Ziua Logo
  Nr. 1566 de duminica, 22 august 1999 
 Cauta:  
  Detalii »


Pentru a putea trimite un articol trebuie sa va autentificati.



Nume:
Parola: 
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

PUNR conditioneaza participarea la sesiunea extraordinara a Senatului

Saptamana Muresan versus Trita

Plenul Senatului se va intruni luni, la ora 15, in sesiune extraordinara pentru a dezbate proiectele de lege privind retrocedarea terenurilor agricole si padurilor, privatizarea fostelor IAS. Biroul Permanent al Senatului se va intruni in aceeasi zi, la orele 13, pentru a stabili cu exactitate care vor fi ordinea de zi si perioada de desfasurare a lucrarilor. In afara de dezbaterea cu prioritate a legilor proprietatii, este posibil ca senatorii sa finalizeze si Proiectul de Lege privind organizarea Guvernului si modificarea Legii cetateniei romane.

Biroul Permanent al acestui for legislativ a decis cu doua saptamani in urma, convocarea senatorilor in sesiune extraordinara pentru perioada 23-27 august, hotarare salutata de presedintele Emil Constantinescu. Comisiile de specialitate, care au anuntat ca se intrunesc pe perioada vacantei parlamentare pentru a finaliza rapoartele la aceste acte normative, nu au lucrat conform programului, din lipsa de cvorum. Ca urmare a absentelor repetate ale senatorilor de la lucrarile comisiilor, este posibil ca sesiunea extraordinara sa debuteze cu lucrari in comisiile permanente.

Vicepresedintele Senatului, Doru Ioan Taracila (PDSR), a precizat ca reprezentantii Opozitiei nu vor parasi lucrarile comisiilor senatoriale si vor participa activ la dezbaterea legilor proprietatii. Totusi, senatorii PUNR au conditionat participarea la dezbateri si la votul final. Ei doresc acceptarea amendamentelor lor privind retrocedarea integrala a padurilor comunale, a padurilor graniceresti si a celor bisericesti catre comunitatile locale care au detinut in proprietate aceste suprafete. De asemenea, PUNR mai solicita acordarea in proprietate a unor suprafete de teren arabil si forestier unitatilor de invatamant din mediul rural, precum si parohiilor.

Dezbaterea proiectului de lege initiat de ministrul Agriculturii se anunta furtunoasa, datorita divergentelor dintre acesta si senatorul democrat Trita Fanita. Legea lui Trita, referitoare la infiintarea si organizarea Agentiei Nationale a Fermelor Agricole, a fost adoptata de plenul Senatului in sesiunea trecuta a acestui for legislativ. Cele doua proiecte de lege contin prevederi contrare. Acesta nu este insa singurul motiv care va ingreuna adoptarea legilor in sedinta extraordinara. La finalul sesiunii trecute, raportul de forte Putere - Opozitie in Senat s-a schimbat considerabil. Din cauza migrarii unor demnitari ai Puterii spre Opozitie, senatorii din Coalitia guvernamentala nu mai dispun de majoritatea necesara adoptarii proiectelor de lege.

Roxana ANDRONIC

Oana SIMA

Legile proprietatii funciare nu sunt o prioritate pentru PDSR

Senatorul PDSR Victor Apostolache a declarat, ieri, ca partidele de opozitie - PDSR, PRM, PNR ApR si PUNR - si-au depus amendamentele la cele doua Proiecte de Lege privind proprietatea funciara, aflate la Senat, dar ca parerea general acceptata de catre senatorii Opozitiei a fost ca dezbaterea acestora nu reprezinta o prioritate in acest moment.

Apostolache a spus ca membrii Comisiei de agricultura vor discuta la inceputul saptamanii viitoare amendamentele aduse, pentru a putea intocmi impreuna cu Comisia de privatizare raportul comun la Legea privind privatizarea fostelor IAS. In opinia senatorului PDSR, aceste proiecte de lege ar trebui discutate in sesiunea ordinara, iar in cadrul acestei sesiuni extraordinare sa fie discutat acordul cu FMI.

(A.M.)

A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Patronul de la GAMA S.A. Galati a dat bir cu fugitii (46 afisari)
 Ritli se intoarce la Steaua (41 afisari)
 Cei patru sportivi fugari au putine sanse de a primi azil politic in Australia (35 afisari)
 Secretul Triunghiului Bermudelor (26 afisari)
 400 de cazuri de conjunctivita in Bucuresti (26 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00798 sec.