns acum in arestul Politiei, fiind acuzata de instigare la infractiunea de lipsire de libertate si talharie

Patroana unor renumite localuri din Timisoara a fost retinuta, in cursul saptamanii trecute, pentru instigare la sechestrare de persoane. Potrivit Biroului de presa al IPJ Timis, Sanda Brigitte Sfat, in varsta de 25 de ani, i-a instigat pe doi indivizi, cunoscuti in lumea interlopa, sa-i aplice o corectie corporala lui Bogdan Georgiu, fost administrator al Clubului Ramses (pe motiv ca acesta i-ar datora peste un miliard de lei si suma de 5000 de euro), precum si unui ospatar de la acelasi local. Brigitte Sfat le-a spus lui Marcel Olteanu si Ovidiu Torj (care faceau parte din anturajul patroanei si care erau cunoscuti ca fiind "de-ai casei") sa scoata cu orice pret banii de la datornic, astfel ca acesta a fost luat pe sus si batut, intr-un birou de la DiscoLand, in noaptea de 16 spre 17 februarie, dupa cum au afirmat surse judiciare. Victima a relatat ca a fost batut toata noaptea in mod profesionist, "fara urme".

In cele din urma, Bogdan Georgiu a reusit sa fuga la Lugoj, unde s-a urcat intr-un tren, pentru a ajunge la Bucuresti, la fratele sau. Aici, s-a dus direct la Inspectoratul General al Politiei, unde a povestit tratamentul pe care i l-a aplicat fosta sa patroana. Intre timp, prin intermediul fratelui sau, el a trimis prin posta electronica suma de 5000 de euro la o adresa din Timisoara, de unde urma sa-i ridice Brigitte.

Fara comentarii

Politistii timisoreni s-au ferit insa de comentarii pe marginea acestui caz. Ei nu au oferit alte detalii despre cei doi agresori. La sfarsitul saptamanii trecute, procurorii timisoreni au emis pe numele Sandei Brigitte Sfat un mandat de arestare preventiva de 30 de zile, fiind acuzata de instigare la infractiunea de lipsire de libertate si talharie. Tot atat au primit, in lipsa, si recuperatorii Marcel Olteanu si Ovidiu Torj, care sunt dati in urmarire generala. Brigitte Sfat a mostenit o avere impresionanta, dupa moartea sotului sau, avand in gestiune Restaurantul Maestro, Clubul Ramses si DiscoLand din Timisoara. Cercetarile sunt in curs de desfasurare. Marcel Olteanu, in varsta de 33 de ani, a mai avut probleme cu politia, in urma cu doi ani. In cursul lunii septembrie 2001, el a avut o altercatie in barul "Java" din Timisoara cu capitanul Cristian Rafaila de la "Crima Organizata". Dupa ce l-a batut pe politist, incadrarea lui Marcel Olteanu a fost schimbata din ultraj in lovire, considerandu-se ca ofiterul "a cautat-o cu lumanarea". Atunci, prin sentinta definitiva, Marcel Olteanu a fost obligat sa-i plateasca politistului zece milioane de lei. Referitor la incidentul din noaptea de 16 spre 17 februarie, persoane din anturajul lui Marcel Olteanu sustin ca acesta plateste niste polite mai vechi, dar ca nu a sechestrat pe nimeni. Se vehiculeaza chiar varianta unei inscenari pusa la cale de politistul batut, suparat ca agresorul sau a scapat doar cu o amenda.

Cine este Brigitte Sanda Sfat?

Povestea tinerei patroane pare desprinsa dintr-o adevarata telenovela. Mandatul de arestare pe care l-a primit nu pare decat un episod dintr-o viata tumultuoasa, plina de aventura.

Desi are doar 25 de ani, Sanda Brigitte Sfat este un personaj fascinant. Fost topmodel, vaduva la o varsta la care alte tinere abia isi pun pirostriile, si milionara in dolari. Tanara vaduva a intrat, dupa moartea subita si neasteptata a sotului ei, omul de afaceri Octavian Sfat, in posesia unei averi impresionante. Deloc dezorientata, fostul manechin a luat fraiele in mana si a continuat sa-si administreze barul, clubul si restaurantul care i-au ramas ca mostenire, ca un adevarat manager. Nesfiindu-se sa ia masuri dure de "pedepsire" a angajatilor care "misca in front", si cunoscand, se pare, reteta succesului in afaceri, Brrigitte a devenit, in doar cativa ani una dintre cele mai cunoscute femei, om de afaceri din Timisoara.

Unul dintre localurile care i-au ramas pe mana este localul "Discoland", in care s-au investit, cu succes, sume foarte mari de bani si unde se organizeaza, aproape tot timpul, petreceri si concerte de muzica. Este un loc foarte bine cunoscut printre tinerii din Timisoara, ca de atfel si "Ramses", un alt club al familiei Sfat, considerat ca si restaurantul "Maestro", o oaza de lux, frecventat de "lumea buna". Cert este ca, acum, Brigitte Sanda Sfat are pe numele sau un mandat de arestare preventiva de 30 de zile, fiind acuzata de instigare la infractiunea de lipsire de libertate si talharie. Ea nu a vrut sa recunoasca faptul ca i-ar fi pus pe cei doi sa-l pedepseasca pe Bogdan Georgiu, desi se pare ca exista martori, printre angajatii sai, care sustin contrariul.

Sabin CERCEL

ZIUA de Vest

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Topmodel dupa gratii (342 afisari)
 Actrita Elena Albu a murit (306 afisari)
 Sustinatorii parintelui Calistrat sunt prigoniti (276 afisari)
 Denisa Mirena PiScu (169 afisari)
 Bordel mascat (73 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00399 sec.